#insinuare

• aluzie — Cuvânt, expresie sau remarcă prin care se lasă să se înțeleagă ceva fără a se spune în mod explicit; trimitere indirectă, insinuare, sugestie ascunsă. În retorică și literatură, reprezintă o figură de stil prin care se face referire la un eveniment istoric, mitologic, cultural sau politic cunoscut, pentru a îmbogăți contextul ideatic al operei.
• aluzionare — Acțiunea de a aluziona și rezultatul ei; procesul de exprimare sau transmitere a unor mesaje prin intermediul subînțelesurilor și al insinuărilor; recurgere sistematică la aluzii în text ori discurs. În analiza conversațională, reprezintă o strategie de comunicare indirectă folosită pentru a evita responsabilitatea directă a unei afirmații.
• aluzire — Acțiunea de a aluzi și rezultatul ei; procesul de trimitere indirectă sau de sugerare a unei idei prin intermediul subînțelesurilor; insinuare structurală. Deși în limba română literară normele actuale impun termenul 'aluzie' sau acțiunea verbului 'a aluda' (aludare), această formă apare în mod excepțional în studii lingvistice experimentale ca substantiv de acțiune derivat direct de la verbul secundar 'a aluzi'.
• aluziune — Formă arhaică sau variantă fonetică timpurie pentru substantivul 'aluzie'; remarcă, expresie sau cuvânt prin care se sugerează ceva în mod indirect, fără o menționare explicită; insinuare. În textele literare, juridice sau jurnalistice de secol al XIX-lea, termenul reflecta o etapă de tranziție în asimilarea neologismelor de origine romanică, păstrând o terminație structurală mai apropiată de etimonul latin.
• aluzivitate — Calitatea sau caracterul a ceea ce este aluziv; înclinație, proprietate sau strategie de comunicare bazată pe utilizarea sistematică a subînțelesurilor, a insinuărilor sau a sugestiilor indirecte în detrimentul afirmațiilor explicite. În analiza structurală a textului literar sau politic, definește gradul de complexitate retorică prin care un mesaj este codificat pentru a proteja emițătorul ori pentru a îmbogăți estetic opera.