#structura cristalină

• agat — Varietate microcristalină de cuarț, reprezentând o formă de calcedonie care se caracterizează structural prin benzi concentrice sau paralele de culori și opacități diferite, dispuse în straturi succesive. Din punct de vedere geologic, se formează în cavitățile rocilor vulcanice (geode) prin depunerea ritmică a silicei din soluții hidrotermale, fiind utilizat pe scară largă în confecționarea obiectelor decorative, a bijuteriilor de lux și ca lagăr de precizie în mecanică.
• aloșit — Mineral rar sau silicat complex descoperit în anumite roci metamorfice sau depozite hidrotermale, caracterizat structural printr-o rețea cristalină atipică și asocieri cu micro-agregate minerale de origine externă (alogene). Acest compus geologic este analizat prin difracție cu raze X pentru a stabili condițiile de presiune și temperatură specifice din scoarța terestră în momentul cristalizării sale.
• alotriomorf — Despre minerale sau componente cristaline ale unei roci magmatice: care nu prezintă fețe geometrice proprii sau o formă exterioară regulată nativă, deoarece dezvoltarea sa structurală a fost limitată și constrânsă de spațiile libere rămase între cristalele formate anterior în timpul solidificării magmei.
• alotropie — Proprietate sau fenomen structural prin care un singur element chimic, în stare pură (substanță simplă), poate exista în două sau mai multe forme moleculare ori structuri cristaline diferite, având proprietăți fizice și adesea chimice complet distincte (de exemplu, carbonul existent sub formă de diamant, grafit, grafen sau fulerene). Termenul se aplică strict elementelor, fiind echivalentul polimorfismului din mineralogie.
• aluminosilicat — Mineral complex din clasa silicaților (reprezentând o mare parte din scoarța terestră, precum feldspații, zeoliții și micile) în ale cărui rețele cristaline o parte din atomii de siliciu sunt înlocuiți cu atomi de aluminiu legați de oxigen.
• alumosilicat — Variantă terminologică sau grafică (influențată de nomenclaturile germană și rusă) pentru 'aluminosilicat'; mineral complex din clasa silicaților în ale cărui rețele cristaline o parte din atomii de siliciu sunt înlocuiți cu atomi de aluminiu.
• amfibol — Denumire generică pentru un grup extins de minerale inosilicate cu o structură cristalină monoclinică sau ortorombică, formate din catene duble de tetraedre de dioxid de siliciu. Acest grup structural, din care fac parte hornblenda, actinotul și tremolitul, conține de regulă ioni de fier, magneziu, calciu și sodiu, fiind un constituent esențial al multor roci magmatice și metamorfice închise la culoare.
• anfibol — Denumire generică dată unui grup important de minerale silicatice (inosilicați) bogate în fier, magneziu, calciu și aluminiu, care cristalizează în sistemele monoclinic sau ortorombic. Aceste structuri minerale sunt componente esențiale ale multor mărci de roci magmatice și metamorfice, prezentând o formă caracteristică de prisme alungite sau fibre subțiri.
• antolit — Formațiune minerală sau concrețiune sedimentară subterană, formată prin precipitarea și acumularea treptată a sărurilor minerale în interiorul unor cavități carstice ori straturi geologice specifice. Acest agregat cristalin structural se dezvoltă adesea sub formă de stalactite sau cruste ramificate, având o compoziție chimică dictată de microclimatul peșterii și de puritatea soluțiilor hidrotermale care circulă prin masivul stâncos.
• antozit — Varietate rară de fluorită radioactivă de culoare violet-închis până la neagră, caracterizată structural prin incluziuni microscopice de fluor liber și calciu coloidal rezultate în urma bombardamentului constant cu radiații alfa din surse naturale de uraniu înconjurătoare. Acest mineral prezintă proprietatea unică de a emite un miros înțepător de fluor și ozon în momentul în care structura sa cristalină este zdrobită sau fracturată mecanic.
• ariat — Termen tehnic rar utilizat pentru a descrie un compus chimic sau o sare derivată dintr-un acid specific ori o structură cristalină analizată în laboratoarele de mineralogie aplicată.
• austenită — Constituent structural al oțelurilor și fontelor, reprezentând o soluție solidă interstițială de carbon (sau alte elemente de aliere) în fierul cu rețea cristalină cubică cu fețe centrate (fier-gama). Este stabilă în mod natural la temperaturi ridicate, însă poate fi menținută la temperatura camerei în oțelurile înalt aliate (oțeluri austenitice), fiind caracterizată prin plasticitate excelentă, rezistență ridicată la coroziune și proprietăți nemagnetice.