#alo

• abaldă — Termen arhaic și regional extrem de rar, atestat în unele glosare din nordul Transilvaniei, utilizat istoric pentru a descrie o unealtă rudimentară din lemn (pisălog gros sau zdrobitor) folosită în gospodăriile țărănești sau de către vracii locali pentru mărunțirea și zdrobirea scoarței de copac, a rădăcinilor fibroase sau a grăsimilor animale utilizate la prepararea remediilor și unguentelor empirice.
• Abdullah — Eponim istoric derivat din onomastica dinastică sau religioasă orientală, utilizat în psihiatria europeană și românească din secolul al XIX-lea. În clasificările alieniste clasice ale lui Esquirol și Baillarger, termenul servea la ilustrarea unui tip specific de monomanie mistic-exotică sau delir de grandoare, descriind pacienții cu episoade psihotice sau manice severe care se declarau suverani orientali absoluți, îmbinând ideile de putere seculară cu cele de infailibilitate religioasă.
• Abesalom — Nume propriu masculin de origine ebraică (Avșalom, semnificând 'tatăl păcii'), purtat de al treilea fiu al regelui David, renumit pentru frumusețea sa fizică excepțională, părul său extrem de lung și sfârșitul său tragic (prins cu părul în ramurile unui stejar în timpul unei revolte împotriva tatălui său). În semiologia psihanalitică timpurie și în psihopatologia metaforică, numele a fost utilizat ocazional pentru a descrie conflictele parentale nerezolvate, mândria narcisică distructivă sau complexul de rebeliune violentă împotriva autorității paterne.
• Abies cephalonica — Specie de brad originară din regiunile montane ale Greciei, cunoscută popular sub numele de brad grecesc sau brad de Kefalonia. În medicina tradițională mediteraneeană și farmacognozia modernă, rășina și uleiurile esențiale extrase din acele sale sunt studiate pentru concentrația mare de alfa-pinen și beta-pinen, fiind folosite istoric ca agent antiseptic pulmonar puternic și antiinflamator articular în tratarea reumatismului.
• Abies nordmanniana — Specie de brad originară din munții din jurul Mării Negre (Caucaz, Turcia), cunoscută popular sub numele de brad de Caucaz sau bradul lui Nordmann. În domeniul balneologiei europene și al aromaterapiei clinice, această specie este extrem de apreciată datorită calității superioare a uleiului esențial obținut din acele sale bogate în acetat de bornil și campfen, substanțe utilizate intens în inhaloterapie pentru dezinfectarea plămânilor și în băi terapeutice destinate relaxării musculare și calmării sistemului nervos.
• abject — Însușire care desemnează o persoană, o fapta sau o atitudine de o joasă speță, lipsită complet de demnitate, onoare sau scrupule morale; care provoacă repulsie profundă, dispreț, dezgust sau silă prin ticăloșia ori josnicia sa.
• abjecție — Starea, calitatea sau caracterul a ceea ce este abject; comportament, faptă, atitudine sau manifestare de o josnicie sau ticăloșie extremă. De asemenea, poate desemna o stare de profundă decădere morală ori o exprimare vulgară și jignitoare.
• abjecțiune — Stare de degradare morală extremă, josnicie profundă sau ticăloșie care provoacă repulsie și dispreț. În sens filozofic și psihologic, termenul desemnează fie fapta sau comportamentul care încalcă flagrant normele demnității umane, fie sentimentul de auto-depreciere și umilință totală resimțit de un individ în fața propriei decăderi sociale sau morale.
• abocluzie — Anomalie dento-maxilară caracterizată prin absența contactului normal dintre dinții arcadei superioare și cei ai arcadei inferioare în poziție de ocluzie centrată. Această tulburare de aliniere (cunoscută și sub numele de ocluzie deschisă) afectează funcția masticatorie, fonația și estetica facială a pacientului.
• abominație — Faptă, comportament, stare sau obiect de o ticăloșie ori urâțenie extremă, care provoacă o repulsie profundă, groază, dezgust spiritual sau condamnare morală absolută. În textele religioase sau biblice vechi, termenul desemnează păcate grave, practici idolatre ori lucruri spurcate și necurate din punct de vedere spiritual.
• abominațiune — Forma completă, etimologică și tradițională a substantivului care desemnează o faptă, un comportament sau o situație de o ticăloșie ori urâțenie extremă, care stârnește o repulsie profundă, groază, dezgust spiritual sau condamnare morală absolută. În limba română modernă, este utilizată mai rar decât varianta sa redusă „abominație”.
