#credinta

• abjura — A renunța în mod public și solemn la o credință religioasă, la o doctrină filozofică, politică sau la un jurământ depus anterior; a renega o convingere profundă în fața unei autorități. În sens istoric, termenul face referire la retractarea oficială a unei erezii, în timp ce în sens modern este utilizat pentru a descrie o schimbare radicală și asumată a principiilor etice sau ideologice.
• abjurat — Care a fost renegat, părăsit sau retras în mod public și solemn; (despre convingeri, jurăminte, dogme sau doctrine) la care s-a renunțat oficial în fața unei autorități. Termenul descrie statutul unei credințe sau ideologii care a făcut obiectul unei retractări formale.
• abjurător — Persoană care abjură; cel care renunță public și solemn la o credință, doctrină, ideologie sau la un jurământ de fidelitate depus anterior. Ca adjectiv, califică un comportament, un grup sau un text care exprimă ori conține o renegare formală a convingerilor de bază.
• adora — A aduce un cult religios supremei divinități; a cinsti cu cel mai înalt grad de venerație mistică. În sens profan, laic sau cotidian, termenul înseamnă a iubi peste măsură, a manifestat o pasiune profundă, o admirație oarbă sau un atașament extrem față de o persoană, un ideal, un obiect de artă sau o activitate.
• adorare — Acțiunea de a adora și rezultatul ei; manifestare supremă a cultului religios datorat exclusiv divinității, caracterizată prin pioșenie profundă și supunere absolută. În plan laic sau psihologic, termenul desemnează o stare de iubire pasională, admirație nelimitată sau atașament profund și idealizat față de o persoană sau un simbol.
• aliud est celare, aliud tacere — Expresie latină celebră provenită din scrierile lui Cicero (De Officiis), tradusă literal prin 'una este a ascunde (a tăinui), alta este a tăcea'. În sens juridic și moral, dictonul stabilește o distincție netă între acțiunea deliberată și frauduloasă de a ascunde un adevăr esențial pe care ai obligația de a-l revela (constituind dol sau rea-credință) și simpla tăcere sau omisiune pasivă privitoare la fapte pe care nu ești ținut legal sau contractual să le dezvălui celorlalți.
• animistă — Forma de feminin pentru animist; femeie care aparține unei comunități animiste sau care împărtășește credința în caracterul viu și spiritual al întregii naturi. Ca adjectiv, acordat la genul feminin, descrie o credință, o mitologie, o practică magică sau o structură comunitară care pune în centru existența sufletelor individuale în obiecte și fenomene înconjurătoare.
• antinomism — Doctrină teologică sau atitudine filosofică radicală care susține că creștinii sunt eliberați de obligația de a respecta legile morale, civile sau ritualice ale Vechiului Testament, afirmând că mântuirea se obține exclusiv prin credință și prin grație divină; în sens larg, reprezintă respingerea sau contestarea oricărei autorități normative, legale sau instituționale în numele unei libertăți spirituale sau etice absolute.
• antinomist — Persoană care aderă la principiile antinomismului sau care susține că legea morală și normele exterioare nu sunt obligatorii pentru cei mântuiți prin credință; în sens adjectival, descrie o idee, o scriere sau o grupare care manifestă o atitudine de respingere față de autoritatea legilor tradiționale.
• ateu — Persoană care nu crede în existența lui Dumnezeu, a divinităților sau a oricărei forțe supranaturale; adept al ateismului. Ca adjectiv, termenul califică o idee, un discurs, o filozofie sau o societate care neagă ori exclude complet factorul divin din explicarea lumii și a originilor universului.
• automistificare — Actul, procesul sau tendința de a se amăgi ori de a se înșela singur; construirea inconștientă sau deliberată a unor iluzii, mituri personale ori scenarii false menite să mascheze adevărul obiectiv despre propriile defecte, eșecuri sau realități exterioare. În psihologia cognitivă și în existențialism, reprezintă un mecanism defensiv complex asociat cu conceptul de rea-credință, prin care individul își distorsionează propria conștiință pentru a diminua anxietatea, vinovăția sau disonanța cognitivă fără a înfrunta faptele reale.