#lirică

• albadă — Poezie lirică medievală de origine trubadurescă în care este descrisă despărțirea dureroasă a doi îndrăgostiți în zori de zi, după o noapte petrecută împreună în secret; cântec al zorilor. În sens structural, piesa include de obicei avertismentul unui străjer (paznic) care anunță răsăritul soarelui și iminența pericolului de a fi descoperiți.
• Alcaeus — Poet liric grec renumit din insula Lesbos, care a trăit în secolul al VI-lea î.Hr., inclus de savanții din Alexandria în canonul celor nouă poeți lirici ai Greciei Antice. Contemporan și asociat adesea cu poeta Sappho, Alcaeus a creat o operă vastă ce îmbină teme politice militante, imnuri religioase și poezii de banchet, fiind inventatorul strofei alcaice, o structură metrică ce a influențat profund lirica clasică europeană.
• Alcesta — Forma tradițională românească a numelui eroinei mitologice grecești Alcestis, fiica regelui Pelias și soția lui Admetus. Este simbolul suprem al devotamentului conjugal, fiind singura care a acceptat în mod voluntar să moară în locul soțului ei pentru a-i salva viața, fiind ulterior salvată din Infern și readusă la viață de către Heracles. Personajul a inspirat numeroase opere de artă, inclusiv tragedia omonimă a lui Euripide și celebra operă lirică a lui Christoph Willibald Gluck.
• Alceu — Forma românească tradițională a numelui poetului liric grec Alcaeus din insula Lesbos (secolul al VI-lea î.Hr.), dar și a altor personaje mitologice, cum ar fi fiul lui Perseu și bunicul lui Heracles. Ca poet clasic, Alceu este recunoscut pentru poeziile sale militante și imnurile religioase, fiind inventatorul strofei alcaice preluată ulterior în lirica latină de către Horațiu.
• Alcman — Poet liric grec renumit din secolul al VII-lea î.Hr., care a activat în Sparta și a fost inclus de savanții alexandrini în canonul celor nouă poeți lirici ai Greciei Antice. Este recunoscut istoric ca fondatorul poeziei lirice corale spartane și creatorul imnurilor ritualice intonate de corurile de fete (partheneia), opera sa remarcându-se prin descrierile sensibile ale naturii, senzualitate și utilizarea dialectului laconian.
• archiloc — Referință la faimosul poet liric grec Archilochus din Paros sau, în sens structural-metric, denumirea unor versuri ori strofe compuse din combinații specifice de dactili și trohei inventate sau consacrate de acesta în satira antică. În terminologia literară, un archiloc desemnează o structură ritmică asimetrică, viguroasă, utilizată adesea pentru a transmite mesaje polemice, ironice sau incisive.
• Bachilide — Poet liric grec din antichitate (sec. V î.Hr.), originar din iulie (insula Keos), nepot al lui Simonide și rival contemporan al lui Pindar. Acesta este renumit pentru epiniciile (ode triumfale dedicate învingătorilor la jocurile panelenice) și ditirambii săi, caracterizați printr-un stil narativ elegant, o mare claritate a expresiei, compoziție fluidă și o utilizare rafinată a miturilor reflectate în imagini artistice de o sensibilitate deosebită.