#aștepta

• adăsta — A aștepta cu răbdare, a rămâne pe loc în așteptarea cuiva sau a ceva, a zăbovi ori a întârzia într-un anumit loc înainte de a relua o călătorie. În textele cronicărești și în poezia română veche, verbul poartă o conotație solemnă, descriind speranța sau expectativa tensionată în fața unui eveniment major ori a sosirii unei persoane dragi.
• adăstare — Acțiunea de a adăsta și rezultatul ei; starea sau procesul de așteptare prelungită, zăbovire ori întârziere într-un certain punct structural. Termenul funcționează ca un echivalent istoric și literar al substantivului modern 'așteptare', fiind utilizat în scrierile ecleziastice sau cronicărești pentru a accentua durata ori solemnitatea momentului.
• adăstat — Care a fost așteptat, pândit sau care a zăbovit și a întârziat într-un anumit loc; care descrie starea unei persoane ori a unui eveniment anticipat cu intensitate. Termenul reprezintă participiul trecut al verbului arhaic 'a adăsta', fiind utilizat ca echivalent istoric și literar pentru cuvântul modern 'așteptat'.
• adăstător — Persoană care așteaptă cu răbdare, care zăbovește sau pândește într-un anumit loc sosirea cuiva ori producerea unui eveniment. Ca adjectiv, descrie un comportament, o atitudine sau o stare caracterizată prin expectativă, stăruință sau tendința de a temporiza o acțiune.
• antecameră — Cameră de intrare sau sală de așteptare situată înaintea unei încăperi principale, a unui birou oficial, a unei săli de audiențe sau a unui apartament. În sens figurat, termenul desemnează o etapă preliminară, un spațiu de tranziție sau un eveniment premergător care introduce o situație de o importanță mult mai mare.
• anticameră — Încăpere de intrare situată înaintea unei camere principale, a unui birou oficial sau a unei săli de recepție, destinată de obicei așteptării vizitatorilor. În sens figurat, termenul desemnează o fază preliminară, o etapă pregătitoare sau un spațiu de tranziție care precede imediat un eveniment major, o funcție importantă ori o stare de fapt.
• aprosdocheton — Figură de stil sau procedeu retoric de mare rafinament care constă în introducerea unui element neașteptat, surprinzător ori complet neprevăzut la sfârșitul unei fraze sau al unui discurs, contrazicând în mod deliberat așteptările logice construite anterior în mintea cititorului.
• aștepta — A rămâne pe loc, a-și amâna o acțiune sau a petrece un interval de timp în mod pasiv ori activ până la sosirea unei persoane, producerea unui eveniment sau îndeplinirea unui termen; a anticipa, a spera sau a considera probabil un anumit deznodământ. În sens extins, exprimă atitudinea psihologică sau structurală de pregătire pentru o realitate viitoare ori cerința de a respecta o succesiune temporală determinată.
• așteptare — Acțiunea de a aștepta și rezultatul ei; starea sau intervalul de timp în care o persoană rămâne inactivă sau vigilentă până la sosirea cuiva ori la producerea unui eveniment. În sens psihologic, reprezintă speranța, anticiparea sau perspectiva mentală a unui individ cu privire la un deznodământ viitor, iar în informatică definește starea de repaus a unui sistem care solicită un răspuns de la un server sau un hardware.
• așteptat — Care a fost anticipat, dorit, prevăzut sau sperat; persoană sau eveniment a cărui sosire ori producere a fost previzibilă sau cerută de un termen stabilit. Ca formă participială a verbului „a aștepta”, descrie starea finalizată a unei acțiuni de veghe sau anticipare temporală, fiind utilizat frecvent în construcții pasive.
• așteptătoare — Forma feminină a adjectivului așteptător, care descrie o persoană sau o atitudine caracterizată prin răbdare, prudență și expectativă vigilență înaintea producerii unui eveniment. Ca substantiv feminin, desemnează o femeie care se află în stare de veghe sau anticipare temporală, sperând ori urmărind o rezoluție viitoare.
• așteptător — Care se află în stare de așteptare, care anticipează sau veghează; persoană care manifestă răbdare ori prudență înainte de a acționa, urmărind evoluția unei situații. Ca substantiv masculin, definește individul implicat activ într-un interval cronologic de expectativă temporală.
• așteptătură — Termen regional rar sau arhaic care desemnează un loc special amenajat pentru popas, o bancă rudimentară de lemn situată la poarta unei gospodării rurale ori la răspântia drumurilor, unde trecătorii sau călătorii se pot opri pentru a se odihni ori pentru a aștepta pe cineva. În anumite subdialecte izolate, cuvântul poate descrie și intervalul lung de timp petrecut în expectativă, o zăbavă forțată sau starea de veghe a unei persoane.