#traditii rurale

• ardica — Variantă fonetică regională sau arhaică pentru verbul 'a ridica'; acțiunea de a mișca un obiect de jos în sus, a pune în picioare, a construi o structură din temelii sau a înălța o barieră fizică ori spirituală. În sens structural-etnografic, termenul se păstrează în graiurile din anumite zone rurale (precum Oltenia sau Banat), fiind utilizat des în baladele vechi, descântece sau în contextul muncii fizice la câmp pentru strângerea recoltei.
• arșicar — Persoană care se joacă cu arșicele, un meșteșugar care colectează, prelucrează sau vinde aceste mici oase de la încheietura picioarelor de ovine ori caprine, sau, în sens extins, un jucător foarte dibaci și pasionat de acest joc arhaic de noroc și îndemânare. În comunitățile rurale din trecut, arșicarul era adesea cel care cunoștea cel mai bine regulile complexe de punctare și care deținea piese speciale, umplute cu plumb pentru o stabilitate sporită în timpul aruncării.
• Baba-Coaja — Personaj supranatural minor din demonologia populară românească, regăsit în superstiții și sperietori folclorice regionale, adesea utilizat pentru a disciplina copiii neascultători. Reprezentată ca o bătrână hidoasă, solitară și aspră (numele sugerând o piele uscată, zbârcită sau o scoarță rigidă), această figură mitologică acționează ca un spirit punitiv de noapte, similar altor entități precum Baba-Cloandă sau muma pădurii, întrupând fricile ancestrale legate de întuneric și necunoscut.
• babareasă — Termen regional rar folosit în anumite comunități rurale românești pentru a desemna o femeie în vârstă care îndeplinește un rol tradițional specific, cum ar fi cel de moașă empirică, vindecătoare populară sau organizatoare a ritualurilor folclorice feminine (cum ar fi jocurile babelor). De asemenea, termenul poate fi utilizat ca o formă de identificare etnică sau geografică arhaică, făcând referire la o femeie de origine bavareză ori dintr-o regiune istorică specifică, adaptată fonetic în graiurile locale.