#stetoscop

• asculta — A îndrepta auzul cu atenție spre un sunet, o vorbă sau un zgomot pentru a le percepe și a le înțelege semnificația; a da ascultare, a se supune unui ordin, unui sfat sau unei legi. În context medical, acțiunea se referă la auscultarea zgomotelor interne ale organismului cu ajutorul stetoscopului pentru stabilirea unui diagnostic clinic.
• auscultant — Care servește la auscultație; referitor la acțiunea sau proprietatea de a asculta zgomotele interne ale organismului. În semiologia medicală avansată, termenul descrie un element, un instrument, o poziție anatomică sau un fenomen acustic aflat în strânsă legătură cu percepția diagnostică a sunetelor cardiorespiratorii sau intestinale.
• auscultare — Acțiunea de a ausculta și rezultatul ei; metodă fundamentală de examinare clinică constând în ascultarea atentă a zgomotelor produse în interiorul corpului uman sau animal. Efectuată de regulă cu stetoscopul, auscultarea permite evaluarea stării funcționale a aparatului cardiovascular, respirator și digestiv. În ingineria civilă, reprezintă monitorizarea structurală a comportării în timp a marilor construcții (baraje, tuneluri) prin măsurători acustice și topografice.
• auscultat — Care a fost supus procedurii de auscultare; examinat clinic prin ascultarea zgomotelor interne generate de organele toracice sau abdominale. Termenul descrie starea unui pacient, a unui aparat anatomic ori a unui sistem cardiac evaluat cu ajutorul stetoscopului pentru stabilirea integrității funcționale sau depistarea semnelor patologice.
• auscultație — Metodă clinică de investigație bazată pe ascultarea zgomotelor produse în interiorul corpului uman sau animal, servind ca instrument esențial de diagnosticare cardiorespiratorie. În inginerie civilă și geotehnică, reprezintă sistemul complex de monitorizare și măsurare a deformațiilor, tasărilor și tensiunilor interne din structura marilor construcții (baraje, poduri, tuneluri) pentru a asigura siguranța exploatării.
• auscultațiune — Formă arhaică și livrescă a substantivului 'auscultație', utilizată în literatura medicală din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea pentru a desemna metoda de examinare clinică prin ascultarea zgomotelor interne ale organismului. Termenul reflectă normele etimologice timpurii de adaptare a împrumuturilor savante din limba latină sau franceză în procesul de modernizare a limbii române.