#varianta veche

• alucinațiune — Variantă arhaică, juridică sau livrească a cuvântului 'alucinație' (halucinație); termen utilizat în textele medicale sau procesele-verbale din secolul al XIX-lea pentru a desemna o rătăcire a minții, o vedenie sau o tulburare profundă a simțurilor.
• alumneu — Formă arhaică sau variantă grafică învechită (de secol XIX) pentru substantivul 'alumn' sau 'alumnat'; utilizată izolat în unele publicații transilvănene sau documente școlare de epocă pentru a desemna un elev intern sau un bursier.
• aluziune — Formă arhaică sau variantă fonetică timpurie pentru substantivul 'aluzie'; remarcă, expresie sau cuvânt prin care se sugerează ceva în mod indirect, fără o menționare explicită; insinuare. În textele literare, juridice sau jurnalistice de secol al XIX-lea, termenul reflecta o etapă de tranziție în asimilarea neologismelor de origine romanică, păstrând o terminație structurală mai apropiată de etimonul latin.
• anabaptizm — Variantă grafică veche, învechită sau neliterară pentru termenul modern 'anabaptism'. Desemnează mișcarea creștină radicală din secolul al XVI-lea care contesta validitatea botezului administrat pruncilor și condiționa apartenența la comunitatea spirituală de un act de credință conștient, repetat la vârsta adultă.
• anglicanizm — Formă grafică variantă, parțial învechită sau erorilor de tipar (ortografie cu 'z'), utilizată uneori în trecut sub influența altor sisteme lingvistice slave sau germane pentru a desemna anglicanismul. Ca element structural în lexicografia istorică românească, documentează fluctuațiile de adaptare ale sufixelor neologice străine înainte de fixarea definitivă a normei academice moderne cu litera 's'.
• anglicizm — Formă grafică variantă, parțial învechită sau erorilor de tipar (ortografie cu 'z'), utilizată uneori în trecut sub influența altor sisteme lingvistice slave sau germane pentru a desemna anglicismul. Ca element structural în lexicografia istorică românească, documentează fluctuațiile de adaptare ale sufixelor neologice străine înainte de fixarea definitivă a normei academice moderne cu litera 's'.
• animațiune — Variantă arhaică, livrescă și etimologică a substantivului animație, utilizată în textele juridice, literare sau administrative din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Păstrează sensul primar de însuflețire, mișcare, activare sau stimulare a spiritului public, fiind înlocuită complet în limba modernă de forma scurtă, dar menținută ca mărturie istorică a procesului de modernizare a limbii prin neologisme de tip latinesc.
• anodă — Variantă de feminin arhaică, neologică timpurie sau regională pentru termenul 'anod', întâlnită izolat în manuale tehnice sau traduceri științifice de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, sub influența directă a genului feminin din limba franceză (l'anode). În limba română modernă standard, singura formă corectă, omologată și acceptată lexicografic este substantivul masculin 'anod'.
• archio — Variantă grafică arhaică sau rar utilizată a prefixoidului 'arheo-' ori 'archeo-'; element prim de compunere savantă provenit din limba greacă veche, ce poartă semnificația structurală de 'vechi', 'străvechi' sau 'originar'. Este întâlnit ocazional în tratatele științifice din secolul al XIX-lea sau în transcrierile etimologice izolate pentru a semnala legătura unui termen cu originile îndepărtate ale unui fenomen.
• armistiție — Variantă arhaică, regională sau formă gramaticală mai veche utilizată în trecut pentru substantivul neutru 'armistițiu', desemnând un acord oficial de încetare temporară a ostilităților militare între două sau mai multe părți aflate în război. În limba română modernă, forma este considerată învechită și nerecomandată conform normelor academice actuale, fiind înlocuită complet de varianta neutră oficială.
• asasen — Variantă fonetică secundară sau formă arhaică pentru cuvântul 'asasin', utilizată în trecut în anumite traduceri literare sau texte juridice de secol XIX pentru a desemna un ucigaș cu premeditare sau un rănitor de rea-credință. În limba română modernă, această formă a fost complet înlocuită în uzul oficial și academic de varianta standardizată.
• atribua — A conferi, a aloca, a pune pe seama cuiva sau a acorda un drept, o proprietate ori o responsabilitate; variantă lexicală timpurie, neasimilată în normă, pentru verbul modern 'a atribui'. Utilizat sporadic în traducerile juridice sau administrative de la începutul modernizării limbii române (secolul al XIX-lea), termenul a fost înlocuit complet de formele de conjugarea a IV-a.