#roman

• abitual — Însușire care desemnează un fapt, un comportament sau o acțiune care a devenit o deprindere constantă, un obicei statornicit sau o rutină repetată regulat; obișnuit, curent, intrat în reflex. În contexte filosofice timpurii, califică o dispoziție internă permanentă a spiritului.
• abitudine — Variantă livrescă, rară sau învechită a substantivului „habitudine”, desemnând o deprindere constantă, un obicei adânc înrădăcinat sau o rutină formată prin repetiție frecventă, care determină o facilitate sau o tendință automată în executarea unor acțiuni.
• abiturientă — Forma de gen feminin pentru termenul „abiturient”; elevă în ultimul an de liceu sau absolventă care susține examenul de bacalaureat în vederea accesului la studiile universitare.
• abject — Însușire care desemnează o persoană, o fapta sau o atitudine de o joasă speță, lipsită complet de demnitate, onoare sau scrupule morale; care provoacă repulsie profundă, dispreț, dezgust sau silă prin ticăloșia ori josnicia sa.
• abjecție — Starea, calitatea sau caracterul a ceea ce este abject; comportament, faptă, atitudine sau manifestare de o josnicie sau ticăloșie extremă. De asemenea, poate desemna o stare de profundă decădere morală ori o exprimare vulgară și jignitoare.
• abluție — Formă secundară sau variantă grafică a substantivului „abluțiune”. Desemnează spălarea parțială sau totală a corpului, având caracter ritual sau simbolic în scopul purificării spirituale în cadrul unor religii (cum ar fi Islamul sau Hinduismul). În sens medical sau cotidian, reprezintă simpla spălare sau îmbăiere, iar în geomorfologie definește eroziunea rocilor de pe fundul bazinelor oceanice provocată de curenții de adâncime.
• abluțiune — Forma standard și principală a substantivului care desemnează spălarea parțială sau totală a corpului, având un caracter ritual sau simbolic, destinată purificării spirituale în cadrul diferitelor religii ale lumii. În sens medical sau cotidian, reprezintă curățarea corpului prin îmbăiere, iar în geomorfologie definește procesul de eroziune submarină provocat de curenții oceanici de adâncime.
• ablutomanie — Tulburare psihologică sau comportamentală caracterizată printr-o tendință obsesivă, compulsivă și exagerată de a se spăla pe corp sau pe mâini în mod repetat. Se manifestă frecvent ca un ritual elaborat în cadrul tulburării obsesiv-compulsive (TOC), generat de o anxietate intensă legată de microbi, murdărie sau contaminare.
• abnega — Acțiunea de a renunța de bunăvoie la propriile interese, dorințe, drepturi sau la propria personalitate dintr-un spirit de devotament absolut față de o cauză înaltă, de o idee sau de binele unei alte persoane. Reprezintă actul voluntar de sacrificiu de sine.
• abnegare — Devotament deplin, altruism și spirit de sacrificiu voluntar care determină o persoană să renunțe cu desăvârșire la propriile interese, dorințe, drepturi sau la propria personalitate pentru a servi o cauză nobilă, o idee înaltă ori pentru a asigura binele semenilor săi.
• abnegat — Calitate a unei persoane sau a unei acțiuni caracterizate prin abnegare; plin de devotament, gata oricând de sacrificiu de sine, profund altruist, dedicat întru totul unei idei, misiuni sau binelui public.
• abnorm — Însușire care desemnează un fapt, un comportament, o stare sau un fenomen care se abate de la normă, de la regulă sau de la starea de normalitate; anormal, neobișnuit, neregulat sau ieșit din comun. Reprezintă un neologism mai puțin frecvent decât echivalentul său modern „anormal”.
• abnormitate — Starea, calitatea sau caracterul a ceea ce este abnorm; o abatere evidentă de la normă, regulă sau de la starea naturală și obișnuită a lucrurilor. În scrierile academice sau filosofice mai vechi, termenul este utilizat ca o variantă livrescă a substantivului „anormalitate”.
• abo — Sistem major de clasificare a grupelor sanguine umane (A, B, AB și O), determinat genetic de prezența sau absența unor antigene specifice (aglutinogene) pe suprafața hematiilor și a unor anticorpi (aglutinine) în plasmă. În lexiconul medical modern, termenul funcționează ca un substantiv propriu invariabil utilizat pentru identificarea compatibilității transfuzionale.
• aboală — Termen medical vechi sau regionalism utilizat în trecut în satele românești (în special în anumite graiuri meridionale sau transilvănene) ca o formă derivată ori alterată fonetic pentru a descrie o stare de suferință ușoară, o indispoziție fizică trecătoare, o boală de mică gravitate sau o slăbiciune corporală.
• Abobra — Gen taxonomic monotipic de plante agățătoare, perene, din familia Cucurbitaceae, a cărui unică specie recunoscută este Abobra tenuifolia (cunoscută popular sub numele de dovlecelul roșu de râu). Este o plantă originară din America de Sud (Brazilia, Argentina, Uruguay), cultivată parțial în sere sau grădini botanice europene ca plantă ornamentală datorită frunzișului fin și fructelor sale sferice, de un roșu intens la maturitate.
• abocluzie — Anomalie dento-maxilară caracterizată prin absența contactului normal dintre dinții arcadei superioare și cei ai arcadei inferioare în poziție de ocluzie centrată. Această tulburare de aliniere (cunoscută și sub numele de ocluzie deschisă) afectează funcția masticatorie, fonația și estetica facială a pacientului.
• aboli — Acțiunea de a desființa, a anula, a suprima sau a casa o lege, un obicei, o instituție publică ori o stare socială de drept, prin intermediul unui act legislativ oficial sau al unui decret emis de o autoritate statală suverană.
• abolire — Acțiunea de a aboli și rezultatul ei; desființarea oficială, anularea, suprimarea sau revocarea unei legi, a unui obicei, a unei instituții publice ori a unei stări sociale de drept, prin intermediul unui act de autoritate publică.
• abolit — Însușire care desemnează o lege, un obicei, un privilegiu sau o instituție care a fost desființată, anulată sau suprimată în mod oficial printr-un act legislativ sau un decret autoritar. Provine din participiul trecut al verbului „a aboli”.