#primi

• abrutețe — Stare sau comportament de om abrutizat, lipsit de sensibilitate, cultură sau rațiune; manifestare primitivă, brutală sau grosolană; ticăloșie sau comportament sălbatic.
• admite — A accepta ca adevărat, valabil, plauzibil sau corect; a recunoaște o stare de fapt, o eroare ori o teorie; a primi o persoană într-o instituție, colectivitate ori la un examen; a îngădui, a tolera sau a permite desfășurarea unei acțiuni în conformitate cu normele stabilite. Acest verb exprimă un act structural de validare intelectuală, administrativă sau etică.
• agnatostom — Organism sau animal marin caracterizat structural prin absența totală ori atrofierea completă a maxilarelor, având o deschidere bucală simplă sau circulară adapted pentru fixare ori aspirație. În taxonomia zoologică arhaică, termenul descria specii primitive de nevertebrate sau pești agnați care nu posedau o structură osoasă maxilară dezvoltată.
• agriologie — Ramură a antropologiei culturale și a etnologiei care se ocupă cu studiul comparativ al obiceiurilor, modului de viață, credințelor și organizării sociale ale popoarelor primitive, aflate în stadiul de sălbăticie sau neintegrate în civilizația tehnologică modernă. Disciplina analizează structurile culturale incipiente și evoluția lor istorică.
• ametabolă — Insectă aparținând grupului celor lipsite de metamorfoză (Ametabola), la care forma juvenilă (nifa) seamănă structural aproape perfect cu adultul, diferențiindu-se doar prin dimensiunile corporale și stadiul de dezvoltare al aparatului reproducător. Ca adjectiv, descrie o specie, o larvă sau o dezvoltare biologică de tip direct, caracteristică insectelor inferioare apterigote, cum sunt argintiul-viu (Lepisma saccharina) sau ordinul Thysanura.
• amfineură — Moluscă marină primitivă aparținând clasei Amphineura (în clasificările clasice), caracterizată printr-o simetrie bilaterală perfectă, un sistem nervos structural format din două perechi de cordoane longitudinale unite prin comisuri și o cochilie alcătuită din opt plăci calcaroase articulate (cum sunt chitonii) sau un corp vermiform lipsit de cochilie. Ca adjectiv, descrie o caracteristică anatomică ori un organism asociat acestui grup.
• amfineurian — Care aparține sau este privitor la amfineure (clasa Amphineura), o clasă de moluște marine primitive cu simetrie bilaterală și sistem nervos format din cordoane paralele; ca substantiv, desemnează un reprezentant din acest grup de moluște (cum ar fi chitonii sau placoforii) caracterizat structural printr-o cochilie formată din plăci calcaroase articulate sau un corp vermiform.
• amorsaj — Fenomen, acțiune sau fază inițială de declanșare, amorsare ori punere în funcțiune a unui dispozitiv, aparat, circuit electric sau sistem tehnic. În electrotehnică, reprezintă stabilirea arcului electric sau amorsarea descărcării electrice într-un gaz, iar în mecanică indică pornirea unui flux fluid sau aprinderea unui amestec combustibil.
• amorsare — Acțiunea de a amorsa și rezultatul ei; procesul de pregătire, inițiere, declanșare sau punere în funcțiune a unui sistem tehnic, a unui circuit electric ori a unei pompe hidraulice. În construcții, reprezintă aplicarea stratului de grund pentru închiderea porilor, iar în biologia moleculară definește atașarea oligonucleotidelor (primeri) pe catena de ADN matriță pentru a începe sinteza.
• anapside —
• antracozaur — Denumire generică dată unor amfibieni fosili mari, cu caractere intermediare între amfibieni și reptile, care au trăit în era paleozoică, în special în perioadele Carbonifer și Permian. Aceste tetrapode primitive erau prădători de top în ecosistemele mlăștinoase, având cranii masive, dinți ascuțiți cu structură labirintodontă și un mod de viață adaptat atât mediului acvatic adânc, cât și deplasărilor timpurii pe uscat.
• antropofag — Individ sau animal care consumă carne de om; canibal. Ca adjectiv, descrie o persoană, o comunitate primitivă sau o specie de prădători care are comportamente ori obiceiuri alimentare bazate pe devorarea ființelor umane, fenomen întâlnit istoric în cadrul unor ritualuri războinice sau magico-religioase.
• antropofagie — Obiceiul sau practica de a consuma carne de om; canibalism. În antropologia culturală, acest fenomen structural este clasificat în endocanibalism (consumul membrilor propriului grup în scop ritual sau funerar) și exocanibalism (consumul inamicilor pentru a le dobândi forța), reprezentând o realitate documentată în cadrul unor comunități arhaice izolate.
• apriimi — Variantă fonetică regională sau formă verbală arhaică (întâlnită în unele texte bisericești ori graiuri locale vechi), utilizată ca sinonim pentru verbele 'a primi', 'a accepta' sau 'a aproba'. În structura textelor pre-moderne, adăugarea vocalică inițială reflectă un fenomen de proteză sau o influență grafică livrescă tranzitorie.
• apristui — Variantă regională rară sau corupție fonetică locală întâlnită în unele graiuri arhaice din vestul spațiului românesc, utilizată ca sinonim pentru verbul 'a împrospăta', 'a primeni' sau 'a curăța'. În structura lexicului tradițional, servea la descrierea unor activități domestice sau gospodărești mărunte legate de punerea în rânduială a hainelor sau a locuinței.
• apterigotă — Insectă din subclasa apterigotelor (Apterygota), caracterizată prin absența primitivă a aripilor de-a lungul întregii istorii evolutive a grupului; organism artropod mic, cu dezvoltare directă, fără metamorfoză complexă, trăind de regulă în sol, litieră sau medii umede.
• arcer — Unealtă rudimentară tradițională sau dispozitiv mecanic arhaic format dintr-un arc mic de lemn cu coardă, folosit pentru a imprima o mișcare de rotație alternativă rapidă unui sfredel, unui strung manual sau unui fus. În sens istoric, termenul descrie instrumentul esențial utilizat de meșteșugari, bijutieri sau tăbăcari pentru găurirea materialelor dure sau pentru aprinderea focului prin frecare.
• archieft — Termen arhaic sau regional utilizat pentru a desemna un șef de trib primitiv, o căpetenie istorică sau liderul suprem al unei comunități patriarhale tradiționale izolate. Din punct de vedere structural și social, archieful deținea autoritatea absolută, cumulând funcții administrative, judecătorești și spirituale pentru asigurarea coeziunii, supraviețuirii și apărării teritoriale a grupului său.
• arhaic — Care aparține unei epoci îndepărtate, străvechi, timpurii sau primitive; care este învechit, ieșit din uzul curent, dar păstrat ca mărturie istorică sau element stilistic. În lingvistică, termenul califică fapte de limbă (cuvinte, forme gramaticale, structuri sintactice) specifice unei perioade trecute, iar în istoria artei și arheologie definește o etapă timpurie de dezvoltare a unei culturi sau civilizații (de exemplu, perioada arhaică în Grecia Antică), caracterizată prin forme rigide, convenționale sau geometrice.
• arhimicetă — Termen taxonomic rar folosit pentru a desemna o ciupercă microscopică primitivă din clasa Archimycetes, caracterizată prin structura celulară extrem de simplă, adesea lipsită de miceliu veritabil sau prezentând un aparat vegetativ unicelular ameboidal. Aceste organisme sunt studiate în biologia evoluționistă deoarece reprezintă una dintre verigile timpurii de tranziție morfologică dintre protiste și regnul fungic modern.