#asezare

• alinia — A așeza sau a se așeza în linie dreaptă, conform unui punct de reper ori unei direcții date; a aranja elemente grafice, obiecte sau trupe într-o ordine geometrică riguroasă. În sens figurat, înseamnă a se conforma, a adera la o directivă, a adopta o poziție comună sau a-și ajusta acțiunile în deplin acord cu standardele ori valorile unui grup.
• Aneza — Toponim rar ce desemnează o așezare rurală izolată, o localitate minoră sau o formațiune geografică restrânsă identificată în nomenclatoarele balcanice ori sud-est europene. În context teritorial și cartografic, termenul reprezintă o individualitate structurală fixă, păstrând o puternică legătură cu toponimia regională arhaică a comunităților din zonă.
• Antula — Numele unei localități sau microregiuni rurale de interes antropic ori istoric local; toponim utilizat regional pentru a desemna un areal geografic restrâns, adesea corelat istoric cu așezări pastorale sau cu forme vechi de proprietate funciară din spațiul balcanic ori est-european.
• Anzeana — Formă toponimică latinizată sau arhaică utilizată istoric în cartografie pentru a desemna un areal geografic restrâns, o moșie sau o așezare rurală veche din spațiul regional est-european ori balcanic.
• Aoaș — Formă toponimică arhaică, regională sau variantă fonetică rară utilizată în trecut în cartografie sau în graiul local pentru a desemna un areal geografic restrâns, o moșie, un curs de apă ori o așezare din spațiul transilvănean sau nord-vestic al României (adesea corelat istoric sau fonetic cu zona Oaș).
• așadzare — Formă regională veche sau variantă fonetică arhaică pentru substantivul 'așezare'; acțiunea de a (se) așadza și rezultatul ei; amplasare geometrică, rânduire, organizare a unui spațiu, așezământ, sat sau colonie omenească stabilite într-un anumit punct geografic.
• așazare — Variantă ortografică greșită și neliterară pentru substantivul 'așezare'; acțiunea de a așeza sau rezultatul ei; mod de dispunere structurală, amplasare a unui obiect ori stabilire a unei comunități umane într-un anumit loc geografic (sat, oraș, colonie). Este o deviație lexicală generată prin derivare greșită de la infinitivul eronat 'așaza'.
• așăzătură — Formă rară, arhaică sau regională construită cu vocalismul 'ă' în loc de 'e'; așezare, mod în care sunt dispuse sau clădite lucrurile; sediment, drojdie sau strat de materie care se depune pe fundul unui vas cu lichid; temelie, poziție sau formă geometrică a unui obiect ori a unei construcții.
• așeza — A pune, a plasa sau a rândui o persoană ori un obiect într-un anumit loc, într-o anumit ordine sau într-o poziție fixă; a stabili domiciliul sau reședința într-o regiune (la forma reflexivă). În sens structural și fizic, definește și acțiunea de sedimentare a particulelor solide dintr-un fluid ori stabilizarea unei construcții pe fundația sa, precum și instaurarea liniștii, a ordinii sau a păcii.
• așezălaș — Formă diminutivală, regională sau arhaică ce desemnează o așezare de dimensiuni reduse, un mic adăpost, o colibă, o locuință modestă ori un loc temporar de odihnă amenajat la țară sau în zone montane. Acest termen structural surprinde o notă de simplitate rurală, fiind utilizat în graiurile locale pentru a descrie un spațiu de refugiu discret în mijlocul naturii.
• așezare — Acțiunea de a (se) așeza și rezultatul ei; amplasare structurală sau poziționare geografică a unui obiect ori ansamblu. Termenul desemnează în mod curent un loc populat (sat, oraș, cătun), o structură administrativă umană stabilă sau așezământ, precum și modul de orânduire, rânduire ori organizare internă a elementelor unui sistem.
• așezătură — Modul în care este așezat sau dispus un obiect ori un ansamblu de elemente; configurație, așezare structurală, poziție geografică sau topografică a unei localități ori a unui teren. În graiul popular, termenul se folosește și pentru a desemna un strat de sedimente, o platformă naturală netedă sau o rânduială specifică a lucrurilor din gospodărie.
• Avirești — Localitate rurală, cătun sau așezare istorică mică situată în spațiul geografic românesc, având numele format pe baza unui patronimic cu sufixul colectiv '-ești', care indică originile sale legate de descendenții unui întemeietor local numit Avram, Avrim sau o variantă similară. Toponimul păstrează caracterul specific al satelor tradiționale românești organizate istoric în jurul unor vechi proprietăți de pământ.
• Avrămeni — Localitate rurală (comună sau sat) situată în spațiul geografic al României, cel mai notabil exemplu fiind comuna omonimă din județul Botoșani. Toponimul este un plural format pe baza patronimicului Avram cu sufixul colectiv '-eni', indicând din punct de vedere istoric o așezare întemeiată de descendenții sau moștenitorii unui localnic respectat cu acest nume, păstrând structura specifică a satelor de răzeși sau clăcași.
• Băbuești — Toponim românesc desemnând localități, cătune sau microtoponime dispărute, format din radicalul antroponimic 'Babu' sau 'Babă' combinat cu sufixul colectiv patronimic '-ești'. Acest indicator geografic atestă istoric existența unei moșii sau a unei vetre de sat stăpânite în devălmășie de descendenții ori supușii unui strămoș comun de vază.