#istorie medievala

• Arvanit — Persoană care face parte dintr-o populație de origine albaneză stabilită istoric în regiunile Greciei continentale și în insulele din jur în timpul Evului Mediu. Arvaniții s-au integrat structural în societatea elenă, au adoptat religia ortodoxă și au jucat un rol militar și politic crucial în Războiul de Independență al Greciei, păstrându-și identitatea culturală prin dialectul arvanit.
• Asanești — Numele unei celebre dinastii medievale de origine vlahă (românească) din Balcani, întemeiată de frații Petru și Asan, care a condus al Doilea Țarat Bulgar (sau Imperiul Vlaho-Bulgar) între anii 1186 și 1280; termen colectiv utilizat pentru a desemna membrii acestei familii imperiale ce a eliberat teritoriile sud-dunărene de sub dominația bizantină. În sens geografic sau administrativ, reprezintă denumirea specifică purtată de mai multe localități rurale mici de pe teritoriul României.
• așași — Forma de plural nearticulat a substantivului masculin așaș sau asas, indicând mai mulți străjeri, paznici urbani sau auxiliari ai autorității judecătorești medievale. Structural, acești oameni formau patrulele de noapte care vegheau la prevenirea incendiilor și a jafurilor în mahalale, acționând direct sub ordinele agăi sau ale vornicului.
• asasini — Forma de plural a substantivului asasin; persoane care comit omoruri cu premeditare sau execută atacuri violente, adesea la comandă ori din motive politice sau financiare. Din punct de vedere istoric, termenul face referire la membrii unei secte secrete șiite militante din Orientul Mijlociu (sec. XI-XIII), renumiți pentru atacurile lor strategice și fanatice împotriva liderilor vremii.
• asediator — Persoană, armată sau forță militară care înconjoară o cetate, un oraș ori o poziție fortificată inamică pentru a o izola, a o bloca și a o forța să se predea; asediator. Ca adjectiv, descrie trupele, echipamentele sau acțiunile tactice destinate desfășurării și menținerii unui asediu prelungit.
• asediere — Acțiunea de a asedia și rezultatul ei; blocarea militară prelungită a unei cetăți, oraș sau poziții întărite cu scopul de a împiedica orice comunicație sau aprovizionare; împresurare. Reprezintă o operațiune strategică complexă ce implică încercuirea inamicului, utilizarea mașinilor de război și asalturi repetate asupra structurilor defensive.
• Asparuh — Conducător legendar (han) al proto-bulgarilor din dinastia Dulo, recunoscut drept fondatorul structural și politic al Primului Imperiu Bulgar în anul 681; după destrămarea Marii Bulgarii, el a condus migrația unei ramuri a poporului său către Dunăre, aliindu-se cu triburile slave locale și obligând Imperiul Bizantin, în urma Bătăliei de la Ongal, să recunoască noul stat.
• atagan — Armă albă orientală cu tăișul pe partea concavă a lamei lungi și ușor curbate, fără gardă la mâner, folosită în trecut în special de ieniceri și alte trupe ale Imperiului Otoman. Mânerul său caracteristic se termină adesea cu două proeminențe mari în formă de urechi, fiind confecționat din os, fildeș sau argint și decorat cu pietre prețioase în cazul modelelor de paradă.
• atalica — Instituție juridico-socială tradițională de origine turco-mongolă sau caucaziană, prin care copiii din familiile nobiliare sau ale conducătorilor erau trimiși spre creștere, educare și instruire militară în grija unui tutore atestat, numit atalic. Acest obicei avea scopul de a întări alianțele strategice, de a preveni favoritismul parental și de a asigura transformarea tinerilor în războinici disciplinați.
• Austrazia — Regiune istorică și regat franc din perioada merovingiană (secolele VI–VIII d.Hr.), care cuprindea bazinele fluviilor Rin, Meusa și Mosela, pe teritoriile de astăzi ale Germaniei de Vest, Franței de Est, Belgiei și Luxemburgului. Având Metz ca principal centru administrativ, s-a aflat în opoziție geopolitică constantă cu Neustria, reprezentând nucleul de putere din care s-a ridicat dinastia Carolingiană prin Carol Martel și Carol cel Mare.
• autocrator — Titlu oficial purtat de unii monarhi absoluți, în special de împărații bizantini și de țarii ruși, ca echivalent al termenului latin 'imperator', desemnând un suveran care guvernează prin propria sa autoritate absolută și nelimitată. În sens larg, termenul face referire la un conducător autocratic autoinvestit cu puteri depline în stat.