#arheo

• asirologie — Ramură academică a științelor istorice și filologice care se ocupă cu studiul interdisciplinar, sistematic și structural al limbilor, scrierilor cuneiforme, istoriei, culturii și antichităților din Asiria, Babilon și regiunile învecinate din Mesopotamia antică. Acest domeniu de mare precizie folosește tehnici de excavare arheologică și metode lingvistice delicate pentru a descifra mii de tăblițe de lut, reconstituind viața politică și socială din zorii omenirii.
• asmata — Termen tehnic arheologic care desemnează o groapă ritualică sau o incintă funerară de mici dimensiuni, specifică anumitor culturi neolitice și din epoca bronzului, utilizată pentru depunerea ofrandelor, a resturilor de cenușă sacră sau a obiectelor de cult destinate divinităților chtoniene în timpul ceremoniilor religioase comunitare.
• assa — Termen de specialitate sau strigăt ritualic întâlnit în studiul culturilor antice și populare; (în coregrafia tradițională balcanică sau orientală) interjecție ritmată folosită pentru a impulsiona dansatorii; (rar, în context arheologic oriental) monedă veche sau unitate de măsură utilizată istoric în bazinele asiatice.
• Assos — Un oraș antic grecesc situat în regiunea istorică Troada (astăzi localizat în satul Behramkale din provincia Çanakkale, Turcia), pe coasta Mării Egee; renumit din punct de vedere filosofic ca locul unde Aristotel a trăit, a predat și a condus o școală de filosofie timp de trei ani (între 347 și 344 î.Hr.), situl adăpostește astăzi vestigii arheologice remarcabile, printre care se numără templul doric dedicat zeiței Atena și zidurile fortificate antice spectaculoase.
• Assur — Zeu suprem al panteonului asirian și, concomitent, prima capitală istorică a Imperiului Asirian, situată pe malul vestic al râului Tigru (în actualul Irak); divinitatea, reprezentată adesea ca un arcaș într-un disc înaripat, era considerată zeul războiului și protectorul absolut al statului, în timp ce orașul omonim, fondat în mileniul al III-lea î.Hr., a fost un centru religios și comercial crucial în Mesopotamia antică, situl fiind în prezent inclus în patrimoniul mondial UNESCO.
• astariu — Denumire arhaică sau variantă lexicală rară ce desemnează o veche unitate monetară de valoare mică (asul roman sau subdivisionară) utilizată în provinciile orientale ale Imperiului Roman sau în textele ecleziastice vechi pentru a traduce monedele de aramă menționate în Evanghelii; reprezintă un termen de referință în studiul circulației monetare din bazinul mediteraneean.
• astragaloscopie — O practică divinatorie antică (astragalomanție) care consta în prezicerea viitorului sau interpretarea voinței zeilor prin aruncarea și examinarea poziției oaselor de la glezna animalelor (astragale), folosite ca zaruri primitive. Această metodă de divinație structurală era extrem de răspândită în Grecia Antică, în Imperiul Roman și în Asia Mică, fiind atestată de numeroase piese descoperite în siturile arheologice și în sanctuare.
• Astratinii — Denumire arheologică și numismatică structurală utilizată pentru a desemna un tip special de monede antice din argint emise sau descoperite în regiunile pontice și balcanice, caracterizate prin marcaje geometrice specifice care seamănă cu razele unei stele. În studiile de nișă, termenul indică serii monetare rare emise de confederații locale sau tezaure specifice din perioada elenistică târzie utilizate în schimburile comerciale regionale.
• Asur — Zeu suprem al panteonului asirian și protector al imperiului, personificare divină a primei capitale a Asiriei; de asemenea, reprezintă numele anticului oraș-stat situat pe malul vestic al râului Tigru, care a constituit nucleul structural și religios al civilizației asiriene. Ca entitate istorică, situl arheologic face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
• at-Tib — Numele unei văi istorice sau al unui curs de apă intermitent (wadi) situat în regiunea de frontieră dintre Irak și Iran, la est de fluviul Tigru. Cunoscută în sursele istorice și geografice islamice clasice ca o zonă de tranzit comercial și strategic, localitatea at-Tib a dat numele unei regiuni de câmpie aluvionară, marcată istoric de conflicte de frontieră și situri arheologice antice.
