#ammo

• amonal — Substanță explozivă industrială și militară compusă dintr-un amestec omogen de azotat de amoniu, pulbere de aluminiu și trinitrotoluen (TNT) sau cărbune. Aluminiul funcționează ca un agent termic puternic care mărește considerabil temperatura și suflul exploziei, făcând amonalul ideal pentru utilizarea în lucrările miniere de mare amploare sau pentru încărcarea unor proiectile grele.
• amoniac — Compus chimic gazos, incolor, cu un miros extrem de înțepător și sufocant, format dintr-un atom de azot și trei atomi de hidrogen (NH3). Este foarte solubil în apă, formând hidroxidul de amoniu, și reprezintă o materie primă fundamentală în industria chimică mondială pentru fabricarea îngrășămintelor azotoase, a explozibililor, a maselor plastice și a produselor de curățenie domestice.
• amoniacal — Care conține amoniac, care provine de la amoniac ori care prezintă trăsăturile chimice sau olfactive specifice acestuia. În limbajul de laborator, descrie o soluție, un amestec sau o atmosferă saturată cu particule de NH3, prezentând de obicei o reacție puternic alcalină.
• amoniacat — Care a fost combinat, tratat sau impregnat cu amoniac; substanță, soluție sau compus mineral care a absorbit molecule de NH3 în structura sa fizică ori chimică. În contextul producției industriale, termenul descrie starea unui material reactiv supus procesului de amoniacare în vederea modificării pH-ului sau a proprietăților de solubilitate.
• amoniat — Compus chimic cristalin sau solvat complex care conține amoniac legat ca ligand sau ca molecule de incluziune în rețeaua sa cristalină, similar hidraților pentru apă. În sens adjectival, descrie un ion sau o moleculă dizolvată care s-a asociat strâns cu moleculele de solvent amoniac în urma procesului de amoniere (solvatare în amoniac lichid).
• amoniemie — Prezența și concentrația amoniacului sau a ionilor de amoniu în sângele circulant. În mod normal, nivelul acestuia este menținut foarte scăzut prin transformarea lui rapidă în uree la nivelul ficatului; determinarea cantitativă a amoniemiei este crucială pentru diagnosticarea insuficienței hepatice severe, a cirozei avansate sau a unor erori înnăscute de metabolism ale ciclului ureei.
• amonificare — Proces biologic și chimic de descompunere a substanțelor organice azotoase (cum ar fi proteinele, aminoacizii sau ureea din resturile vegetale și animale) de către microorganismele din sol (bacterii și fungi amonificatori), având ca rezultat final eliberarea azotului sub formă de amoniac sau ioni de amoniu. Această etapă este fundamentală în cadrul ciclului natural al azotului, transformând compușii complecși în forme minerale accesibile plantelor.
• amoniogeneză — Proces biochimic și fiziologic de sinteză și producție a amoniacului sau a ionilor de amoniu de către celulele organismului, localizat cu precădere în celulele tubulare ale rinichilor. Acest mecanism celular joacă un rol fundamental în menținerea echilibrului acido-bazic al organismului, permițând excreția ionilor de hidrogen în exces prin legarea lor sub formă de amoniu în urină.
• amonit — Moluscă cefalopodă marină fosilă din subclasa Ammonoidea, caracterizată printr-o cochilie calcaroasă externă, planospirală și compartimentată, care a trăit din Devonian până la sfârșitul Cretacicului. Fosilele acestor organisme sunt utilizate pe scară largă în geologia stratigrafică drept fosile de ghidaj pentru datarea precisă a straturilor de roci sedimentare din era Mezozoică.
• amoniți — Forma de plural pentru amonit; grup extins de moluște cefalopode marine fosile caracterizate prin cochilii compartimentate spiralate, similare nautilului modern. În geologia istorică, acești reprezentanți servesc drept fosile de ghidaj esențiale pentru delimitarea și datarea biozonelor sedimentare din erele trecute, oferind indicii despre climatul și dinamica oceanelor preistorice.
