#umbelifere

• anason — Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor (Pimpinella anisum), cu frunze inferioare întregi și superioare divizate, flori mici albe și fructe diachenele mici, ovoidale, bogate în uleiuri volatile aromate; fructele aromatice ale acestei plante, utilizate pe scară largă drept condiment în gastronomie, ca aromă în industria băuturilor alcoolice (lichioruri, ouzo, raki) și ca remediu carminativ, expectorant și stimulent digestiv în medicină și farmacie.
• anason-mare — Denumire populară sinonimă pentru fenicul (Foeniculum vulgare), plantă erbacee perenă sau bienală din familia umbeliferelor, cu tulpina înaltă și ramificată, frunze filiforme fin divizate și flori galbene dispuse în umbele mari. Fructele sale seamănă structural și aromatic cu cele de anason, dar sunt mai mari și au un gust mai dulce-aromat, ușor mentolat, fiind folosite în medicină ca tonic digestiv, antiseptic și galactogog, iar în gastronomie ca legumă sau condiment.
• Angelica archangelica — Denumirea științifică (în latină) pentru angelică (sau anghelică), o plantă erbacee bienală sau perenă din familia Apiaceae (Umbelliferae), nativă din regiunile temperate ale Europei de Nord și Asiei. Planta se remarcă printr-o tulpină robustă, cilindrică și goală în interior, care poate atinge până la 2-2,5 metri înălțime, purtând inflorescențe mari, globuloase, sub formă de umbele cu flori mici alb-verzui. Rizomul și rădăcinile sale cărnoase produc un suc lăptos aromat și sunt intens valorificate în industria farmaceutică pentru proprietățile lor antispastice, carminative, tonice și digestive, precum și în producția de lichioruri fine, bitteruri sau în cofetărie (tulpinile confiate).
• Angelica silvestris — Denumirea științifică (cu varianta ortografică 'sylvestris') pentru angelica de pădure, o plantă erbacee robustă, perenă sau bienală, din familia Apiaceae (Umbelliferae), nativă în regiunile temperate ale Europei și Asiei. Planta atinge o înălțime de până la 2-2,5 metri și se caracterizează printr-o tulpină cilindrică, fistuloasă (goală pe interior) și adesea purpurie, frunze mari dublu sau triplu penat-sectate și inflorescențe mari sub formă de umbele compuse, plate sau ușor rotunjite, cu flori numeroase de culoare albă, roz sau roșiatică ce înfloresc la sfârșitul verii. Crește spontan în locuri umede, lunci, zăvoaie și la liziera pădurilor, având proprietăți melifere și medicinale similare cu ruda sa de cultură, însă cu o acțiune terapeutică mai blândă.
• angelină — Denumire populară regională folosită pentru angelică, o plantă erbacee din familia umbeliferelor cunoscută pentru proprietățile sale puternic aromate și medicinale. În tradiția fitoterapeutică românească, termenul face referire la variantele spontane sau cultivate ale plantei, ale căror rădăcini și rizomi sunt colectate toamna pentru a fi folosite în prepararea de remedii digestive, tonice și antispastice.
• angelină-sălbatică — Denumire populară compusă ce desemnează specia de angelică de pădure (Angelica silvestris), o plantă erbacee perenă, robustă, nativă în zonele de luncă și lizieră din România. Se diferențiază de varianta de cultură prin talia adesea mai zveltă, tulpina pronunțat purpurie și umbelele florale mai plate, fiind utilizată în medicina populară ca un substituent cu acțiune terapeutică mai temperată pentru afecțiunile respiratorii și digestive.
• anghelică — Variantă ortografică tradițională, regională sau arhaică pentru 'angelică' (Angelica archangelica); plantă erbacee robustă din familia umbeliferelor, cu tulpini înalte, inflorescențe mari globuloase și un miros puternic aromat. În fitoterapia tradițională, rădăcinile și rizomii săi bogați în uleiuri esențiale sunt colectați toamna pentru prepararea de remedii gastrice, antispastice și tonice. Ca adjectiv (formă feminină pentru anghelic), descrie o trăsătură caracterizată prin blândețe pură, nevinovăție sau frumusețe ideală ce amintește de un înger.
• anghelină — Variantă populară regională sau arhaică pentru 'angelică' (Angelica archangelica) ori 'angelină', desemnând o plantă erbacee robustă din familia umbeliferelor, apreciată istoric în satele românești pentru proprietățile sale medicinale și aromatice deosebite. Rădăcinile și tulpinile sale cărnoase sunt utilizate în fitoterapia tradițională ca tonic digestiv, stomahic și antispastic, fiind recunoscută în popor și sub denumirea metaforică de iarba îngerilor.
• apium — Gen de plante erbacee din familia Apiaceae (Umbelliferae), răspândite la nivel mondial, a cărui specie cea mai cunoscută și cultivată pe scară largă pentru calitățile sale aromatice și nutriționale este Apium graveolens (țelina comună, inclusiv varietățile pentru rădăcină, frunze și pețiol/apio).
• asmațuchiu — Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor (Anthriscus cerefolium), cu frunze fin divizate, aromate și flori mici, albe; este cultivată pe scară largă drept condiment datorită gustului său rafinat, ușor dulceag, ce amintește de anason și pătrunjel, fiind totodată utilizată în medicina populară pentru proprietățile sale depurative și diuretice.
• asmațuchiu-măgarului — Denumire populară atribuită unei plante erbacee sălbatice din familia umbeliferelor (Anthriscus sylvestris), înrudită cu asmațuchiul de grădină, dar cu talie mai mare și frunze mai aspre; crește spontan la liziera pădurilor, pe marginea drumurilor sau în pajiști umede și, deși seamănă cu plantele aromatice, are o valoare culinară redusă, fiind considerată uneori buruiană invazivă.
• asmățuiu-măgăresc — Denumire populară atribuită unei plante erbacee sălbatice din familia umbeliferelor, asemănătoare ca aspect cu asmățuiul cultivat, dar având dimensiuni mai mari, tulpini rigide și o aromă aspră, neplăcută; crește spontan pe marginea drumurilor, prin șanțuri, dărâmături sau terenuri necultivate, fiind adesea considerată buruiană în agricultură și asociată în fitoterapia empirică cu anumite remedii de uz extern.
• Athamanta cretensis — Numele științific al unei specii de plante erbacee perene din genul Athamanta (familia Apiaceae), cunoscută popular sub numele de mărarul-cerbului de Creta. Este o plantă specifică regiunilor montane calcaroase și pantele stâncoase din Europa de Sud (în special insula Creta și regiunea mediteraneană), caracterizată prin frunze fin divizate, tulpini păroase și inflorescențe sub formă de umbele albe, fiind studiată pentru conținutul său bogat în uleiuri esențiale aromatice.