#parazitologie

• abeș — Termen arhaic din medicina populară românească, utilizat regional în trecut pentru a denumi viermii intestinali, limbricii (Ascaris lumbricoides) sau, în sens larg, paraziții interni ai organismului uman și veterinar. În vechile credințe empirice din sate, prezența unui abeș era asociată cu simptome precum spasmele abdominale nocturne, scrâșnitul din dinți la copii, lipsa poftei de mâncare sau stările de slăbiciune extremă, fiind combătut cu remedii fitoterapeutice agresive din plante amare.
• acantocefal — Vierme cilindric parazit obligatoriu din încrengătura Acanthocephala, caracterizat prin absența completă a tractului digestiv și prin prezența unui proboscis (trompă) retractil, situat la extremitatea anterioară, înarmat cu rânduri de cârlige sau spini rigizi. Acest organ specializat este utilizat exclusiv pentru ancorarea fermă în peretele intestinal al gazdei vertebrate (pești, păsări, mamifere), absorbția nutrienților realizându-se direct prin tegumentul extern poros al parazitului.
• acarifer — Care poartă, adăpostește sau transportă acarieni; mediu, organism gazdă sau structură anatomică infestată sau populată de acești artropode microscopice. În entomologie, termenul caracterizează insecte (cum sunt unele specii de gândaci sau albine) care prezintă structuri specializate (acarinaria) destinate transportului simbiotic sau atașării foratice a acarienilor.
• acarioză — Denumire generică atribuită oricărei afecțiuni cutanate, respiratorii sau sistemice, cu caracter contagios și parazitar, provocată de infestația cu diverse specii de acarieni (la oameni și la animale). În medicina umană, cea mai cunoscută manifestare este acarioza sarcoptică (scabia sau râia), în timp ce în apicultură și zootehnie termenul descrie boli grave precum acarioza albinelor (provocată de Acarapis woodi la nivelul traheilor) sau diverse forme de demodecie și râie la animale.
• acarologie — Ramură specializată a zoologiei (mai precis a arahnologiei) care se ocupă cu studiul academic, taxonomic, anatomic și ecologic al acarienilor și căpușelor. Acarologia aplicată are o importanță fundamentală în medicina umană, veterinară și agricultură, axându-se pe cercetarea speciilor dăunătoare culturilor, a vectorilor de transmitere a bolilor (cum este boala Lyme) și pe dezvoltarea metodelor bio-chimice de combatere a acestora.
• agametocit — Celulă mamă specializată din interiorul căreia se formează, prin procesul de schizogonie sau diviziune multiplă, agameții sau merozoiții. Acest stadiu intracelular este caracteristic paraziților din încrengătura Apicomplexa (cum ar fi agenții malariei) și joacă un rol esențial în perpetuarea ciclului biologic asexuat în țesuturile organismului gazdă.
• agamocit — Celulă reproducătoare asexuată sau spor specializat care se dezvoltă în mod direct, fără fuziune prealabilă cu o altă celulă, dând naștere unui nou individ complet. Din punct de vedere structural, agameții produși de organismele inferioare poartă această denumire în fazele citologice în care nu prezintă nicio diferențiere sexuală sau potențial gametic complementar.
• agamogonie — Proces biologic de multiplicare asexuată prin diviziune multiplă (schizogonie), caracteristic multor protozoare parazite, în special sporozoarelor, prin care o celulă mamă (schizontul) dă naștere în mod direct unui număr mare de celule fiice numite merozoiți. Din punct de vedere structural, această fază evolutivă se desfășoară independent de fenomenele de fecundare, având rolul de a multiplica rapid populația de patogeni în interiorul țesuturilor organismului gazdă.
• amibiază — Boală infecțioasă parazitară, endemică în special în regiunile tropicale, provocată de protozoarul Entamoeba histolytica; se manifestă clinic prin ulcerații intestinale severe, diaree muco-sanguinolentă (dizenterie amibiană) și prezintă riscul structural de a genera abcese secundare în ficat, plămâni sau creier prin migrare sistemică.
