#invers

• anaclază — Fenomen fizic în optica veche ce desemnează refracția luminii sau a razelor luminoase la trecerea printr-un mediu transparent diferit; în sens literar și metric, reprezintă o modificare structurală a ritmului unui vers prin inversarea sau substituirea unei silabe lungi cu una scurtă. Acest procedeu tehnic este utilizat în poezia antică pentru a rupe monotonia metrică și a crea accente stilistice unice.
• anapoda — Invers, de-a-ndoaselea, de-a curmezișul, prost, contrar logicii, ordinii firești sau regulilor stabilite. Folosit ca adjectiv invariabil, descrie o persoană ciudată, hursuză, dificilă și sucită în comportament, ori o situație încurcată, nefavorabilă sau bizară care decurge complet diferit față de cum ar fi fost normal sau de așteptat.
• anastrofă — Figură de stil și procedeu sintactic constând în inversarea intenționată a topicii sau a ordinii gramaticale firești și obișnuite a cuvintelor în cadrul unei propoziții ori fraze. Folosită cu precădere în poezie, retorică și proza literară, anastrofa urmărește obținerea unui efect ritmic deosebit, evidențierea expresivă a unui anumit termen sau accentuarea dramatismului unui mesaj prin perturbarea structurii sintactice standard.
• anatropism — Fenomen biologic sau proces structural de dezvoltare prin care ovulul unei plante suferă o răsturnare completă sau o inversare cu 180 de grade în raport cu axa sa de susținere. Această modificare anatomică plasează micropilul în imediata vecinătate a hilului, optimizând pătrunderea tubului polinic și garantând succesul procesului de fecundare la majoritatea plantelor angiosperme.
• andoasele — În mod invers, de-a-ndoaselea, inversat, pe dos sau în sens contrar; mod de desfășurare a unei acțiuni sau așezare structurală a unui obiect contrar poziției sale normale ori logice. Este o variantă fonetică arhaică și regională rar întâlnită, păstrată izolat în anumite graiuri rurale pentru a descrie o confuzie în orientarea elementelor.
• antepoziție — Așezarea unui cuvânt, a unui afix sau a unui constituent sintactic înaintea altui element cu care se află în raporturi gramaticale ori semantice strânse; plasare structurală anterioară într-o secvență verbală. Acest procedeu sintactic și topic este esențial în determinarea topicilor flexibile sau rigide ale unei limbi, având adesea rolul de a marca emfaza, focalizarea stilistică ori îndeplinirea unor reguli structurale stricte, cum ar fi așezarea adjectivului demonstrativ înaintea substantivului determinat.
• antifază — Stare sau relație între două mărimi periodice (unde, oscilații, semnale) de aceeași frecvență, caracterizată printr-o diferență de fază de exact 180 de grade (sau π radiani); opoziție de fază. În ingineria acustică și electronică, aducerea în antifază a undelor este principiul fundamental utilizat pentru atenuarea sau anularea activă a zgomotelor nedorite prin interferență distructivă controlată.
• antifrază — Figură de stil sau procedeu retoric aparținând sferei ironiei, prin care se exprimă o idee sau se folosește un cuvânt în sens diametral opus semnificației sale literale, mizând pe faptul că auditoriul va decodifica intenția reală din context sau din intonație (de exemplu, spunerea „Ce zi superbă!” pe o furtună violentă). Reprezintă un instrument esențial în discursul satiric și literar pentru a sublinia o absurditate sau a nuanța un reproș.
• antilogaritm — Număr a cărui valoare logaritm într-o anumită bază dată este egală cu un număr considerat; operația inversă logaritmării, reprezentând de fapt ridicarea bazei la puterea indicată de logaritm. În sens structural și funcțional, dacă logaritm în baza b din x este egal cu y, atunci antilogaritmul lui y în baza b este egal cu x, fiind utilizat istoric în calculele numerice complexe realizate cu tabele.
• antitrop — Care prezintă o simetrie inversă, care este situat în opoziție structurală directă sau ale cărui proprietăți fizice și geometrice sunt orientate în sens contrar față de un element de referință. În anatomie, descrie organe pereche sau structuri care se privesc față în față în planuri opuse; în cristalografie, se referă la axe sau fețe cristaline dispuse simetric invers.
• antmerie —
• anverzilea — Formă adverbială populară și regională utilizată în anumite zone ale țării pentru a exprima ideea de invers, de-a-ndoaselea, inversat sau pe dos; acțiune executată contrar ordinii firești ori logice a lucrurilor.
• așarna — Formă rară, livrescă, preluată direct din limba franceză ('s'acharner'), utilizată uneori în traduceri vechi neadaptate pentru a descrie acțiunea de a se îndârji, a se înverșuna sau a urmări cu o stăruință implacabilă și violentă un obiectiv, un adversar ori o activitate.
• așarnare — Acțiunea de a se așarna și rezultatul ei; stare de îndârjire extremă, persistență încăpățânată, pasiune oarbă sau furie concentrată cu care o persoană urmărește un scop, un inamic sau o idee. Este un împrumut livresc utilizat în special în texte literare vechi ori traduceri din secolul al XIX-lea pentru a reda o determinare violentă sau o înverșunare neobosită.
• așarnat — Care acționează cu înverșunare, îndârjire sau furie persistentă; profund pătruns de o pasiune violentă, încăpățânat sau necruțător în urmărirea unei ținte. Provine etimologic din franțuzismul 'acharné', adaptat în româna literară timpurie pentru a descrie o persoană animată de o ură sau determinare feroce.