#traditii populare

• ajunat — Care a ținut post (negru sau restrictiv) în ajunul unei sărbători; persoană care s-a abținut de la mâncare și băutură conform rânduielilor religioase. În sens larg și regional, termenul poate descrie și starea cuiva care nu a mâncat încă nimic de dimineață (pe nemâncate / pe stomacul gol), fiind pregătit pentru împărtășanie, analize medicale sau ritualuri tradiționale.
• aldovănire — Acțiunea de a aldovăni și rezultatul ei; procesul tradițional sau ceremonial de colectare și organizare a darurilor comunitare, a ofrandelor ritualice ori a bunurilor agonisite pentru o sărbătoare rurală.
• alduială — Acțiunea de a aldui și rezultatul ei; binecuvântare formală sau sfințire ritualică practicată în comunitățile tradiționale. Termenul face referire atât la cuvintele de laudă ori de invocare a harului divin, cât și la starea de grație spirituală sau de protecție pe care o primește cel care a fost supus acestui obicei popular.
• apa-morților — Lichid mitic cu proprietăți supranaturale prezent în basmele și legendele populare românești, utilizat adesea în tandem cu apa-vie; este substanța sacră administrată unui erou ucis sau dezmembrat pentru a-i lipi carnea, a-i vindeca rănile și a-i reface integritatea structurală a corpului fizic înainte ca acesta să fie readus la viață. În alte contexte superstițioase, termenul descrie roua colectată în nopțile ritualice sau apa folosită la spălarea rituală a celor decedați.
• arcănire — Acțiunea de a arcăni și rezultatul ei; metodă arhaică de prindere sau capturare a animalelor (în special a cailor sălbatici) ori a oamenilor cu ajutorul unui laț lung numit arcan. Din punct de vedere istoric, termenul face referire la practica brutală de recrutare forțată a tinerilor în armată (luarea la oaste prin surprindere și legarea lor cu lațul), utilizată în trecut în Țările Române și în Imperiul Habsburgic, devenită ulterior o temă recurentă în folclorul și baladele populare.
• asmațuiu — Variantă fonetică regională și arhaică a cuvântului 'asmățui' sau 'asmațuc' (Anthriscus cerefolium), ce desemnează o plantă anuală puternic aromată din familia umbeliferelor. Este întâlnită în graiurile populare din anumite zone rurale ale României, fiind recunoscută pentru frunzele sale fine folosite în scopuri terapeutice sau pentru condimentarea mâncărurilor specifice sărbătorilor de primăvară.
• avistrița — Denumire regională, arhaică sau populară utilizată în anumite comunități rurale românești pentru a desemna o specie de pasăre migratoare, insectivoră sau cântătoare (asociată adesea cu codobatura sau cu specii mici din familia lăstarilor). Termenul derivă din rădăcini onomatopeice sau din contaminări lingvistice locale legate de rapiditatea mișcărilor păsării sau de sunetele specifice pe care aceasta le emite la începutul primăverii.
• avistrițoi — Formă masculină augmentativă sau specifică de gen utilizată în anumite graiuri populare românești pentru a desemna masculul păsării numite avistrița. Acest termen regional descrie de regulă un exemplar cu un penaj mai pronunțat sau de dimensiuni ușor mai mari decât ale femelei, fiind păstrat exclusiv în vocabularul pasiv al comunităților rurale și în straturile dialectale vechi.
• azâr — Formă regională veche, arhaism fonetic sau o variantă grafică tolerată istoric în anumite comunități rurale pentru substantivul 'hazăr' (sau derivat popular din fondul balcanic), definind o stare de alertă, gâlceavă, alarmă ori o strigătura ritualică folosită tradițional pentru alungarea spiritelor rele sau ghidarea animalelor. În contextul obiceiurilor folclorice, acest pilon conceptual marchează manifestările spontane și expresive din timpul sărbătorilor sezoniere, păstrând o conotație pură legată de graiul local.