#muzica clasica

• adagietto — Termen muzical care indică un tempo destul de rarișor, fiind puțin mai rapid și mai vioi decât adagio, dar mai lent decât andante; de asemenea, desemnează o piesă sau o parte dintr-o compoziție simfonică scrisă în acest ritm. Această indicație structurală oferă piesei o nuanță melancolică și fluidă, celebră fiind mișcarea a patra din Simfonia a V-a de Gustav Mahler.
• adagio — Termen muzical care indică un tempo rar, lent și solemn, situat între largo și andante; de asemenea, desemnează o piesă sau o parte dintr-o compoziție scrisă în acest ritm ori o suită de mișcări lente executate în baletul clasic. Această mișcare structurală pune accent pe expresivitate, control muscular impecabil și fluiditatea liniilor melodice.
• addolcendo — Termen muzical de origine italiană utilizat ca indicație de execuție, tradus literar prin 'îndulcind' sau 'atenuând'. Cere interpretului o tranziție fină către o emisie sonoră mai caldă, mai melodioasă, mai moale și mai catifelată, reducând treptat asprimea sau intensitatea atacului notelor pentru a spori expresivitatea lirică a fragmentului.
• addolorando — Termen expresiv utilizat ca indicație de execuție în notația muzicală, care cere interpretului să redea fragmentul respectiv într-un mod dureros, jalnic, plin de tristețe și suferință profundă. Acest indicator stilistic, împrumutat din limba italiană, ghidează dinamica și sensibilitatea interpretativă pentru a transmite o stare emoțională marcată de compasiune sau doliu.
• adirato — Termen muzical de nișă sau împrumut lexical arhaic adaptat din limba italiană care indică interpretarea unei secvențe melodice într-un mod supărat, furios, iritat sau plin de mânie. Ca adjectiv rar în textele literare vechi de influență cultă, descrie starea unui personaj cuprins de o furie intensă și nestăpânită.
• agiato — Termen tehnic muzical de mod sau indicație de execuție din limba italiană, însemnând lejer, comod, liniștit ori așezat; prescrie interpretarea unei compoziții sau a unui fragment muzical într-un tempo moderat, relaxat și lipsit de grabă structurală.
• Aida — Titlul unei celebre opere în patru acte compuse de Giuseppe Verdi, pe un libret de Antonio Ghislanzoni, a cărei premieră a avut loc la Cairo în 1871; numele personajului principal, o prințesă etiopiană captivă în Egipt, sfâșiată între dragostea pentru generalul Radames și loialitatea față de patria sa. În sens extins, reprezintă un acronim în marketing (AIDA: Atenție, Interes, Dorință, Acțiune) și un prenume feminin de o mare eleganță structurală.
• ais — Termen tehnic de specialitate utilizat în teoria muzicală occidentală care desemnează nota la (A) urcată cu un semiton cromatic cu ajutorul unui diez (la diez); reprezintă, de asemenea, frecvența acustică exactă sau tasta corespunzătoare acestui sunet pe instrumentele cu claviatură. În context structural și armonic, cuvântul servește în solfegiu și compoziție ca parte componentă a gamelor, acordurilor sau intervalelor melodice complexe, fiind echivalent din punct de vedere enarmonic cu nota si bemol, dar având o funcție sintactică complet diferită în tonalitate.
• Albeniz — Nume propriu de familie de origine spaniolă (bască), devenit celebru la nivel mondial datorită compozitorului și pianistului genial Isaac Albéniz, personalitate de bază a muzicii clasice spaniole de la sfârșitul secolului al XIX-lea, recunoscut pentru suita sa de capodopere pentru pian 'Iberia'. Scris cu majusculă, termenul individualizează un mare creator din istoria culturii universale.
• Albrechtsberger — Numele de familie al celebrului compozitor, organist și teoretician muzical austriac Johann Georg Albrechtsberger (1736–1809), renumit pentru tratatele sale avansate de contrapunct și pentru faptul de a fi fost profesorul de armonie al lui Ludwig van Beethoven la Viena.
