#ortografie veche

• alt-ceva — Formă ortografică alternativă sau învechită, scrisă cu cratimă, pentru pronumele nehotărât compus altceva; indică un obiect, o idee, o realitate sau o situație complet diferită, distinctă ori suplimentară față de cea menționată sau cunoscută anterior. În limba română modernă standardizată, cuvântul se scrie într-un singur cuvânt, fără cratimă.
• alt-cum — Formă ortografică alternativă, regională sau învechită, scrisă cu cratimă, pentru adverbul nehotărât altcum sau altcumva; semnifică 'în alt mod', 'altfel', 'într-o altă manieră' sau 'în caz contrar'. Utilizat istoric ca element de legătură sau conector structural în fraze pentru a indica o opțiune alternativă ori o condiție restrictivă; în limba modernă standard este înlocuit de formele 'altcumva' sau 'altfel'.
• alt-cumva — Formă ortografică alternativă sau învechită, scrisă cu cratimă, pentru adverbul nehotărât altcumva; semnifică 'în alt mod', 'altfel' sau 'într-o altă manieră'. În limba română modernă standardizată, cuvântul se scrie unitar, într-un singur cuvânt, fără cratimă.
• alt-fel — Formă ortografică alternativă sau învechită, scrisă cu cratimă, pentru adverbul și conectorul altfel; semnifică 'în alt mod', 'într-un alt chip' sau, cu rol de conjuncție, 'în caz contrar' ori 'altminteri'. În limba română modernă standardizată, cuvântul se scrie într-un singur cuvânt, fără cratimă.
• alt-undeva — Formă ortografică alternativă sau învechită, scrisă cu cratimă, pentru adverbul de loc altundeva; indică un spațiu, o locație sau o zonă complet diferită, distinctă ori suplimentară față de cea menționată sau cunoscută anterior. În limba română modernă standardizată, cuvântul se scrie unitar, într-un singur cuvânt, fără cratimă [1].
• altă-aia — Formă ortografică alternativă, regională sau învechită, scrisă cu cratimă, pentru expresia pronominală nehotărâtă sau demonstrativă altăaia; indică o altă persoană, un alt obiect, o altă idee sau o situație feminină complet diferită și distinctă față de cea menționată sau cunoscută anterior. În limba română modernă standardizată, cuvintele se scriu separat ('altă aia') sau se topesc în variante consolidate, cratima fiind eliminată din normele academice actuale.
• altăaia — Variantă grafică legată, rară sau nestandardizată pentru locuțiunea pronominală 'altă aia' sau 'altă-aia'; folosită istoric în scrierile dialectale ori în încercările timpurii de redare fonetică compactă a limbajului vorbit. Semnifică o altă entitate feminină distinctă; în limba modernă standardizată este înlocuită complet de scrierea în două cuvinte separate: 'altă aia'.
• altîncotro — În altă direcție, spre un alt loc, în altă parte; reprezintă o variantă grafică tradițională sau anterioară reformei ortografice (scrisă cu 'î' din 'i') a adverbului modern 'altîncotro' sau 'altundeva / în altă parte'.
• astrînge — Formă ortografică veche (cu „î” interior) a verbului „astrânge”, reprezentând o variantă arhaică sau regională derivată din latinescul „astringere”; acțiunea de a strânge laolaltă, de a comprima, de a contracta țesuturile organice sau de a reduce volumul unui corp prin exercitarea unei presiuni exterioare. În sens figurat, se referă la acțiunea de a constrânge, de a limita opțiunile cuiva sau de a aduna resurse într-un spațiu restrâns.
• astrucămînt — Formă grafică învechită (scrisă cu „î” interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) a substantivului „astrucământ”; adăpost rustic, învelitoare protectoare sau ascunzătoare improvizată în mediul rural. Acest mod de scriere se regăsește în culegerile de folclor, dicționarele dialectale și studiile etnografice publicate în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
• atăgîrța — Variantă grafică învechită a verbului regional 'atăgârța' (a agăța, a suspenda), scrisă cu litera 'î' în interiorul cuvântului conform normelor ortografice anterioare anului 1993. Păstrează toate sensurile populare și pastorale, descriind acțiunea tradițională de prindere sau ancorare a unui obiect într-un punct fix de susținere dintr-o locuință rurală arhaică.
• atătînd — Variantă grafică învechită a gerunziului regional 'atătând' (ațâțând), scrisă cu litera 'î' în loc de 'â' conform normelor ortografice oficiale aplicate în România înainte de reforma din anul 1993. Păstrează toate conotațiile populare și arhaice legate de acțiunea de a ațâța, a incita, a provoca spiritele sau a alimenta focul din sobă.
• avînt — Grafie arhaică sau conform normelor ortografice anterioare anului 1993 pentru substantivul 'avânt'; mișcare rapidă, viguroasă și impetuoasă prin care un corp își mărește viteza sau își ia elan pentru a efectua un salt ori o deplasare structurală; (metaforic) stare de entuziasm puternic, pasiune, elan creator, energie spirituală sau progres intens manifestat într-un domeniu de activitate.
• avînta — Grafie arhaică sau conform normelor anterioare anului 1993 pentru verbul 'avânta'; a se mișca rapid, cu putere și impetuozitate înainte sau în sus, acumulând elan; (reflexiv) a se lansa cu entuziasm, pasiune și curaj într-o acțiune complexă, într-o luptă, într-o discuție sau într-un proiect de amploare.
• azvîrli — Variantă grafică învechită a verbului tranzitiv și reflexiv 'azvârli', utilizată conform normelor ortografice anterioare anului 1993 (care impuneau scrierea cu 'î' în interiorul cuvintelor). Păstrează intact înțelesul de a proiecta în spațiu, a arunca cu putere sau a se repezi impetuos într-o direcție.
• bairamlîc — Variantă grafică învechită a cuvântului 'bairamlâc' (petrecere prelungită, suită de chefuri zgomotoase sau dar festiv oferit de sărbători), utilizată conform normelor ortografice anterioare anului 1993. Termenul evocă atmosfera fastuoasă a ospețelor boierești și a influențelor culinare și de jargon administrativ din perioada otomană în Țările Române.