#ego

• autoamăgire — Acțiunea de a se autoamăgi sau rezultatul ei; proces psihologic prin care o persoană își ascunde adevărul și își cultivă propriile iluzii ori credințe false pentru a se proteja de un stres emoțional, de o realitate dură sau de un eșec; mințire de sine.
• autocentric — Care este centrat pe propria persoană sau pe propriul grup, evaluând toate elementele realității înconjurătoare exclusiv prin prisma propriilor interese, valori, nevoi sau perspective emoționale. În psihologia comportamentală avansată, termenul descrie un stadiu cognitiv sau o trăsătură de personalitate caracterizată printr-o capacitate limitată de decodificare empatică a realităților exterioare, subiectul interpretând dinamica socială doar ca un fundal raportat la propria existență.
• autodivinizare — Acțiunea de a se autodiviniza și rezultatul ei; procesul psihologic, cultural sau politic prin care un individ se ridică singur la statutul de zeu ori își arogă atributele divinității, manifestat prin orgoliu nemăsurat și negarea propriilor limitări umane.
• autoelogia — A-și aduce singur laude exagerate, a se flata sau a se glorifica în mod public ori privat; a trece printr-un proces discursiv de autoapreciere narcisică, adesea cu scopul de a-și impune autoritatea ori de a-și masca anumite slăbiciuni structurale de caracter.
• autoelogiere — Acțiunea de a se autoelogia și rezultatul ei; procesul discursiv sau comportamental prin care o persoană își aduce singură laude publice ori private, manifestat adesea ca mecanism de compensare psihologică ori ca formă de egocentrism exacerbat.
• autoevidențiere — Acțiunea de a se autoevidenția și rezultatul ei; proces voluntar și conștient prin care o persoană sau un element de discurs își scoate în relief calitățile, importanța ori meritele structurale în fața unui grup sau context social cu scopul de a obține afirmare sau validare.
• autofilie — Formă accentuată de dragoste de sine; tendință psihologică manifestată prin admirație excesivă, fixare afectivă sau atracție erotică orientată exclusiv spre propriul corp sau propria persoană. În literatura de specialitate, termenul este adesea utilizat ca un echivalent conceptual pentru narcisismul sever sau autosexualitatea clinică, reprezentând o izolare a libidoului în interiorul eului.
• autoignora — A se ignora pe sine însuși; a-și neglija cu bună știință sau în mod inconștient propria persoană, dorințele, nevoile fundamentale, starea de sănătate sau existența socială. În psihologia clinică, comportamentul reflectă adesea un mecanism de autoapărare disfuncțional sau o stimă de sine scăzută, individul prioritizând exclusiv cerințele exterioare în detrimentul propriului echilibru psihosomatic.
• autoignorat — Care este trecut cu vederea sau neglijat de către propria persoană; retras de la propria atenție, dorințe sau drepturi fundamentale. Termenul descrie starea unui individ care s-a plasat intenționat sau inconștient pe ultimul loc în ierarhia priorităților sale existențiale, precum și trăsăturile sau talentele interioare pe care o persoană refuză să le recunoască și să le dezvolte.
• autoiluziona — A-și crea singur iluzii desarte, a se hrăni cu speranțe neîntemeiate sau a se amăgi în mod voluntar ori inconștient cu privire la realitatea înconjurătoare sau la propria persoană. În psihologia comportamentală, procesul reflectă un mecanism de apărare al egoului prin care mintea distorsionează faptele obiective pentru a evita disonanța cognitivă, suferința emoțională sau confruntarea cu un adevăr dureros.
• autoiluzionat — Care își creează singur iluzii desarte și refuză să vadă adevărul; aflat într-o stare de amăgire de sine conștientă sau inconștientă cu privire la realitatea faptelor obiective. Termenul descrie o persoană care a căzut victimă propriilor mecanisme defensive de distorsionare a realității sau un sistem de credințe clădit pe premise false acceptate de bunăvoie.
• autoîncântare — Stare de admirație exagerată, adesea nefondată, față de propriile calități, realizări sau acțiuni; iluzionare de sine alimentată de vanitate sau narcisism. În sens psihologic, reprezintă un mecanism de autoapărare sau de compensare prin care un individ își distorsionează percepția asupra realității subiective, izolându-se într-o admirație sterilă care împiedică progresul spiritual sau intelectual autentic.
• autoironizare — Acțiunea de a se autoironiza și rezultatul ei; procesul psihologic și retoric prin care o persoană sau un personaj literar își expune propriile slăbiciuni, defecte sau gafe într-o manieră comică, persiflantă ori critică. În dinamica relațiilor sociale, acest fenomen acționează ca o supapă de siguranță emoțională, reducând ostilitatea interlocutorilor și demonstrând o evaluare obiectivă și matură a propriului ego.
• autolatrie — Adorație cultică sau venerare mistică și absolută a propriei persoane; formă extremă și patologică de egolatrie și narcisism în care individul se raportează la sine ca la o divinitate sau un ideal suprem. În analiza morală și psihanaliză, termenul depășește simpla vanitate, descriind o ruptură spirituală profundă prin care ego-ul devine unicul obiect de cult, anulând orice capacitate de transcendență sau empatie autentică față de ceilalți.
• autonimicire — Acțiunea de a se autonimici și rezultatul ei; proces moral, psihologic sau spiritual prin care un individ recurge la desființarea propriei importanțe, la auto-umilire deliberată ori la reducerea simbolică a sinelui la starea de nimicnicie. În textele teologice sau filozofice existentiale, reprezintă o formă extremă de abandonare a ego-ului, realizată pentru atingerea unei stări de puritate spirituală ori ca reacție la o criză de sens profundă.
• autoreceptare — Proces psihic, cognitiv sau senzorial prin care un individ își percepe, își decodifică și își integrează în mod conștient propriile stări interne, emoții, impulsuri sau semnale fiziologice; act reflexiv structural de conștientizare a sinelui somatic și psihic. În neurofiziologie, descrie capacitatea sistemului nervos de a procesa stimulii interocepetivi și proprioceptivi nativi, formând baza identității corporale și a reprezentării mentale a propriului ego.
• autos sacramentales — Denumire atribuită pieselor de teatru religios într-un singur act, cu caracter alegoric, specifice literaturii spaniole din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea (Epoca de Aur). Aceste opere dramatice, centrate în mod simbolic pe taina Sfintei Împărtășanii (Euharistia), erau reprezentate public în cadrul festivităților de Corpus Christi, având personaje abstracte precum Păcatul, Credința, Moartea ori Harul Divin, și atingând apogeul prin scrierile lui Pedro Calderón de la Barca.
• autosacramental — Forma singularizată românizată pentru o piesă de teatru de tip auto sacramental; operă dramatică spaniolă cu caracter religios-alegoric într-un singur act, dedicată proslăvirii Euharistiei. Termenul individualizează o astfel de compoziție literară, analizată structural din punctul de vedere al versificației, al tehnicii personificării conceptelor abstracte și al mesajului teologic.