#avili

• antehelix — Proeminență curbă a pavilionului urechii externe, situată în fața și în paralel cu helixul, despărțită de acesta prin șanțul numit scafă. Această structură cartilaginoasă se bifurcă în partea superioară în două brațe flexibile, care încadrează fosa triunghiulară, având un rol esențial în captarea, reflectarea și ghidarea undelor sonore către conductul auditiv extern.
• arborat — Despre steaguri, pavilioane naționale sau insigne heraldice: care a fost înălțat, ridicat sau fixat în mod oficial pe catargul unei nave ori pe o clădire administrativă. În sens figurat, se referă la o atitudine, o grimasă sau o convingere ideologică afișată public, vizibil ori în mod ostentativ în fața celorlalți.
• astăvi — A stăvili, a opri, a îndigui sau a bara curgerea unei ape ori a unui fluid prin intermediul unui obstacol fizic (stăvilar, baraj, dig); prin extindere sau în sens figurat, înseamnă a înfrâna, a străbătea, a pune capăt sau a reține o pornire violentă, o emoție puternică ori un val de proteste sociale.
• astăvire — Acțiunea de a astăvi și rezultatul ei; operațiunea arhaică sau regională de oprire, îndiguire ori barare a cursului unei ape prin stăvilare sau diguri; în sens figurat, reprezintă acțiunea de înfrânare, reținere sau potolire a unei porniri violente ori a unui flux de stări emoționale.
• astăvit — Care a fost oprit, barat sau îndiguit cu un obstacol fizic (despre ape); în sens figurat, care a fost înfrânat, reținut, controlat sau domolit din evoluția sa liberă și violentă (despre sentimente, impulsuri ori mulțimi).
• auricul — Formațiune anatomică în formă de pungă sau sac prelungit, situată la nivelul fiecăreia dintre cele două atrii ale inimii (auriculul stâng și cel drept), având rolul de a mări capacitatea de stocare a sângelui. În zoologie și anatomia comparată, termenul desemnează și pavilionul urechii externe la mamifere ori o prelungire laterală a corpului la unele nevertebrate.
• avilit — Care a fost înjosit, degradat, umilit sau lipsit de demnitate, valoare și prestigiu; persoană adusă într-o stare deplorabilă, disprețuită sau marginalizată de societate. Ca participiu trecut al verbului învechit a avili (provenit din francezul avilir), descrie procesul de depreciere morală, materială sau socială a unui individ, a unei instituții sau a unui concept abstract.
• aviliță — Regionalism lexical de circulație restrânsă sau variantă fonetică învechită întâlnită în graiurile locale pentru a descrie o stare de slăbiciune, epuizare fizică, leșin sau o uşoară amețeală; de asemenea, în unele comunități rurale, termenul a fost înregistrat ca o formă coruptă pentru avitaminoză sau o boală ușoară a păsărilor de curte. Semantica sa pendulează în vocabularul tradițional periferic în jurul ideii de moleșeală sau lipsă de vigoare.