#politica

• autogestionar — Care aparține autogestiunii, bazat pe principiile autogestiunii sau care promovează administrarea directă și autonomă a unei entități de către proprii săi membri. Ca substantiv, desemnează o persoană, un muncitor sau un teoretician care susține, participă ori coordonează un sistem economic descentralizat, condus prin deciziile adunării generale a salariaților.
• autoguverna — A se conduce, a se administra sau a se guverna singur în mod autonom, prin intermediul propriilor legi, instituții și decizii interne, fără a fi supus unui control administrativ extern sau unei dominații politice străine. Se aplică popoarelor, statelor suverane, regiunilor autonome sau micro-comunităților care își exercită deplin autodeterminarea.
• autoguvernare — Acțiunea de a se autoguverna și rezultatul ei; formă de organizare politică și administrativă prin care o colectivitate sau o țară își exercită autoritatea supremă asupra propriilor afecțiuni, adoptând legi și regulamente fără imixtiunea unui sistem de conducere din exterior. Constituie pilonul central al mișcărilor de autonomie regională și autodeterminare națională.
• autoguvernat — Care se conduce, se guvernează sau se administrează singur; care a dobândit și își menține un statut de autonomie politică și legislativă, funcționând prin propriile instituții executive fără subordonare directă față de o entitate externă centralizată.
• autoincendiere — Acțiunea de a se autoincendia și rezultatul ei; distrugerea voluntară prin foc a propriei persoane sau a propriilor bunuri. Ca fenomen social, reprezintă una dintre cele mai șocante și radicale metode de protest din istoria modernă, fiind adesea asociată cu mișcările de eliberare națională sau cu revoltele împotriva totalitarismului.
• autointitula — A-și atribui singur, în mod arbitrar și fără nicio justificare legală ori recunoaștere din partea unei autorități, un titlu de noblețe, o funcție de conducere, o calitate deosebită sau o demnitate; a se numi pe sine într-un anumit fel. În analizele politice, acțiunea descrie liderii grupărilor radicale sau ai regimurilor ilegitime care își arogă atribute suverane pentru a simula legitimitatea în fața maselor.
• autointitulare — Acțiunea de a se autointitula și rezultatul ei; atribuirea arbitrară și neautorizată a unui titlu, a unei funcții, calități sau demnități de către propria persoană, fără o recunoaștere legală ori socială prealabilă. În analiza discursului public, fenomenul este interpretat adesea ca o strategie retorică de legitimare artificială sau de auto-asumare a unei identități dorite.
• autonomism — Doctrină, mișcare sau orientare politică ce susține obținerea, extinderea ori menținerea autonomiei administrative, legislative sau culturale a unei regiuni ori a unei comunități etnice în cadrul unui stat suveran unitar. Acest curent doctrinar tinde spre descentralizarea puterii centrale fără a urmări neapărat separarea teritorială completă sau independența statală totală, concentrându-se pe recunoașterea unor drepturi structurale specifice.
• autonomist — 1. Persoană care aderă la principiile autonomismului, care susține sau luptă pentru acordarea autonomiei unei regiuni ori unei comunități. 2. Care aparține autonomismului, privitor la adepții acestui curent sau la acțiunile lor; grup, partid sau manifest care promovează autoguvernarea locală în granițele unui stat suveran.
• autonomistă — Forma de feminin pentru autonomist; femeie care aderă la principiile autonomismului sau care militează activ pentru obținerea independenței administrative și culturale a unei comunități. Ca adjectiv, descrie o grupare, o doctrină, o manifestare sau o politică ce promovează dreptul la autoguvernare locală și descentralizare decizională în cadrul granițelor unui stat suveran.
• autonomistic — Care manifestă sau exprimă o tendință clară către autonomism; caracteristic mișcărilor, discursurilor sau doctrinelor care pun accent pe obținerea autoguvernării. În sens larg sau literar, termenul poate descrie o atitudine de independență structurală radicală sau un stil discursiv axat pe decuplarea de la regulile impuse de o autoritate centrală ori clasică.
