#transilvania

• arșetă — Termen regional sau arhaic întâlnit în anumite comunități din Transilvania și Banat, utilizat ca variantă fonetică pentru 'arșeu' (arcșez, arcuș) sau pentru a desemna un instrument rudimentar de formă curbată folosit în meșteșuguri ori la ghidarea firelor; (în context muzical popular) denumire arhaică pentru arcușul viorii sau al altor instrumente tradiționale cu coarde. Acest cuvânt reflectă adaptări lexicale structurale specifice zonelor de interferență culturală din vestul țării.
• artișug — Formă regională sau arhaică veche folosită în anumite comunități transilvănene pentru a desemna un meșteșug, o îndeletnicire tehnică, o dibăcie manuală sau o stratagemă ingenioasă; meșteșugire. În context istoric, termenul descria abilitatea deosebită a unui meșter de a prelucra materialele sau de a găsi soluții practice ingenioase în gospodărie.
• Așchileu — Comună situată în partea de nord-vest a județului Cluj, Transilvania, România, formată din satele Așchileu Mare (reședința), Așchileu Mic, Cristorel, Dorna și Fodora. Amplasată istoric în regiunea Dealurilor Clujului, localitatea este cunoscută pentru relieful său colinar, activitățile agrare tradiționale și bisericile de lemn de importanță patrimonială.
• aseujan — Termen arhaic, regional sau istoric utilizat pentru a desemna un locuitor nativ ori o persoană originară din regiunea geografică Aseu (localitate sau zonă istorică conexă), ori un element cultural, lingvistic sau structural specific acestei comunități. Utilizarea sa este documentată în lexiconul local vechi sau în recensăminte istorice transilvănene pentru a stabili identitatea geografică și apartenența administrativă a indivizilor.
• asoga — Termen arhaic și tehnic regional care înseamnă a amalgama sau a trata un metal prețios (în special aurul ori argintul) cu mercur (viuargint) pentru a-l separa de impurități și minereuri sterile în procesul tradițional de extracție minieră.
• astalâș — Termen regional rar întâlnit în graiurile din Transilvania și Banat, reprezentând o adaptare fonetică a cuvântului de origine maghiară sau germană ce desemnează un tâmplar, un meșter în prelucrarea lemnului de construcție sau o tejghea rigidă de atelier (banc de lucru); prin extindere, în anumite comunități rurale izolate, indica un stâlp de susținere ori o grindă fasonată manual din lemn gros.
• astaloș — Termen regional și arhaic utilizat în special în Transilvania pentru a desemna un tâmplar, un dulgher sau un meșter specializat în prelucrarea structurală a lemnului, confecționarea mobilierului și a elementelor de binale (uși, ferestre); cuvântul reflectă straturile multilingve ale vocabularului meșteșugăresc ardelean.
• aștezău — Regionalism adverbial extrem de rar, specific anumitor graiuri din Transilvania sau Maramureș, utilizat cu înțelesul de „astăzi”, „în ziua de azi” sau „în prezent”. Reprezintă o variantă fonetică alterată sau o formă compusă arhaică păstrată exclusiv în graiul bătrânilor sau în culegerile de folclor local pentru a plasa o acțiune în timpul curent.
• Asztalos — Nume de familie de origine maghiară, întâlnit frecvent și în România, în special în regiunea Transilvaniei. Din punct de vedere etimologic, numele este un substantiv ocupațional care înseamnă 'tâmplar', fiind atribuit inițial meșteșugarilor care prelucrau lemnul și confecționau piese de mobilier, transformat ulterior în nume ereditar.
• Atanasiu — Nume de familie românesc răspândit pe întreg teritoriul țării, derivat etimologic din prenumele masculin Atanasie. Formarea sa reflectă modelul onomastic tradițional prin care un prenume patern important este fixat ca nume de familie ereditar, păstrând semnificația simbolică originală din limba greacă de 'nemuritor' sau 'purtător al vieții veșnice'.
• Ațintiș — Localitate rurală și reședință de comună situată în județul Mureș, regiunea istorică Transilvania, România. Atestată documentar din anul 1357 și amplasată pe Podișul Transilvaniei în apropierea cursului râului Mureș, așezarea se remarcă prin structura sa demografică multiculturală formată istoric din comunități de români, maghiari și romi, precum și prin peisajul natural specific Văii Pârâului Ațintiș.
• Avel — Prenume masculin românesc și internațional de origine biblică, formă adaptată sau înrudită cu numele Abel, tradus din ebraică prin 'suflare', 'abur' sau 'ființă efemeră'; în Vechiul Testament, Abel este cel de-al doilea fiu al lui Adam și al Evei, păstorul cel drept ucis din gelozie de fratele său, Cain. Pe teren românesc, varianta Avel a circulat în special în comunitățile rurale transilvănene și bănățene, fiind păstrată și ca nume de familie.