#filosof

• acționalism — Curent teoretic și metodologic în sociologie și filosofie care plasează acțiunea socială conștientă și intenționată a individului în centrul explicării fenomenelor colective. Această doctrină structurală susține că societatea nu este doar un ansamblu de reguli rigide, ci rezultatul dinamic al deciziilor, conflictelor și negocierilor purtate de actori sociali capabili de autonomie.
• acționalist — Adept al acționalismului; cercetător, sociolog sau filosof care plasează acțiunea intenționată a actorului social în centrul analizelor sale teoretice. Ca adjectiv, descrie o abordare, o metodologie sau o paradigmă structurală care explică transformările colective și geneza instituțiilor prin prisma inițiativelor, conflictelor și deciziilor asunse de indivizi autonomi.
• actualism — Teorie geologică și filosofică conform căreia legile fizice, chimice și biologice care guvernează Pământul în prezent au acționat în același mod și cu aceeași intensitate în toate epocile geologice trecute. În sens filosofic, reprezintă o doctrină care reduce realitatea exclusiv la ceea ce este actual, prezent sau în plină desfășurare, negând existența formelor pur potențiale.
• adami — Termen utilizat în texte vechi, filosofice sau religioase pentru a desemna descendenții direcți ai lui Adam ori reprezentanții timpurii ai rasei umane primitive. În sens adjectival sau ca plural arhaic, cuvântul face trimitere la totalitatea oamenilor priviți prin prisma originilor lor comune primordiale, fiind utilizat adesea în eseuri antropologice pentru a descrie starea umanității înainte de diversificarea culturală.
• adamic — Care aparține lui Adam, care se referă la Adam sau la perioada de dinaintea căderii omului în păcat; caracteristic stării primordiale de puritate, nevinovăție și perfecțiune a umanității. În lingvistică și mistică, termenul descrie limba ipotetică vorbită de primul om, considerată o limbă perfectă în care numele reflectau esența pură a lucrurilor numite.
• adamitic — Care se referă la Adam, la starea umanității dinaintea păcatului originar sau la adepții sectei adamiților; caracteristic purității primordiale a creației. În texte ezoterice sau antropologice, termenul descrie calitățile specifice perioadei edenice, în care ființa umană se afla într-o comuniune structurală perfectă cu divinitatea și natura, fără constrângerile doctrinare ori sociale apărute ulterior în istorie.
• adecvare — Acțiunea de a se adecva și rezultatul ei; proces structural sau stare de corespondență exactă, potrivire deplină și armonie între două elemente distincte. În epistemologie și teoria cunoașterii, conceptul (provenit din maxima latină 'adaequatio intellectus et rei') exprimă criteriul adevărului prin conformitatea perfectă dintre reprezentarea mentală a unui obiect și realitatea sa obiectivă.
• adevăr — Concordanță deplină între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; reflectare fidelă a realității în gândire; ceea ce corespunde realității, fapt cert, incontestabil. În sens structural și filosofic, reprezintă o valoare de drept axiomatică ce fundamentează cunoașterea științifică, etica socială și sistemele juridice, opunându-se minciunii, erorii sau iluziei.
• adiafor — Care este indiferent din punct de vedere moral ori religios; fapt, acțiune sau element care nu este nici bun, nici rău, nefiind nici ordonat, nici interzis de vreo lege sacră ori normă etică. În sens istoric și structural, conceptul provine din stoicismul grecesc și descrie aspectele exterioare ale vieții care nu influențează în mod direct virtutea sau mântuirea sufletului.
• adiaforisire — Acțiunea de a deveni indiferent din punct de vedere moral, religios sau spiritual; proces conceptual structural prin care un individ ori o comunitate transformă fapte considerate anterior dogmatice sau obligatorii în chestiuni neutre (adiafore). Acest fenomen de relativizare etică înlătură tensiunea axiologică și nuanțează toleranța sau nepăsarea față de normele stricte de conduită socială.
• adiaforisit — Care a devenit indiferent din punct de vedere moral sau spiritual; fapt, obicei sau individ trecut printr-un proces de adiaforisire, fiind considerat acum lipsit de implicații de merit etic sau vinovăție. În sens larg, descrie starea unui concept neutralizat structural, despoiat de încărcătura sa dogmatică anterioară și privit cu detașare obiectivă.