• autoproclama — A se declara sau a se proclama public și în mod unilateral într-o anumită funcție, demnitate, calitate ori stare juridică înaltă (precum președinte, rege, stat independent), fără a deține o confirmare legală prealabilă, un vot democratic ori recunoașterea oficială din partea autorităților legitime sau a comunității internaționale. În analiza politică, acest act structural reflectă o încercare forțată de legiferare și impunere a suveranității sau a puterii de stat prin voință proprie.
• autoproclamare — Acțiunea de a se autoproclama și rezultatul ei; act politic sau juridic unilateral prin care un individ ori o comunitate își atribuie o calitate oficială, un titlu suveran ori o independență statală fără consimțământul prealabil al unei autorități superioare sau al corpului electoral. Din perspectivă constituțională, acest proces structural este considerat nelegitim sau revoluționar, generând adesea conflicte diplomatice ori geopolitice majore până la obținerea unei eventuale recunoașteri de facto.
• autoproclamat — Care s-a declarat sau s-a proclamat singur într-o anumită funcție, demnitate, calitate ori stare juridică, fără a deține o confirmare legală, un titlu legitim, un vot democratic ori o recunoaștere oficială din partea unei autorități superioare sau a comunității internaționale. În analiza istorică și politică, termenul descrie lideri, regimuri sau entități statale a căror autoritate structurală decurge exclusiv dintr-un act unilateral de voință proprie, fiind adesea contestată sau considerată ilegală.
• autopropune — A se propune pe sine însuși ca candidat pentru o funcție, o demnitate, o misiune, un premiu sau o poziție ierarhică, fără a aștepta să fie nominalizat de o altă persoană ori de un grup formal; a-și prezenta în mod conștient și autonom disponibilitatea și competențele pentru asumarea unui rol de conducere sau a unei responsabilități structurale. În context organizațional, reflectă un comportament asertiv proactiv asociat cu autoeficacitatea și managementul carierei.
• autopropunere — Acțiunea de a se autopropune și rezultatul ei; act formal sau informal prin care un individ își înaintează propria candidatură ori nominalizare pentru o funcție publică, un rol corporatist, o distincție sau o sarcină structurală. În procesele de recrutare modernă și guvernanță, reprezintă un mecanism juridic ori administrativ asumat care permite descentralizarea selecției, oferind șanse egale de acces profesioniștilor care nu beneficiază de un grup de susținere tradițional.
• autoritar — Care își impune voința în mod absolut, fără a accepta replici, discuții sau opoziție; care se bazează pe o autoritate strictă, adesea tiranică ori dictatorială. În politică, descrie un regim sau o guvernare care concentrează puterea în mâna unui lider sau a unui grup restrâns, limitând sever libertățile politice și pluralismul, în timp ce în psihologie definește un stil parental sau de conducere rigid, bazat pe control și supunere necondiționată.
• autoritarism — Ideologie, doctrină sau sistem politic bazat pe exercitarea exclusivă și necontrolată a puterii de către o singură autoritate centrală, cu restrângerea drastică a drepturilor cetățenești, a libertății presei și a pluralismului democratic. Spre deosebire de totalitarism, autoritarismul nu urmărește neapărat controlul total al vieții private a cetățenilor, ci se concentrează pe menținerea monopolului politic și pe suprimarea oricărei opoziții reale.
• autoritarist — Persoană care susține, promovează sau aplică autoritarismul ca metodă de guvernare ori de conducere; adept al unui sistem politic dictatorial sau al unor metode coercitive de impunere a puterii. Ca adjectiv, descrie un comportament, o atitudine sau o doctrină specifică adepților controlului strict, caracterizată prin respingerea dialogului egalitar și cererea de supunere necondiționată.
• autoritaristă — Forma de feminin pentru autoritarist; femeie care susține, impune sau pledează pentru principii politice ori sociale autoritare. Ca adjectiv, descrie o acțiune, o măsură guvernamentală, o doctrină sau o mentalitate colectivă centrată pe exercitarea abuzivă ori exclusivă a controlului, eliminând posibilitatea unui compromis democratic.