#and

• ab antiquo — Forma clasică și corectă din limba latină pentru 'din timpuri străvechi' sau 'din vechime'. În toxicologie, farmacognozie și etică medicală, este folosită pentru a sublinia că anumite efecte terapeutice, interdicții (ex. utilizarea unor otrăvuri în scopuri politice sau medicale) sau jurăminte profesionale sunt în vigoare și respectate din cele mai vechi timpuri ale civilizației umane.
• abandon — Fapta de a părăsi, de a renunța definitiv la o persoană (copil, partener), la un bun sau la o acțiune începută. În psihologia clinică și psihiatrie, este un concept central studiat pentru impactul său profund asupra dezvoltării emoționale, generând traume de atașament, anxietate severă și scheme cognitive disfuncționale persistente.
• abandona — A părăsi pe cineva în mod voit, rupând legăturile de îngrijire sau afecțiune; a renunța la o activitate, la o terapie sau la un obiectiv. În medicina comportamentală, se folosește frecvent pentru a descrie situația în care un pacient întrerupe prematur un tratament medical esențial sau un program de reabilitare.
• abandonare — Acțiunea de a abandona; părăsire deliberată a unei persoane vulnerabile (minor, bolnav cronic, vârstnic) aflată în imposibilitatea de a se autoîngriji. În medicina legală și bioetică, abandonarea reprezintă o încălcare gravă a obligației de asistență medicală sau familială, fiind încadrată juridic ca formă de abuz prin neglijare severă cu implicații vitale directe.
• abandonat1 (adj.) — Care a fost lăsat singur, părăsit sau privat de îngrijire părintească, medicală ori afectivă; descriptor clinic utilizat pentru subiecții care au experimentat o ruptură brutală a legăturilor primare de atașament. În plan psihologic, un copil sau pacient abandonat prezintă un risc major de a dezvolta tulburări anxios-depresive și tulburări de personalitate de tip borderline.
• abandonat2 (s.n.) — Concept psihanalitic și clinic ce desemnează totalitatea trăirilor interioare, a complexelor afective și a modificărilor structurale de personalitate care se instalează la un individ ca urmare directă a părăsirii sale timpurii. Nu se referă doar la acțiunea exterioară, ci la realitatea psihică internă interiorizată de pacient, definită prin vulnerabilitate constantă în fața respingerii.
• abandonic1 (adj.) — Care manifestă un complex sau o teamă patologică de abandon; referitor la comportamentele neurotice sau defensive declanșate de frica de părăsire. O structură abandonică (sau personalitate abandonică) tinde să dezvolte un atașament dependent, manifestând posesivitate extremă sau, dimpotrivă, tendința de a rupe preventiv relațiile de teamă să nu fie respinsă.
• abandonic2 (s.m.) — Persoană care suferă de un complex de abandon și ale cărei relații interpersonale sunt dominate de frica patologică de a fi părăsită sau respinsă. În mediul clinic, un abandonic manifestă adesea mecanisme de apărare disfuncționale, precum autosabotajul relațional, posesivitatea extremă sau cererile constante de reasigurare a afecțiunii.
• abandonică — Forma feminină pentru adjectivul sau substantivul abandonic; femeie marcată de o hipersensibilitate anxioasă la separare sau separări timpurii. În terapia de cuplu, o structură abandonică necesită intervenții axate pe întărirea autonomiei Eului și pe stabilirea unor granițe interpersonale sănătoase pentru a tempera frica de respingere.
• abate2 (vb.) — A se îndepărta de la o direcție, de la o regulă, de la un traseu stabilit sau a schimba cursul normal al unui fenomen. În psihologia comportamentală, se folosește când un pacient se abate de la tratament (non-complianță), iar în epidemiologie descrie momentul în care o curbă pandemică se abate de la modelul predictiv inițial datorită intervențiilor sanitare.
• abatere — Acțiunea de a se abate; îndepărtare de la o normă, o regulă, un protocol sau o valoare medie stabilită. În biostatistica medicală, termenul este fundamental (abaterea standard) pentru a măsura gradul de împrăștiere a datelor clinice, în timp ce în medicina muncii indică o încălcare a normelor de protecție sau de igienă.
