#areste

• acantestezie — Formă de parestezie sau tulburare subiectivă a sensibilității tactile și dureroase, caracterizată prin senzația falsă, spontană și neplăcută de înțepătură cu ace sau spini la nivelul pielii, survenită în absența oricărui stimul mecanic extern. Acest simptom neurologic este de regulă asociat cu afectarea fibrelor nervoase periferice, fiind întâlnit în neuropatii, radiculopatii sau leziuni ale căilor senzitive din măduva spinării.
• acrodinie — Sindrom clinic complex structural, caracterizat prin dureri intense, eritem, tumefiere, parestezii și descuamare la nivelul mâinilor și picioarelor, însoțit adesea de tulburări neuropsihice severe (iritabilitate, insomnie) și tahicardie. În context medical, această disfuncție neurologică și vasculară afectează cu precădere copiii și este cauzată din punct de vedere etiologic de intoxicația cronică cu mercur.
• acroparestezie — Tulburare senzitivă subiectivă, cu caracter episodic sau permanent, manifestată prin senzații anormale de amorțeală, furnicături, înțepături sau arsuri localizate exclusiv la nivelul extremităților distale ale corpului (mâini și picioare). Acest fenomen neurologic structural reflectă o iritație sau o compresie a fibrelor nervoase periferice, fiind un simptom cardinal în sindromul de tunel carpian, în neuropatiile periferice metabolice (precum cea diabetică) sau în tulburările vasomotorii funcționale.
• algoparestezie — Simptom neurologic complex caracterizat prin asocierea simultană a unei parestezii (senzație anormală de amorțeală, furnicături, înțepături sau arsuri) cu o senzație distinctă și persistentă de durere localizată într-un anumit teritoriu nervos. Această manifestare clinică subiectivă apare ca urmare a lezării, iritării sau comprimării fibrelor nervoase periferice ori a căilor senzoriale centrale, fiind întâlnită frecvent în neuropatii periferice, radiculopatii și sindroame de compresie nervoasă.
• amorțeală — Stare patologică sau fiziologică tranzitorie caracterizată prin pierderea parțială ori totală a sensibilității tactile și a capacității de mișcare voluntară într-o anumită regiune a corpului, asociată adesea cu senzații de furnicături sau înțepături. Acest fenomen rezonează cu parestezia și apare din cauza comprimării mecanice a nervilor periferici, a circulației deficitare a sângelui sau ca simptom al unor afecțiuni neurologice.
• amorțire — Acțiunea de a (se) amorți și rezultatul ei; procesul fiziologic sau patologic prin care un membru ori o zonă a corpului își pierde temporar sensibilitatea tactilă și mobilitatea. În sens neurofiziologic, reprezintă blocarea tranzitorie a transmiterii impulsurilor nervoase, iar în sens figurat indică o stare de stagnare, inactivitate, toropeală sau diminuare a intensității unor activități ori sentimente.
• amorțit — Care a fost supus procesului de amorțire; membru corporal sau țesut cutanat care și-a pierdut temporar ori permanent sensibilitatea tactilă și motricitatea voluntară din cauza unei presiuni mecanice, a frigului ori a unei afecțiuni neurologice. În sens figurat, descrie o persoană sau o facultate psihică lipsită de energie, apatică, toropită sau inertă.
• amorțitură — Formă populară, arhaică sau regională care desemnează starea de amorțeală, rezultatul procesului de amorțire sau o porțiune corporală temporar nesimțitoare. În graiurile locale, cuvântul descrie senzația fizică neplăcută de furnicare sau înțepătură ce apare în membre în urma reluării circulației sângelui.
• amoțire — Variantă fonetică regională sau arhaică pentru substantivul 'amorțire'; acțiunea de a (se) amorți și rezultatul ei. Acest termen definește procesul fiziologic tranzitoriu de pierdere a sensibilității tactile și a mobilității într-un membru, sau, în sens figurat, starea de toropeală și inactivitate profundă.
• amoțit — Variantă fonetică regională sau arhaică pentru adjectivul 'amorțit'; care și-a pierdut temporar sensibilitatea fizică, capacitatea de reacție tactilă și mobilitatea musculară din cauza frigului sau a unei presiuni mecanice prelungite pe un traseu nervos periferic. În sens figurat, descrie o persoană toropită, lipsită de energie sau o activitate aflată în stagnare.
• arește — Formă regională, arhaică sau de tranziție fonetică utilizată în anumite graiuri rurale pentru persoana a III-a singular și plural a modului conjunctiv prezent al verbului 'a aresta' (să arește în loc de să aresteze); exprimă dorința, ordinul, posibilitatea sau necesitatea ca autoritățile, potera ori străjerii să priveze de libertate un suspect în mod legal. În sens structural-juridic istoric, forma apare în vechile zapise și condici de judecată pentru a ordona reținerea imediată a unui împricinat.
• Arestea — Nume de familie românesc rar, cu o frecvență și o răspândire regională extrem de restrânse, întâlnit în mod specific în sudul sau sud-estul țării. Din punct de vedere structural și etimologic, face parte din categoria numelor formate prin transformarea unui apelativ sau a unui porecle vechi legate de noțiunea de pază, reținere or o persoană autoritară care gestiona arestul, sufixat după modelul onomastic autohton.
• armăsărește — În felul unui armăsar, ca un armăsar; în mod viguros, mândru, impunător sau năvalnic, amintind de comportamentul dinamic și plin de temperament al unui cal adult necastrat.
• băețește — Formă regională sau variantă grafică arhaică pentru advebiul 'băiețește'; în felul băieților, asemenea unui flăcău sau adecvat comportamentului și mentalității tinerilor necăsătoriți. Termenul se utilizează în graiurile populare pentru a descrie un mod curajos, direct, hotărât sau lipsit de prefăcătorie de a acționa, de a vorbi ori de a se îmbrăca.