• amonitide — Denumire științifică superioară sau clasificare taxonomică extinsă (Ammonitida) care reunește ordinele și familiile de amoniți adevărați, caracterizați prin cochilii cu linii de sutură extrem de complexe și ramificate. Aceste moluște cefalopode marine fosile au dominat mările în perioada Jurasicului și Cretacicului, dispărând complet în timpul marii extincții în masă de la sfârșitul Mezozoicului.
• amoniu — Radical chimic monovalent sau cation poliatomic încărcat pozitiv (NH4+), format prin atașarea unui proton la o moleculă de amoniac. Acesta se comportă chimic în mod similar cu ionii de metale alcaline, formând săruri cristaline solubile (precum clorura de amoniu sau azotatul de amoniu) care au o importanță fundamentală în biochimia celulară, fabricarea îngrășămintelor agricole și menținerea echilibrului osmotic.
• amoniurie — Eliminarea prin urină a amoniacului sau a ionilor de amoniu, reprezentând un indicator clinic esențial al modului în care rinichii reglează echilibrul acido-bazic sistemic. În stările de acidoză metabolică, valorile acesteia cresc semnificativ ca urmare a amplificării amoniogenezei renale compensatorii, transformând excreția de amoniu într-o barieră fiziologică împotriva scăderii pH-ului sangvin.
• amonizare — Acțiunea de a amoniza și rezultatul ei; proces tehnologic sau industrial prin care se introduce amoniac gazos ori lichid într-un mediu chimic, în soluții sau pe un substrat solid, cu scopul de a-i modifica aciditatea, reactivitatea structurală sau conținutul de azot. În ecologia aplicată, termenul este utilizat uneori ca sinonim parțial pentru amonificare, descriind faza inițială de degajare a amoniacului din reziduuri.
• amonoidee — Denumire științifică extinsă sau clasificare taxonomică superioară (Ammonoidea) care include toate speciile de moluște cefalopode marine fosile înrudite cu amoniții adevărați, răspândite global din Devonian până în Cretacic. Aceste organisme preistorice se disting prin structura unică a cochiliilor externe spiralate și compartimentate, fiind esențiale ca fosile de ghidaj în stratigrafie.
• amonoliză — Reacție chimică de scindare a unei legături dintr-un compus organic sau anorganic sub acțiunea amoniacului, analogă hidrolizei, în urma căreia se introduc grupări amino (-NH2) în structura moleculei rezultate. Acest proces industrial este utilizat pe scară largă pentru sinteza aminelor, amidelor și a altor derivați azotoși din halogenuri de alchil, acizi sau esteri.
• amoterapie — Metodă balneară sau terapeutică istorică și alternativă constând în utilizarea băilor de nisip cald sau a împachetărilor cu depozite de nisip marin ori fluvial mineralizat pentru ameliorarea afecțiunilor reumatice, articulare ori circulatorii. Acest procedeu stimulează termoreglarea corporală și transpirația profundă, fiind strâns corelat cu psamoterapia din clinicile de recuperare fizică.
• anchiloceras — Gen de amoniți fosili din perioada Cretacicului timpuriu, caracterizat printr-o cochilie parțial derulată sau îndoită în forme neobișnuite, adesea cu o porțiune inițială spiralată urmată de un segment drept și o curbură finală în formă de cârlig. Reprezintă un organism de referință în biostratigrafie pentru datarea precisă a straturilor geologice marine.
• anisian — Subetaj sau etaj geologic stratigrafic situat la baza Triasicului Mediu, cuprins cronologic între acum aproximativ 247 și 242 de milioane de ani. Ca adjectiv, termenul se referă la rocile, sedimentele sau fosilele formate în această epocă, definită la nivel internațional prin apariția unor asociații specifice de amoniți și conodonți în secțiunile geologice de referință din zona Alpilor.
• apă-amoniacală — Soluție apoasă de hidroxid de amoniu (NH₄OH), lichid limpede, incolor, cu un miros înțepător, sufocant și puternic alcalin, obținut prin dizolvarea gazului amoniac în apă; este utilizată pe scară largă în industria chimică ca reactiv de laborator, în producția de îngrășăminte azotoase, agenți de curățare, textilii sau ca mediu refrigerant.