#fixare azot

• Acacia pulchella — O specie de arbust spinos de dimensiuni mici, endemică în sud-vestul Australiei de Vest, remarcabilă prin valoarea sa ecologică și frumusețea sa delicată. Planta deține frunze adevărate, fin divizate și bipinate, de un verde intens, protejate de spini stipulari ascuțiți localizați la nodurile tulpinilor. Cunoscută popular sub denumirea de 'wattle mândru', această specie este faimoasă nu doar pentru inflorescențele sale globuloase de un galben-auriu aprins, ci și pentru capacitatea sa unică de a fixa azotul în sol și de a prezenta o rezistență naturală împotriva atacurilor distructive ale ciupercii Phytophthora cinnamomi.
• alnobetula — Denumire specifică și epitet taxonomic utilizat în botanică pentru a desemna arinul verde (Alnus alnobetula), un arbust montan și subalpin extrem de rezistent, cu tulpini ramificate și flexibile. Această entitate biologică servește ca indicator ecologic pentru zonele reci, lunci pietroase și versanți abrupți expuși avalanșelor, având capacitatea unică de fixare a azotului în sol prin simbioză bacteriană.
• Alnus viridis — Denumirea științifică a arinului verde, o specie de arbust peren din familia Betulaceae, adaptat la climatele reci și zonele montane sau subarctice; joacă un rol ecologic structural crucial în stabilizarea solurilor abrupte, prevenirea eroziunii și fixarea azotului atmosferic prin intermediul simbiozelor radiculare.
• anin alb — Specie de arbori din familia Betulaceelor (Alnus incana), cu scoarță netedă de culoare cenușie-albicioasă și frunze ovate, acoperite pe partea inferioară de perișori cenușii. Este un arbore de talie medie rezistent la ger, care crește spontan în luncile râurilor de munte și din zonele colinare, având un rol ecologic crucial în stabilizarea solurilor erodate și fixarea biologică a azotului prin nodozități radiculare.
• anin-negru — Specie de arbori din familia Betulaceelor (Alnus glutinosa), cu scoarță de culoare brun-negricioasă, crăpată la bătrânețe, și frunze subrotunde, obtuze sau ușor știrbite la vârf, cleioase în tinerețe. Acest arbore de talie mare vegetează optim în soluri excesiv de umede, mlăștinoase și de-a lungul râurilor de câmpie și deal, fiind recunoscut pentru rezistența excepțională a lemnului său în mediu acvatic și pentru fixarea azotului prin nodozități.
• azotobacterin — Preparat bacterian sau îngrășământ biologic obținut pe bază de culturi pure de Azotobacter chroococcum ori alte bacterii capabile să fixeze azotul molecular din atmosferă. Acesta este aplicat pe semințe sau direct în sol pentru a îmbunătăți nutriția azotată a plantelor, stimulând activitatea biologică a rizosferei și sporind productivitatea culturilor agricole fără aport de substanțe chimice de sinteză.
• bacterioriză — Asociație simbiotică stabilă formată între rădăcinile unor plante superioare și anumite bacterii din sol, în special cele fixatoare de azot (cum sunt speciile de Rhizobium). În sens fiziologic, această structură ecologică permite plantelor (mai ales leguminoaselor) să asimileze azotul atmosferic transformat de bacterii în compuși accesibili, în timp ce microorganismele primesc carbohidrați rezultați din fotosinteză.
• bacteroid — Formă modificată, mărită și adesea ramificată pe care o adoptă celulele bacteriene fixatoare de azot (cum sunt cele din genul Rhizobium) după ce pătrund în interiorul celulelor gazdă din nodozitățile plantelor leguminoase. În sens fiziologic, stadiul de bacteroid reprezintă faza metabolică activă în care microorganismul își pierde peretele celular rigid și începe să sintetizeze complexul enzimatic nitrogenază, responsabil pentru fixarea azotului.