#imunitate

• aeroterapie — Metodă terapeutică, tratament igienic sau procedură balneară naturală ce constă în expunerea dirijată și metodică a corpului bolnavului la acțiunea aerului curat din zone geografice specifice (mare, munte, păduri de conifere). Acest tratament structural stimulează oxigenarea sângelui, reglează metabolismul, întărește sistemul imunitar și ameliorează afecțiunile respiratorii cronice sau stările de astenie.
• agranulocitar — Care aparține agranulocitelor sau agranulocitozei, privitor la leucocitele fără granulații specifice din citoplasmă sau la stările patologice marcate de dispariția polimorfonuclearelor din sânge; descrie fenomene celulare, reacții imunitare ori sindroame clinice asociate cu evoluția acestor linii hematologice.
• ambasadă — Misiune diplomatică permanentă de cel mai înalt rang, trimisă de un stat pe lângă guvernul altui stat suveran, condusă de un ambasador extraordinar și plenipotențiar; de asemenea, sediul oficial, clădirea sau birourile administrative unde își desfășoară activitatea corpul diplomatic și consular al acestei misiuni în țara de reședință.
• ambasador — Agent sau funcționar diplomatic de cel mai înalt rang, trimis de un stat ca reprezentant permanent, extraordinar și plenipotențiar pe lângă șeful altui stat suveran sau pe lângă o mare organizație internațională (cum este ONU). În sens figurat, reprezintă o persoană, un produs sau un bun care promovează, face cunoscut ori apără interesele, imaginea, prestigiul și valorile unui colectiv, ale unui brand sau ale unei țări în lume.
• amigdală — Formațiune anatomică ovoidă constituită din țesut limfoid sau nuclei nervoși. În anatomia generală, se referă cel mai frecvent la amigdalele palatine, situate în orofaringe, cu rol de barieră imunitară protectoare. În neuroanatomie, amigdala (corpul amigdaloid) reprezintă o structură cheie a sistemului limbic cerebral, situată în lobul temporal, esențială pentru procesarea emoțiilor, cum ar fi frica, și pentru stocarea amintirilor emoționale.
• anergic — Care se află în stare de anergie; caracterizat prin lipsa totală sau diminuarea severă a reactivității imunitare a unui organism în fața acțiunii antigenelor specifice. Din punct de vedere clinic, termenul descrie starea unui pacient ale cărui limfocite T sau B refuză structural să genereze un răspuns inflamator ori defensiv normal, fenomen întâlnit în imunodeficiențe, stadii terminale ale unor boli cronice ori ca urmare a unor tratamente imunosupresoare agresive.
• anergie — Stare patologică sau fiziologică caracterizată prin absența totală ori diminuarea severă a capacității de reacție a organismului (în special a sistemului imunitar) în fața acțiunii unor antigene, alergeni sau stimuli externi. În imunologia celulară, reprezintă un mecanism de toleranță periferică în care limfocitele devin inactive funcțional în urma interacțiunii cu un antigen, fără a mai declanșa un răspuns inflamator ori de apărare.
• anergizant — Care induce, favorizează ori accelerează starea de anergie sau de nereactivitate biologică; substanță, agent chimic sau factor de mediu capabil să diminueze potențialul energetic ori capacitatea de apărare imunitară a unui organism. În sens biochimic experimental, descrie un compus care inhibă mecanismele celulare de sinteză a energiei sau blochează căile de semnalizare leucocitară.
• antianticorp — Anticorp specific produs de sistemul imunitar care recunoaște și se leagă direct de o altă moleculă de anticorp (imunoglobulină); anticorp anti-idiotipic. În imunologia avansată, acești compuși joacă un rol esențial în rețeaua de reglare a răspunsului imun (teoria rețelei a lui Jerne), fiind utilizați pe scară largă în producția de kituri de diagnostic de laborator (cum ar fi testele ELISA) pentru detectarea complexelor imune și în terapia specifică a bolilor autoimune.
• antitromboplastină — Substanță chimică, anticorp circulant sau inhibitor fiziologic capabil să neutralizeze ori să blocheze activitatea tromboplastinei (factorul III tisular), oprind declanșarea căii extrinseci a cascadei de coagulare a sângelui. În patologie, prezența unor antitromboplastine anormale (adesea asociate cu anticoagulanții lupici sau cu boli autoimune) induce modificări severe ale testelor de laborator, prelungind timpul de protrombină și afectând hemostaza normală.
• autoagresiune — Act, comportament sau impuls distructiv orientat în mod conștient ori inconștient de către un individ împotriva propriei sale persoane, concretizat prin producerea de leziuni corporale, auto-mutilare ori tentative de suicid. În imunologie, termenul descrie metaforic procesul patologic în care sistemul imunitar atacă eronat propriile țesuturi sănătoase ale organismului (autoimunitate).
• autoanafilaxie — Formă severă și rară de reacție de tip anafilactic (hipersensibilitate acută) declanșată în interiorul organismului de către propriile substanțe sau proteine modificate patologic, acționând ca autoantigene, fără a fi necesară introducerea unui alergen exterior din mediul înconjurător.
• autohematoterapie — Metodă terapeutică ce constă în prelevarea unei cantități de sânge venos de la un pacient și reinjectarea imediată a acestuia în organismul aceluiași individ (pe cale intramusculară sau subcutanată), cu scopul de a stimula nespecific reactivitatea imunitară, procesele de vindecare și capacitatea de autoapărare a corpului în stări alergice, infecții cronice sau afecțiuni dermatologice.
• autohemoterapie — Procedeu terapeutic constând în injectarea (de obicei intramusculară) a unei cantități de sânge proaspăt recoltat din vena aceluiași pacient, utilizat ca metodă nespecifică de stimulare a sistemului imunitar și a reactivității organismului în stări alergice, afecțiuni dermatologice sau infecții recidivante; autohematoterapie.
• autoinfecție — Proces patologic caracterizat prin declanșarea unei boli infecțioase cauzate de microorganisme (bacterii, virusuri, ciuperci) deja prezente în mod normal în organismul gazdei ca elemente comensale sau în stare latentă, dar care devin virulente pe fondul prăbușirii sistemului imunitar sau al migrării lor într-o altă regiune anatomică sterilă. Fenomenul definește infecțiile endogene apărute fără un contact secundar cu o sursă externă de contaminare.