#autoimun

• acrosclerodermie — Formă clinică localizată sau stadiu inițial de scleroză sistemică (sclerodermie), caracterizată prin îngroșarea, indurarea și pierderea progresivă a elasticității pielii, localizate strict la nivelul extremităților distale (mâini, picioare) și al feței. Acest proces autoimun structural afectează microcirculația și țesutul conjunctiv dermal, fiind asociat aproape constant cu sindromul Raynaud, ulcerații dureroase ale pulpei degetelor, sclerodactilie și rigidizare facială (facies de icoană).
• anchilozant — Care provoacă, favorizează sau însoțește o anchiloză; care determină rigidizarea progresivă și imobilizarea definitivă a articulațiilor prin fuziune fibroasă sau osoasă. Este utilizat în mod curent pentru a descrie forme severe de artrită cronică autoimună care afectează scheletul axial.
• antianticorp — Anticorp specific produs de sistemul imunitar care recunoaște și se leagă direct de o altă moleculă de anticorp (imunoglobulină); anticorp anti-idiotipic. În imunologia avansată, acești compuși joacă un rol esențial în rețeaua de reglare a răspunsului imun (teoria rețelei a lui Jerne), fiind utilizați pe scară largă în producția de kituri de diagnostic de laborator (cum ar fi testele ELISA) pentru detectarea complexelor imune și în terapia specifică a bolilor autoimune.
• antitromboplastină — Substanță chimică, anticorp circulant sau inhibitor fiziologic capabil să neutralizeze ori să blocheze activitatea tromboplastinei (factorul III tisular), oprind declanșarea căii extrinseci a cascadei de coagulare a sângelui. În patologie, prezența unor antitromboplastine anormale (adesea asociate cu anticoagulanții lupici sau cu boli autoimune) induce modificări severe ale testelor de laborator, prelungind timpul de protrombină și afectând hemostaza normală.
• aortită — Inflamație acută sau cronică a peretelui aortei, declanșată de infecții bacteriene (cum ar fi sifilisul în formele clasice) ori de procese autoimune sistemice (cum este arterita Takayasu). Această afecțiune deteriorează tunica medie a arterei, slăbindu-i rezistența structurală și favorizând apariția anevrismelor sau a ocluziilor vasculare.
• autoaglutinină — Autoanticorp specific prezent în serul unui individ, capabil să recunoască și să se lege de antigenele situate pe membrana propriilor celule sanguine (în special ale hematiilor), provocând aglutinarea sau distrugerea prematură a acestora; componentă imunologică cheie în patogeneza anemiilor autoimmune.
• autoagresiune — Act, comportament sau impuls distructiv orientat în mod conștient ori inconștient de către un individ împotriva propriei sale persoane, concretizat prin producerea de leziuni corporale, auto-mutilare ori tentative de suicid. În imunologie, termenul descrie metaforic procesul patologic în care sistemul imunitar atacă eronat propriile țesuturi sănătoase ale organismului (autoimunitate).
• autoanafilaxie — Formă severă și rară de reacție de tip anafilactic (hipersensibilitate acută) declanșată în interiorul organismului de către propriile substanțe sau proteine modificate patologic, acționând ca autoantigene, fără a fi necesară introducerea unui alergen exterior din mediul înconjurător.
• autoanticorp — Anticorp produs de sistemul imunitar al unui individ care, dintr-o eroare de recunoaștere funcțională, este direcționat patologic împotriva propriilor celule, țesuturi sau constituienți moleculari ai organismului gazdă; factor central în declanșarea, evoluția și diagnosticarea clinică a bolilor autoimune.
• autoantigen — Constituent molecular normal, macromoleculă, proteină sau structură celulară proprie unui organism care, în condițiile unei disfuncții a toleranței imunitare, este recunoscută în mod eronat ca substanță străină (antigen) și devine ținta unui atac declanșat de propriul sistem imun.
• autoimunizare — Procesul fiziopatologic activ prin care un organism devine imunizat împotriva propriilor săi constituenți antigenici; declanșarea și inducerea efectivă a producției de autoanticorpi în urma expunerii la factori declanșatori sau a unor modificări structurale ale proteinelor proprii. Spre deosebire de autoimunitate (starea generală), termenul descrie dinamica, evoluția și etapele concrete de dobândire a acestei reactivități anormale.