• abbevilian — Termen care se referă la cultura Abbeviliană (Abbevillian), o etapă timpurie a Paleoliticului inferior din Europa, caracterizată prin utilizarea primelor unelte bifaciale cioplite rudimentar. În antropologia medicală și evolutivă, este studiată pentru a înțelege evoluția biomecanicii mâinii, dezvoltarea creierului și abilitățile cognitive primare ale hominizilor timpurii.
• Abdallah ibn Mohammed — Emir al Cordobei (888–912) în timpul căruia s-au pus bazele administrative pentru stabilitatea urbană și sanitară a regiunii, permițând ulterior dezvoltarea marilor centre de studiu medical și farmacologic din Al-Andalus.
• Abderaman — Eponim derivat din numele califului Abd ar-Rahman, utilizat istoric în literatura medicală europeană și românească timpurie pentru a descrie un tip specific de delir de grandoare cu tentă mistic-exotică sau monomanie religioasă. În semiologia psihiatrică din secolul al XIX-lea, termenul identifica pacienții care își asumau identități imperiale sau califale orientale în timpul episoadelor de psihoză sau manie, fiind studiat în contextul alienismului clasic.
• Abdul — Eponim cultural și istoric provenit dintr-un nume propriu oriental, utilizat sporadic în vechea semiologie psihiatrică europeană și românească pentru a descrie o formă specifică de delir de grandoare cu tentă exotică (delirul Abdul). În azilurile de alienați din secolul al XIX-lea, termenul caracteriza pacienții care manifestau monomanie mistică sau politică, pretinzând că sunt sultani, regi orientali sau divinități asiatice, fiind studiat în contextul psihozelor eponime clasice.
• Abdulah — Variantă ortografică arhaică a eponimului 'Abdul' sau 'Abdullah', utilizată rar în rapoartele medico-legale și foile de observație din azilurile românești din secolul al XIX-lea. În contextul alienismului clasic, termenul era folosit ca un descriptor semiotic generic pentru a categorisi manifestările de monomanie religioasă ori delir de grandoare exotic, în care bolnavul se identifica drept un profet, calif sau prinț din dinastiile orientale.
• Abdullah — Eponim istoric derivat din onomastica dinastică sau religioasă orientală, utilizat în psihiatria europeană și românească din secolul al XIX-lea. În clasificările alieniste clasice ale lui Esquirol și Baillarger, termenul servea la ilustrarea unui tip specific de monomanie mistic-exotică sau delir de grandoare, descriind pacienții cu episoade psihotice sau manice severe care se declarau suverani orientali absoluți, îmbinând ideile de putere seculară cu cele de infailibilitate religioasă.
• Aberdeen — Oraș de coastă major din nord-estul Scoției, cu relevanță profundă în istoria epidemiologiei, științelor medicale și cercetării nutriționale globale. Găzduiește renumita Universitate din Aberdeen (fondată în 1495) și Institutul Rowett, locuri unde s-au realizat descoperiri fundamentale în controlul infecțiilor (precum studiile pionierat ale lui Alexander Ogston asupra stafilococilor) și politici de nutriție publică aplicate la nivel internațional.
• Abies grandis — Specie de brad de talie uriașă, originară din regiunile de coastă ale Americii de Nord de Vest, cunoscută popular sub numele de brad uriaș sau brad mare. În etnomedicina triburilor native americane și în farmacognozia modernă, extractele din scoarța și acele sale sunt recunoscute pentru conținutul bogat în beta-pinen, beta-felandren și limonat, fiind utilizate istoric ca un remediu expectorant puternic în afecțiunile pulmonare cronice, dar și ca antiseptic topic pentru dezinfectarea rănilor externe adânci.
• ablegație — Formă conceptuală sau variantă terminologică rară pentru 'ablegare'; misiunea oficială încredințată unui emisar ori corpul de delegați trimiși să reprezinte o autoritate. În anumite izvoare administrative din perioada modernă timpurie, cuvântul desemna deopotrivă documentul oficial care conferea împuternicirea legală și simbolică unui delegat pentru a acționa în numele statului.