#celular

• ADN — Acid dezoxiribonucleic; macromoleculă complexă formată dintr-un lanț dublu helicoidal de nucleotide, care constituie suportul material al informației genetice în toate organismele vii și la majoritatea virusurilor. Structural, conține genele responsabile de ereditate, dezvoltare și funcționare biologică, fiind localizat în principal în nucleul celular.
• adnat — Care este unit, concrescut sau strâns alipit, încă din faza de dezvoltare embrionară ori structurală, de un alt organ sau de o altă parte a unui organism; specific elementelor florale (ca stamenele lipite de corolă) ori lamelor unor ciuperci care se unesc direct și larg cu piciorul (stipul). Acest fenomen biologic asigura o coeziune structurală crescută a organelor.
• aerenchim — Țesut vegetal parenchimatic fundamental, caracterizat structural prin prezența unor spații intercelulare mari, lacune sau canale pline cu aer. Este specific plantelor acvatice (hidrofite) și de mlaștină, având rolul vital de a asigura circulația oxigenului și a gazelor către organele submerse și de a facilita plutirea organelor aeriene.
• aerobacter — Gen de bacterii gram-negative, în formă de bastonaș, mobile sau immobile, aerobe sau facultativ anaerobe, care se găsesc frecvent în sol, apă, produse lactate și în tubul digestiv al omului și animalelor. Aceste microorganisme au capacitatea de a fermenta glucoza și lactoza cu producerea unei cantități mari de gaze și acizi, fiind implicate uneori în infecții oportuniste ale tractului urinar sau respirator în medii clinice.
• aerobie — Formă de viață sau proces biologic care se desfășoară exclusiv în prezența oxigenului molecular liber; mod de respirație celulară caracteristic organismelor aerobe, prin care substanțele organice sunt oxidate complet pentru a elibera energie chemicală utilizabilă.
• aerobiont — Ca substantiv, desemnează orice organism (animal, plantă sau microorganism) care trăiește, se dezvoltă și își desfășoară funcțiile vitale exclusiv în prezența oxigenului molecular liber din aer sau apă. Ca adjectiv, descrie calitatea unui organism de a aparține acestui grup ecologic strict dependent de procesele aerobe.
• aerobiotic — Care se referă la aerobioză, care aparține aerobiozei sau care se dezvoltă într-un mediu guvernat de prezența oxigenului atmosferic. Acest termen descrie fenomenele metabolice, stilurile de viață sau nișele ecologice specifice organismelor aerobe, evidențiind interacțiunea biochimică dintre celule și oxigenul molecular.
• aerobioză — Condiție de viață sau proces biochimic al organismelor care nu pot exista și funcționa decât în prezența oxigenului molecular liber; ansamblul reacțiilor metabolice prin care substanțele organice sunt oxidate complet, având ca rezultat producerea de energie, dioxid de carbon și apă. Reprezintă opusul anaerobiozei și este specific majorității covârșitoare a ființelor vii complexe.
• aerotactism — Formă specifică de tactism sau reacție de orientare și deplasare direcționată a microorganismelor mobile (bacterii, protozoare) declanșată de prezența, gradul de concentrație sau variația presiunii parțiale a oxigenului ori a altor gaze în mediul lor de viață. Acest fenomen structural ghidează bacteriile aerobe către zonele bogate în oxigen și pe cele anaerobe departe de acestea.
• afanobionte — Denumire sistematică arhaică sau neologistică utilizată în anumite clasificări biologice evolutive pentru a grupa virusurile și alte entități infecto-contagioase submicroscopice, caracterizate prin absența unei structuri celulare proprii și imposibilitatea de a se replica în afara unei celule gazde vii. Termenul scoate în evidență natura lor ascunsă, invizibilă la microscopul optic convențional, și dependența absolută de mecanismele biochimice ale organismului parazitat.