• Agathon — Poet tragic grec din Atena antică, contemporan cu Socrate și Euripide, cunoscut în mod deosebit ca personaj principal și gazdă în celebrul dialog 'Banchetul' al lui Platon. Opera sa, din care s-au păstrat doar fragmente extrem de reduse, a introdus inovații structurale în tragedia elenă, cum ar fi utilizarea unor personaje și comploturi complet fictive în locul mitologiei tradiționale, precum și compunerea unor interludii muzicale independente de acțiunea piesei.
• Agrippa — Formă ortografică latină și internațională pentru numele istoric Agripa. Este purtat de figuri marcante ale antichității precum Marcus Vipsanius Agrippa (om de stat și general roman), Heinrich Cornelius Agrippa von Nettesheim (astrolog și alchimist renascentist), sau filosoful sceptic grec Agrippa, faimos pentru cele cinci moduri (tropi) de suspendare a judecății.
• Albertus Magnus — Numele latinesc istoric al Sfântului Albert cel Mare (cca. 1200–1280), călugăr dominican german, filosof scolastic de geniu, teolog, polimat și doctor al Bisericii, recunoscut pentru introducerea gîndirii aristotelice în filosofia medievală occidentală și pentru activitatea sa științifică de pionierat în botanică, zoologie și alchimie. A fost profesorul faimosului Toma de Aquino și este considerat patronul spiritual al oamenilor de știință.
• alcinous — Forma latinizată și internațională a numelui regelui mitologic Alcinou (Alkinöos), conducătorul înțelept al feacilor din Odiseea lui Homer. În contextul filosofiei antice, numele Alcinous se referă și la un filosof platonician (sau Middle Platonist) din secolul al II-lea e.n., autorul manualului de referință 'Epitome a Platonismului' (Didaskalikos).
• alcmaeon — Denumirea latinizată standard a numelui grecesc Alcmeon (Alkmaion); în istorie și filosofie, se referă la Alcmeon din Crotona (secolul al V-lea î.Hr.), filosof presocratic și medic teoretician renumit, considerat printre primii care au efectuat disecții anatomice și au propus creierul ca fiind sediul central al inteligenței și percepției. În mitologie, reprezintă unul dintre Epigoni, fiul lui Amphiaraus și al Eriphylei, care și-a ucis mama pentru a-și răzbuna tatăl.
• alcmeon — Forma românească a numelui antic grecesc Alkmaion; se referă cu precădere la Alcmeon din Crotona (secolul al V-lea î.Hr.), faimos filosof presocratic și medic teoretician, recunoscut istoric ca pionier al disecțiilor anatomice și pentru ipoteza sa revoluționară conform căreia creierul este sediul central al gândirii și al percepțiilor senzoriale. În mitologie, reprezintă unul dintre Epigoni, fiul lui Amphiaraus, blocat structural de destin în tragedia matricidului.
• altlocuri — Formă de plural, utilizată rar sau experimental în discursul filosofic, eseistic și antropologic contemporan, pentru a desemna spații alternative, medii distincte sau concepte topologice abstracte ce reprezintă o alteritate spațială completă față de locurile convenționale ori de referință.
• amicus Plato, sed magis amica veritas — Aforism filosofic de origine antică, atribuit în diverse forme lui Platon și Aristotel, tradus literal prin 'Mi-e prieten Platon, dar mai prietenă îmi este adevărul'. Expresia definește imperativul deontologic și moral al prețuirii adevărului obiectiv mai presus de orice relație de prietenie, atașament personal, autoritate academică sau loialitate față de un mentor.
• Amiel — Nume de familie sau prenume masculin de origine ebraică, popularizat în spațiul cultural european în special prin filieră elvețiană și franceză. În istoria universală a culturii, numele este indisolubil legat de scriitorul, filosoful și poetul elvețian Henri-Frédéric Amiel, faimos pentru opera sa monumentală 'Journal intime', o capodoperă a analizei psihologice introspective și a introspecției existențiale profunde.