#vinovatie

• alibi — Mijloc de apărare în dreptul penal prin care un suspect sau acuzat dovedește că în momentul săvârșirii infracțiunii se afla în alt loc decât cel al faptei, exclusivitatea prezenței sale în altă parte făcând imposibilă participarea sa la crimă. În sens larg, termenul descrie o justificare, o scuză sau o dovadă incontestabilă de nevinovăție folosită de o persoană pentru a se disculpa într-o situație problematică.
• alibiu — Variantă ortografică acceptată istoric sau utilizată ca sinonim perfect pentru termenul standard 'alibi'; mijloc de apărare în dreptul penal prin care un suspect dovedește că în momentul săvârșirii unei infracțiuni se afla în altă parte. Deși normele actuale ale limbii române literare recomandă în mod ferm utilizarea formei scurte 'alibi', varianta declinată 'alibiu' apare încă frecvent în vorbirea curentă sau în traduceri literare mai vechi.
• angelitate — Calitatea sau starea de a fi angelic; ansamblu de însușiri ideale specifice îngerilor, precum bunătatea desăvârșită, blândețea absolută, puritatea spirituală, inocența neatinsă de viciu și seninătatea luminoasă. Termenul este utilizat cu precădere în limbajul teologic, filozofic sau în eseistica literară rafinată pentru a descrie manifestări umane de o noblețe morală rară sau momente de grație sacră.
• autobiciui — A se biciui singur, a-și aplica lovituri cu baciul sau cu un obiect similar, ca act de penitență rituală sau mortificare fizică în anumite practici religioase tradiționale (flagelare). În sens figurat și psihologic, acțiunea reprezintă mustrarea de sine extremă, autoacuzarea severă sau pedepsirea mentală și emoțională excesivă pentru o greșeală, un eșec ori un sentiment profund de vinovăție.
• autobiciuire — Acțiunea de a se autobiciui și rezultatul ei; flagelare sau autoflagelare rituală practicată ca formă de penitență fizică. În sens figurat și psihologic, reprezintă un proces mental distructiv de autoacuzare severă, mustrare de sine extremă și pedepsire emoțională exagerată din cauza unui sentiment profund de vinovăție sau perfecționism.
• autobiciuit — Care s-a biciuit singur, flagelat prin forțe proprii ca act de penitență. În sens figurat, descrie o persoană care se află într-o stare de auto-pedepsire morală extremă, fiind copleșită de propriile reproșuri, regrete intense și acuzații psihologice repetate.
• autocalomniat — Care s-a defăimat singur; care a fost supus unui proces intenționat de discreditare prin propriile afirmații mincinoase și denigratoare. În terminologia clinică, termenul descrie statutul moral sau starea psihologică a unui subiect care și-a asumat în mod public o vinovăție fictivă, alterându-și propria imagine socială și integritatea reputației fără un fundament real.
• autoflagela — A-și aplica singur lovituri de bici sau pedepse fizice grele ca act de penitență religioasă, ispășire a păcatelor sau fanatism mistic. În sens figurat, termenul descrie acțiunea de a se autodevaloriza, de a se critica în mod excesiv, sever și distructiv din cauza unui sentiment profund de vinovăție profesională sau personală.
• autoflagelare — Acțiunea de a se autoflagela și rezultatul ei; practică constând în aplicarea voluntară de lovituri de bici sau alte pedepse corporale severe asupra propriului trup, specifică unor ritualuri de penitență mistică. În sens figurat, reprezintă un comportament psihologic marcat de autocritică excesivă, culpabilizare obsesivă și devalorizare sistematică a propriei persoane în urma unui eșec sau a unui sentiment profund de vinovăție.
• autoflagelat — Despre persoane sau acțiuni: care a fost supus autoflagelării; care și-a aplicat singur pedepse fizice sau biciuiri în scop penitențial. În sens larg și figurat, descrie un individ profund marcat de sentimente de vinovăție, care adoptă o atitudine de autodevalorizare și autocritică severă, refuzând iertarea de sine.
• autoflagelație — Variantă morfologică neologistică a termenului 'autoflagelare'; acțiunea de a-și aplica singur pedepse corporale ori lovituri ca act de penitență mistică. În sens conceptual și modern, descrie starea sau procesul psihic de autozvârcolire morală, în care conștiința unui individ își induce o suferință continuă prin reproșuri repetate, funcționând ca un mecanism de refulare a vinovăției.