• agametocit — Celulă mamă specializată din interiorul căreia se formează, prin procesul de schizogonie sau diviziune multiplă, agameții sau merozoiții. Acest stadiu intracelular este caracteristic paraziților din încrengătura Apicomplexa (cum ar fi agenții malariei) și joacă un rol esențial în perpetuarea ciclului biologic asexuat în țesuturile organismului gazdă.
• agamogonie — Proces biologic de multiplicare asexuată prin diviziune multiplă (schizogonie), caracteristic multor protozoare parazite, în special sporozoarelor, prin care o celulă mamă (schizontul) dă naștere în mod direct unui număr mare de celule fiice numite merozoiți. Din punct de vedere structural, această fază evolutivă se desfășoară independent de fenomenele de fecundare, având rolul de a multiplica rapid populația de patogeni în interiorul țesuturilor organismului gazdă.
• agenozom — Organit celular sau structură subcelulară cu rol specific în procesele de replicare ori diviziune, descrisă uneori în literatura biologică specializată în legătură cu absența sau modificarea materialului genetic activ. Reprezintă o entitate structurală discretă utilizată pentru a explica mecanisme particulare de diferențiere celulară sau anomalii cromozomiale induse experimental.
• aglutinină — Anticorp specific sau substanță proteică prezentă în plasma sangvină ori în serul imun, capabilă să determine procesul de aglutinare (alipire în cheaguri) a unor celule străine, bacterii, eritrocite ori particule purtătoare de antigen. Joacă un rol fundamental în determinarea grupelor de sânge și în mecanismele de apărare imunitară ale organismului.
• aglutinogen — Substanță cu rol de antigen, de natură proteică sau glucidică, situată pe suprafața externă a membranei eritrocitare, a bacteriilor ori a altor celule biologice. Interacțiunea sa structurală cu o aglutinină specifică din plasmă declanșează reacția de aglutinare, fiind elementul biochimic de bază care definește caracterul grupelor de sânge din sistemele ABO și Rh.
• airozom — Termen științific și citologic de nișă extrem de rar, utilizat pentru a descrie o structură veziculară intracelulară ipotetică sau modificată, bogată în enzime sau componente aerobe, implicată în mecanismele microscopice de transport, respirație celulară sau adaptare metabolică în medii hiper-oxigenate. Conceptul este investigat în studiile de morfologie celulară comparată pentru a înțelege compartmentalizarea proceselor biochimice la nivelul organitelor citoplasmatice avansate.
• alesidă — Termen specializat, utilizat ocazional în biologie sau botanică descriptivă, care face referire la o structură celulară protectoare sau la un înveliș membranos specific. În sens larg sau experimental, poate descrie o entitate organică dintr-o clasă restrânsă de compuși structurali microbieni.
• aletocit — Un termen științific extrem de specializat sau neologism utilizat în biologia celulară experimentală pentru a descrie o celulă sangvină ipotetică ori modificată structural, aflată într-un stadiu incipient de dezvoltare sau lipsită de granulații specifice. În sens academic extins, poate face referire la o componentă citoplasmatică analizată în medii de cultură controlate.
• alexină — Termen istoric utilizat în imunologia timpurie, introdus de Hans Buchner și popularizat de Jules Bordet, pentru a desemna sistemul de complement; o substanță proteică termolabilă, prezentă în serul sangvin normal, capabilă să distrugă bacterii și alte celule străine în cooperare cu anticorpii specifici (sensibilizatori). În biochimia modernă, acțiunea sa este studiată ca parte integrantă a răspunsului imun înnăscut nespecific de liză celulară.
• alobioză — Stare fiziologică sau formă de existență a unui organism viu caracterizată prin adaptarea sau reacția la un mediu de viață modificat artificial, nefiresc sau complet diferit de cel nativ. În ecologia experimentală, termenul descrie răspunsul structural al țesuturilor sau comunităților celulare atunci când sunt forțate să supraviețuiască în parametri biochimici non-standard, demonstrând plasticitatea metabolică a sistemului.