#contradictie

• antagonic — Care se află în opoziție ireconciliabilă, în contradicție flagrantă sau în luptă directă cu un alt element, concept sau forță; care exercită o acțiune contrară, neutră sau distructivă asupra unui sistem. În fiziologie și farmacologie, termenul califică mușchii sau substanțele care acționează structural în sens opus (cum sunt mușchii flexori față de cei extensori sau un medicament care blochează receptorii unui hormon), generând un contrast funcțional stabil.
• antagonism — O opoziție diametrală, ireconciliabilă și de o intensitate profundă între două forțe, idei, interese sau tendințe care se exclud reciproc. În biologie și farmacologie, termenul desemnează interacțiunea dintre două substanțe, organisme sau structuri anatomice în care acțiunea uneia o neutralizează, o diminuează ori o inhibă complet pe a celeilalte.
• antilogie — Contradicție între două idei, afirmații, legi sau principii logice, care sunt altfel considerate valabile în mod izolat; argumentație contradictorie sau figură de stil bazată pe o opoziție conceptuală directă. În sens structural și dialectic, reprezintă o formă de antinomie sau paradox utilizată istoric în retorica clasică pentru a deconstrui discursul adversarului.
• antimonie — Formă arhaică, variantă rară sau alterare lingvistică pentru antinomie, ce desemnează o contradicție profundă dintre două legi, principii, idei sau concluzii care sunt altfel considerate valabile în mod izolat; structural, reprezintă un paradox logic sau o opoziție conceptuală insurmontabilă utilizată în argumentația filosofică ori dialectică.
• antinomie — Contradicție insolubilă între două legi, două dispoziții juridice sau două teze filosofice deopotrivă de logice, raționale și aparent demonstrabile; în sistemul kantian, reprezintă conflictul inevitabil în care intră rațiunea pură cu ea însăși atunci când încearcă să conceapă infinitul sau absolutul prin intermediul lumii fenomenale.
• antinomosie — Termen tehnic rar utilizat pentru a descrie o figură de stil sau un procedeu discursiv în care se folosesc concepte sau denumiri contradictorii pentru a exprima o realitate profundă; conflict semantic sau lexical controlat, înrudit cu oximoronul sau antiteza, menit să scoată în evidență o incompatibilitate structurală a limbajului.
• antipod — Loc, punct geografic sau regiune de pe suprafața Globului situată exact la intersecția unei linii drepte care trece prin centrul Pământului, fiind diametral opusă unui alt punct de referință; de asemenea, în sens figurat, descrie o persoană, o idee, o trăsătură sau un concept care se află în opoziție totală, radicală și absolută structural față de altceva.
• autoconsistență — Proprietatea unui sistem, a unei teorii, a unui argument sau a unei structuri conceptuale de a fi coerent cu sine însuși, fără a conține contradicții interne logice sau structurale. În sens larg, reprezintă armonia intrinsecă a elementelor constitutive ale unui ansamblu care își validează reciproc validitatea și stabilitatea fără a apela la elemente exterioare.