• Absalom — Personaj biblic din Vechiul Testament, al treilea fiu al regelui David, faimos pentru frumusețea sa deosebită, părul său lung și des, dar și pentru revolta sângeroasă pe care a condus-o împotriva tatălui său, sfârșind tragic când părul i s-a încurcat în crengile unui stejar; (figurat) fiu rebel sau nesupus.
• Absolom — Variantă ortografică și fonetică pe larg răspândită în vechile manuscrise românești pentru numele biblic Absalom, al treilea fiu al regelui David, cunoscut pentru frumusețea sa remarcabilă și pentru revolta sângeroasă declanșată împotriva propriului tată. În filozofia morală, teologie și hermeneutică, numele său constituie un arhetip conceptual absolut pentru mândria nemăsurată (hubris), trădarea filială, nesăbuința tinereții și consecințele tragice ale uzurpării autorității legitime.
• absolut — 1. Adjectiv și adverb care exprimă ceva complet, desăvârșit, total, care nu depinde de nimic altceva și nu suferă nicio limitare sau condiționare. 2. Substantiv neutru (cu majusculă: Absolutul): concept metafizic fundamental care desemnează realitatea ultimă, perfectă, necondiționată și infinită, divinitatea sau fundamentul ultim al existenței. În etică, termenul definește valorile morale imuabile (cum ar fi Binele sau Adevărul) care rămân valabile indiferent de contextul istoric ori cultural.
• acaloric — Termen utilizat în nutriție și biochimie pentru a descrie un aliment, un produs, un îndulcitor sau o substanță care nu furnizează energie organismului în urma ingestiei, având o valoare energetică nulă sau neglijabilă (zero calorii). Aceste substanțe sau produse trec prin tractul digestiv fără a fi metabolizate sub formă de macronutrienți generatori de energie, fiind utilizate pe scară largă în regimurile dietetice terapeutice, în controlul obezității sau în managementul nutrițional al diabetului zaharat.
• acantit — Mineral din clasa sulfurilor, reprezentând forma monoclinică stabilă la temperaturi scăzute (sub 173°C) a sulfurii de argint (Ag2S). Acest mineral prețios și greu se găsește frecvent în gurile hidrotermale sau în zonele de îmbogățire secundară ale zăcămintelor de argint, având o culoare cenușiu-plumburie până la neagră și un luciu metalic mat. Este dimorf cu argentitul, mineralul cubic care se transformă pseudomorfic în acantit în momentul răcirii naturale.
• acantocefaloză — Boală parazitară endemică sau sporadică ce afectează tubul digestiv al animalelor (în special pești, păsări acvatice și porcine) și, accidental, al omului, provocată de infestarea cu viermi din clasa acantocefalilor. Manifestarea clinică a bolii este caracterizată prin enterită cronică severă, leziuni traumatice locale, ulcerații și, în cazurile grave de penetrare completă a peretelui intestinal, peritonită bacteriană secundară și anemie profundă.
• acantoceras — Gen de moluște cefalopode fosile (amoniți) din familia Acanthoceratidae, specifice perioadei Cretacicului superior. Aceste organisme marine se remarcau prin cochiliile lor spiralate plano-spiritate, masive, puternic ornamentate cu coaste proeminente și rânduri de tuberculi ascuțiți sau proeminențe asemănătoare unor spini de-a lungul pliurilor exterioare, constituind fosile directoare esențiale pentru datarea straturilor geologice din acea epocă.
• acapnie — Condiție patologică sau fiziologică ce constă în scăderea anormală a concentrației ori a presiunii parțiale a dioxidului de carbon (CO2) din sângele arterial și din țesuturi. Acest fenomen este provocat de cele mai multe ori de hiperventilație pulmonară alveolară, determinând o perturbare profundă a echilibrului acido-bazic din organism (alcaloză respiratorie) și fiind însoțit clinic de amețeli, parestezii sau spasme musculare.
• Acrostichum — Gen de ferigi mari, masive și viguroase, aparținând familiei Pteridaceae, caracterizate prin adaptarea lor structurală unică la mediile saline, fiind singurele ferigi care cresc nativ în mlaștinile de mangrove și zonele costiere intertidale tropicale și subtropicale. Genul se distinge prin frunzele mari, penate, pieloase (coriacee) și prin faptul că sporangii fertili nu sunt grupați în sori distincți, ci acoperă uniform și dens întreaga suprafață inferioară a pinelor terminale.