• alegreto — Indicație de tempo în muzică ce marchează un ritm destul de vioi, moderat de rapid, situat din punct de vedere structural între andante și allegro. Ca substantiv neutru, desemnează o parte dintr-o sonată sau o piesă muzicală independentă scrisă în această mișcare fluidă și grațioasă, fiind o variantă ortografică adaptată a termenului internațional allegretto.
• alegro — Indicație de tempo în muzică ce impune un ritm rapid, vioi și plin de energie, situat structural între moderato și vivace. Ca substantiv neutru, desemnează o piesă instrumentală independentă sau prima parte dintr-o sonată, simfonie ori concert scrisă în această mișcare alertă, fiind o variantă ortografică adaptată a termenului internațional allegro.
• allemandă — Dans popular tradițional în ritm binar sau cuaternar, de origine germană, apărut în secolul al XVI-lea, caracterizat printr-o mișcare moderată, așezată și curgătoare. În perioada barocă, termenul desemnează piesa instrumentală cu caracter grav și polifonic care deschide în mod obligatoriu suita clasică de dansuri, fiind urmată de curantă, sarabandă și gigă.
• allungherese — Termen de origine italiană (all'ungherese) utilizat în partituri pentru a instrui interpreții să execute un pasaj în stil maghiar, caracterizat prin ritmuri sacadate, accente bruște, sincope și o dinamică pasională specifică muzicii tradiționale lăutărești sau dansurilor de tip ceardaș. În arta culinară internațională, sintagma descrie un mod de preparare al cărnii sau al sosurilor cu o cantitate generoasă de boia (paprika) și smântână.
• almandă — Variantă fonetică simplificată sau grafie rară folosită uneori în textele românești vechi pentru 'allemandă'; dans tradițional german cu mișcare moderată, în ritm binar sau cuaternar, apărut în secolul al XVI-lea, devenit piesă instrumentală fixă care deschide suita clasică barocă.
• Amadeus — Formă latină originară a prenumelui masculin Amadeo/Amadeu, având semnificația etimologică de 'cel care îl iubește pe Dumnezeu'. În cultura universală, numele este indisolubil legat de compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart, devenind un simbol al geniului muzical clasic; de asemenea, termenul dă titlul celebrei piese de teatru scrise de Peter Shaffer și al filmului omonim regizat de Miloš Forman, premiat cu opt premii Oscar.
• amore — Variantă arhaică sau împrumut stilistic din limba italiană care desemnează sentimentul de iubire, o pasiune romantică intensă sau obiectul unei afecțiuni profunde. În terminologia muzicală clasică, termenul apare frecvent în indicații de expresie (cum ar fi 'con amore' - cu dragoste, cu pasiune) pentru a ghida interpretarea sensibilă a unei compoziții.
• amoroso — Indicație de execuție înscrisă pe partiturile muzicale clasice, prin care compozitorul cere interpretului (solist sau orchestră) să redea fragmentul respectiv într-un mod cald, duios, plin de dragoste, tandrețe și sensibilitate romantică. Ca adverb împrumutat, ghidează tempo-ul și expresivitatea interpretării instrumentale.
• andante — Indicație de tempo muzical care impune executarea unei compoziții într-un ritm moderat, rar, liniștit și așezat, corespunzând ritmului natural al mersului pe jos (în pas domol); fragment muzical compus sau executat în acest tempo. Se situează ca viteză structurală între adagio (lent) și moderato (moderat).
• andantino — Indicație de tempo muzical care impune executarea unei compoziții într-un ritm moderat, situat structural foarte aproape de tempo-ul andante. Semnificația sa istorică prezintă o ușoară ambiguitate, însă în practica modernă indică o mișcare puțin mai rapidă și mai vioaie decât andante; fragment muzical compus sau interpretat în acest ritm.