• amibo- — Prefixoid sau element de compunere lexicală utilizat în terminologia științifică internațională pentru a indica o legătură structurală, biologică sau patologică cu amibele ori cu mecanismele celulare de tip amibian.
• anchilostom — Vierme nematod parazit din genul Ancylostoma, de dimensiuni mici, cu extremitatea anterioară încurbată dorsal și o capsulă bucală dezvoltată, prevăzută cu cârlige sau dinți chitinoși. Fixându-se pe mucoasa duodenului sau a intestinului subțire la om și la unele animale, acest organism hematofag provoacă leziuni tisulare, hemoragii locale microscopice și stări severe de anemie.
• anchilostomiază — Boală parazitară (parazitoză) provocată de prezența în intestinul subțire a viermilor nematozi din genul Ancylostoma. Această afecțiune se manifestă prin tulburări gastrointestinale severe, leziuni ale mucoasei digestive, sângerări microscopice cronice și o stare accentuată de anemie feriprivă cauzată de natura hematofagă a parazitului.
• ancistro- — Element prim de compunere savantă (prefixoid) provenit din limba greacă (ankistron - cârlig, ghimpe încovoiat), utilizat în terminologia științifică internațională, în special în biologie, botanică și parazitologie, pentru a exprima ideea de structură în formă de cârlig, ghimpe curbat sau apendice încovoiat.
• anopl — Care este lipsit de arme naturale, precum ghimpi, țepi, coarne, pinteni, ace sau mandibule tăioase; organism, insectă sau structură anatomică vulnerabilă din punct de vedere defensiv, dar adaptată structural pentru moduri de viață parazitare ori pasive. În taxonomie, termenul descrie adesea specii sau genuri caracterizate printr-o morfologie netedă, inofensivă la exterior, dar dotată structural cu alte mecanisme de supraviețuire sau fixare.
• anoplură — Insectă mică parazită din ordinul Anoplura, lipsită de aripi, cu aparatul bucal adaptat pentru înțepat și supt, care trăiește pe corpul mamiferelor și se hrănește exclusiv cu sângele acestora. Reprezentanții acestui grup structural sunt hematofagi stricți și au o importanță medicală și veterinară majoră, fiind vectori biologici recunoscuți pentru transmiterea unor agenți patogeni severi, cum este tifosul exantematic.
• antipsoric — Care combate, tratează sau vindecă raia (scabia); medicament, unguent ori substanță chimică utilizată pentru distrugerea parazitului Sarcoptes scabiei. Termenul, deși considerat parțial învechit în vocabularul medical modern (unde este înlocuit adesea de antiscabios), este utilizat istoric în toxicologie și farmacologie tradițională pentru a descrie remediile pe bază de sulf sau gudron aplicate împotriva dermatozelor parazitare.
• antropofil — Care manifestă o preferință marcată pentru om sau pentru mediul de viață al acestuia; termen utilizat în special în medicină și biologie pentru a descrie paraziții, insectele (cum ar fi anumite specii de țânțari) ori fungii dermatofiți care se dezvoltă exclusiv pe organismul uman sau în habitatele antropice.
• antropofilă — Forma feminină pentru 'antropofil'; descrie o specie de insecte, fungi sau microorganisme parazitare care manifestă o atracție exclusivă sau preferențială pentru organismul uman ori pentru habitatele create de oameni. Ca substantiv, desemnează o ciupercă dermatofită sau o insectă vector ce utilizează omul drept gazdă biologică principală.
• antropofilie — Proprietate biologică sau comportamentală a unor organisme (paraziți, insecte, ciuperci) de a prefera omul ca gazdă principală ori mediul de viață uman în detrimentul animalelor. Acest fenomen ecologic explică adaptarea evolutivă a multor vectori de boli infecțioase la microclimatul domestic și urban.
• antropozoonoză — Boală infecțioasă sau parazitară care se transmite în mod natural de la animalele vertebrate la om, fie prin contact direct, fie prin intermediul unor vectori ori alimente contaminate. În sens extins, termenul descrie o interacțiune ecologică și patogenă complexă în care rezervorul natural de infecție este reprezentat de faună, dar impactul clinic major se manifestă la nivelul comunităților umane.