#eroziune

• ablație — Proces non-medical de îndepărtare, diminuare sau topire a materialului de la suprafața unui corp solid prin acțiuni mecanice, termice sau climatice. În glaciologie, reprezintă pierderea totală de gheață sau zăpadă dintr-un ghețar prin topire, evaporare ori sublimare; în astronomie și aeronautică, desemnează eroziunea stratului protector al unui meteorit sau al unei nave spațiale la intrarea în atmosferă din cauza frecării termice intense.
• ablațiune — Formă conceptuală sau variantă terminologică pentru 'ablație', utilizată în geomorfologia clasică pentru a descrie fenomenul de îndepărtare, spălare sau dezgolire a rocilor sub acțiunea agenților externi (vânt, ape curgătoare, valuri). În dinamica solului, termenul subliniază faza inițială de transport a materialelor detritice fine înainte ca acestea să fie depuse în bazine sedimentare.
• abraziune — Proces complex de rodare, uzură, roadere sau șlefuire mecanică a unei suprafețe solide (roci, metale, materiale industriale) prin frecare repetată cu particule dure sau corpuri abrazive; (în geologie) acțiunea distructivă de erodare a țărmurilor mărilor sau lacurilor mari exercitată de mișcarea violentă a valurilor și a aluviunilor transportate; (în medicină/stomatologie) pierdere patologică progresivă de substanță dură dentară sau cutanată (zgârietură, julitură superficială) cauzată de factori mecanici externi fricționali.
• afloriment — Parte a unei formațiuni geologice, a unui strat de roci sau a unui zăcământ de minerale care apare direct la suprafața pământului, fiind dezgolită de stratul de sol ori de vegetație în urma eroziunii sau a lucrărilor de excavare. În cercetarea de teren, aceste structuri reprezintă principalele puncte de observație directă pentru geologi, permițând analizarea structurii scoarței terestre fără necesitatea unor foraje de adâncime.
• afuiere — Acțiunea de a afui și rezultatul ei; termen arhaic sau regional ce descrie procesul de erodare, spălare sau săpare structurală a malurilor unui curs de apă sub acțiunea cureților hidraulici. Acest fenomen fizic natural modifică treptat relieful riveran, fiind utilizat istoric de localnici pentru a explica pierderile de teren arabil din apropierea râurilor.
• afuire — Acțiunea de a afui și rezultatul ei; fenomen hidrodinaric de eroziune locală, spălare și excavare a albiei unui curs de apă sau a pământului de la baza unei construcții hidrotehnice, cum ar fi pilonii unui pod sau digurile, sub acțiunea directă a curenților puternici. Acest proces structural poate periclita stabilitatea întregii fundații dacă nu sunt aplicate măsuri de consolidare.
• agropedologie — Ramură a pedologiei aplicate și a agronomiei care studiază caracteristicile fizice, chimice și biologice ale solurilor exclusiv din perspectiva capacității lor de a susține producția agricolă. Această disciplină oferă bazele științifice pentru clasificarea calitativă a terenurilor arabile, optimizarea regimului de fertilizare, prevenirea degradării structurale și combaterea eroziunii pământului.
• agroterasă — Terasă artificială amenajată pe versanții înclinați ai dealurilor sau munților prin lucrări specifice de nivelare și consolidare a solului, în scopul practicării agriculturii și cultivării plantelor (viță-de-vie, pomi fructiferi, orez). Această structură antropizată reduce viteza de scurgere a apei, previne eroziunea de suprafață, reține umiditatea în sol și permite mecanizarea parțială a lucrărilor pe terenurile în pantă.
• anemolitoză — Proces geomorfologic de dezintegrare, mărunțire și distrugere structurală a rocilor sub acțiunea directă și prelungită a vântului încărcat cu particule abrazive de nisip sau praf; coroziune ori sablare eoliană naturală. Această formă de eroziune mecanică alterează profund arhitectura masivelor muntoase expuse din zonele aride și semiaride.
• anerosie — Formă rară de evoluție sau micro-relief structural caracterizat prin absența totală sau diminuarea severă a proceselor normale de eroziune fluidă ori eoliană într-un anumit areal. Acest fenomen geologic static este determinat de prezența unor roci cu o duritate extremă sau a unor straturi protectoare compacte care blochează degradarea și mențin intacte formele de relief inițiale.
• arenizare — Acțiunea de a (se) areniza și rezultatul ei; proces geologic natural de dezintegrare, alterare sau fărâmițare structurală a rocilor compacte (în special granitul sau gresia) sub acțiunea factorilor climatici, chimici ori biologici, ducând la formarea unui depozit granular nisipos. În pedologie, descrie degradarea sau transformarea texturii solului prin îmbogățirea sa excesivă cu particule de nisip grosier.
• arenogeneză — Proces geologic structural de formare și acumulare a nisipului prin dezintegrarea mecanică, alterarea chimică și eroziunea rocilor preexistente (în special a celor bogate în cuarț, cum ar fi granitul), urmate de transportul și depunerea particulelor granulare de către agenții externi (vânt, ape, valuri). Arenogeneza reprezintă o etapă fundamentală în ciclul litogenetic, determinând nașterea depozitelor detritice care, prin diageneză ulterioară, pot evolua structural în gresii sau alte roci sedimentare psamitice.
• arenogenic — Care generează, produce sau favorizează formarea nisipului ori a depozitelor detritice nisipoase; referitor la procesele geologice sau morfologice care duc la fragmentarea rocilor silicioase și acumularea de granule de cuarț. În sens structural-geologic, un factor arenogenic determină direct dinamica sedimentară a bazinelor continentale sau litorale, influențând granulometria straturilor clastice aflate în formare.
• badlands — Formă de relief puternic fragmentată, caracterizată prin pante abrupte, creste ascuțite, ravene și rigole adânci, dezvoltată în regiuni aride sau semiaride prin eroziunea torențială a unor roci sedimentare moi și argiloase. Terenurile de acest tip sunt aproape complet lipsite de vegetație și improprii agriculturii, având un aspect spectaculos, arid și ruiniform.