#Vechiul Testament

• Absalom — Personaj biblic din Vechiul Testament, al treilea fiu al regelui David, faimos pentru frumusețea sa deosebită, părul său lung și des, dar și pentru revolta sângeroasă pe care a condus-o împotriva tatălui său, sfârșind tragic când părul i s-a încurcat în crengile unui stejar; (figurat) fiu rebel sau nesupus.
• Adonai — Nume ebraic utilizat în Vechiul Testament (Tora) pentru a desemna divinitatea supremă, tradus literal prin 'Domnul meu' sau 'Stăpânul meu'. Acest termen liturgic și teologic este folosit în mod tradițional de comunitățile mozaice ca un substitut plin de pioșenie și respect pentru a evita rostirea Tetragramei sacre (YHWH), al cărei nume este considerat inefabil.
• Agheu — Numele unuia dintre cei doisprezece Profeți Mici ai Vechiului Testament, autorul cărții biblice canonice care îi poartă numele. Mesajul său profetic, rostit în jurul anului 520 î.Hr., s-a concentrat pe îndemnarea poporului evreu întors din exilul babilonian de a reconstrui Templul din Ierusalim, fiind recunoscut ca o personalitate centrală în perioada post-exilică a iudaismului.
• Ahiia — Numele unui profet evreu din Silo, menționat în Vechiul Testament (Cartea întâi a Regilor), care a jucat un rol politic și religios crucial în timpul domniei regelui Solomon. Acesta a profetizat împărțirea Regatului Unit al lui Israel și ridicarea lui Ieroboam ca rege peste cele zece triburi din nord, fiind un simbol al mesagerului divin autoritar care sancționează abaterile de la credința monoteistă.
• amalecit — Care aparține sau este specific populației antice nomade a amaleciților, un trib semitic menționat în Biblia ebraică ca dușman recurent și neîndurător al vechilor israeliti în timpul exodului și al perioadei judecătorilor; (ca substantiv) membru individual al acestui trib nomad care popula zonele deșertice din Negev și Sinai. În exegeza teologică, termenul a dobândit și o valoare simbolică, definind răul absolut sau persecuția spirituală constantă împotriva poporului ales.
• amaleciți — Popor nomad antic sau confederație de triburi războinice din Orientul Apropiat, menționate în mod repetat în cărțile Vechiului Testament ca inamici neîndurători ai evreilor; aceștia au atacat spatele coloanei israelite în timpul Exodului la Refidim. Conflictul istoric și teologic s-a încheiat prin campanii de exterminare masivă comandate de regele Saul și desăvârșite de regele David, ducând la dispariția completă a acestui grup din cronicile istorice.
• Amos — Numele unui profet evreu din secolul al VIII-lea î.Hr., originar din tecucii Iudeii, considerat autorul cărții biblice omonime din Vechiul Testament. Mesajul său teologic s-a concentrat pe justiția socială, condamnarea corupției elitelor și apelul la moralitate absolută, numele său fiind utilizat istoric și ca prenume masculin de origine ebraică semnificând 'purtător de griji' sau 'cel încărcat'.
• anaghinoscomena — Termen teologic folosit în tradiția creștină ortodoxă pentru a desemna cărțile biblice „bune de citit” (cunoscute în Occident sub numele de deuterocanonice sau apocrife în sens protestant), care nu fac parte din canonul strict al Vechiului Testament, dar sunt păstrate structural în Biblie datorită valorii lor morale, istorice și didactice deosebite. Aceste scrieri sunt recomandate pentru lectura credincioșilor și zidirea sufletească, deși nu sunt utilizate ca bază dogmatică principală în formularea învățăturilor de credință.
• Atalia — Regină a Regatului Iuda în secolul al IX-lea î.Hr., fiică a regelui Ahab al Israelului și a reginei Izabela, și soție a regelui Ioram al Iudei. Potrivit relatărilor biblice din Vechiul Testament, după moartea fiului ei Ohozia, ea a uzurpat tronul și a ordonat execuția tuturor moștenitorilor regali pentru a-și securiza puterea, fiind singura femeie care a domnit ca suveran autoritar peste Iuda înainte de a fi înlăturată și executată în urma unei revolte organizate de marele preot Iehoiada.