• Attalos — Numele purtat de mai mulți regi celebri ai dinastiei Atalide care au guvernat regatul elenistic al Pergamonului în Asia Mică, cel mai cunoscut fiind Attalos al II-lea (fondatorul orașului Antalya) și Attalos al III-lea, care a lăsat testamentar regatul său Republicii Romane. În arheologie, numele este strâns legat de Stoa lui Attalos, o structură monumentală reconstruită în Agora Atenei.
• aurolit — Termen științific sau comercial rar folosit pentru a descrie un tip de rocă, agregat mineral sau sticlă cristalină naturală extrasă istoric, care conține incluziuni microscopice de aur sau compuși piritoși ce îi conferă o strălucire aurie internă intensă. În sens arheologic, cuvântul se poate referi la artefacte din piatră șlefuită poleite cu foiță de aur sau folosite în ritualuri solare datorită proprietăților lor reflectorizante.
• ausu — Termen de specialitate ce desemnează un recipient tradițional sau o cană ritualică din lut, specifică unor culturi preistorice, utilizată pentru libații sau păstrarea substanțelor volatile. În sens larg, cuvântul poate apărea și ca variantă regională rară sau arhaică pentru anumite unelte de colectare ori vase de măsură folosite în comunitățile rurale izolate.
• Axiopolis — Cetate și oraș antic greco-roman, fortificat ulterior de bizantini, localizat în Dobrogea pe malul drept al Dunării, la sud de localitatea Cernavodă (în dreptul ostrovului Hinog). Fondată inițial în secolul al IV-lea î.Hr. de Lysimach, regele Traciei, așezarea a fost reconstruită structural de împăratul Constantin cel Mare. A servit ca un punct strategic militar și comercial major, devenind în secolul al VI-lea sediu episcopal și loc de martiriu pentru sfinții Chiril, Chindeu și Tasie.
• Axum — Oraș istoric și sit arheologic de o importanță universală deosebită, situat în regiunea Tigray din nordul Etiopiei. Acesta a reprezentat nucleul structural și capitala legendarului Regat Aksumit, un imperiu maritim puternic care a dominat comerțul din Cornul Africii și Marea Roșie între secolele I și IX d.Hr. Localitatea este faimoasă pentru obeliscurile și stelele sale monolitice masive, sculptate cu o precizie geometrică uimitoare, dar și ca centru spiritual major al Bisericii Ortodoxe Etiopiene, adăpostind, conform tradiției locale, Chivotul Legământului.
• Baalbek — Oraș situat în Valea Bekaa din Liban, renumit la nivel mondial pentru complexul său arheologic de temple romane monumentale, printre cele mai mari și mai bine conservate din antichitate. Cunoscut în perioada elenistică și romană sub numele de Heliopolis (Orașul Soarelui), situl adăpostește structuri megalitice impresionante, precum Templul lui Jupiter, Templul lui Bacchus și Templul lui Venus, fiind inclus în patrimoniul mondial UNESCO datorită valorii sale arhitecturale unice.
• Babelon — Nume de familie de origine franceză, devenit celebru datorită unor iluștri savanți precum Ernest Babelon (1854–1924), numismat și arheolog de renume, specialist în antichitate și membru al Academiei, sau fiul său Jean Babelon, de asemenea istoric; termenul servește ca eponim academic în studiul monedelor antice și al glipticii.
• Băiceni — Nume propriu geografic ce desemnează localități rurale din România, cel mai cunoscut fiind satul Băiceni din județul Iași, renumit în cercurile științifice pentru siturile sale arheologice și tezaurele din perioada geto-dacică. Toponimul are o structură plurală arhaică, reflectând la origine așezarea siliștei sau a moșiei stăpânite de descendenții unui strămoș comun numit Baicu.
• Baiyan — Nume propriu geografic de origine chineză asociat cu localități administrative și situri arheologice din Asia de Est; de asemenea, reprezintă denumirea unui celebru complex antic de peșteri și culturi neolitice. În mod specific, termenul poate face referire la regiuni muntoase sau așezări rurale din diverse provincii chineze, fiind integrat în cataloagele internaționale de cartografie și geologie structurală.
• Balaciu — Nume propriu geografic reprezentând o comună istorică și satul de reședință omonim situate în județul Ialomița, regiunea Muntenia. Așezarea structurală este amplasată în Câmpia Bărăganului, pe malul râului Ialomița, fiind recunoscută la nivel național pentru situl arheologic Piscul Crăsanilor (unde a existat o importantă cetate geto-dacică, probabil Helis) și pentru Mănăstirea Balaciu, un important monument istoric și spiritual al zonei.