#adenom

• acromegal — Care suferă de acromegalie; caracterizat prin dezvoltarea excesivă și disproporționată a extremităților corpului (mâini, picioare, oasele feței, nas, mandibulă) din cauza hipersecreției patologice de hormon de creștere (somatotrop) după închiderea cartilajelor de conjugare. Ca substantiv, desemnează un individ de sex masculin diagnosticat clinic cu această afecțiune neuroendocrină cronică, declanșată cel mai frecvent de un adenom hipofizar.
• acromegalic — Variantă sinonimică a adjectivului acromegal; care se referă la acromegalie, manifestă simptomele acesteia sau este afectat de hipersecreția de somatotrop. Ca substantiv, termenul definește un bărbat care prezintă tabloul clinic al bolii, marcat prin hipertrofia oaselor feței, a mâinilor și a picioarelor secundar unui adenom hipofizar.
• acromegalică — Forma de feminin pentru cuvântul 'acromegalic'; definește o persoană de sex feminin sau o manifestare fizică afectată de această disfuncție neuroendocrină. Simptomatologia la femei cuprinde, pe lângă modificările faciale și scheletice, asocieri frecvente cu hipertensiunea arterială secundară și modificări ale vocii.
• acromegalie — Boală neuroendocrină cronică provocată de o hipersecreție patologică de hormon de creștere (somatotrop) și de factor de creștere de tip insulinic (IGF-1) la vârsta adultă, după sudarea cartilajelor de conjugare epifizare. Afecțiunea se caracterizează prin mărirea exagerată a extremităților scheletice (mâini, picioare), hipertrofia oaselor feței (prognatism, proeminența arcadelor orbitale), îngroșarea țesuturilor moi, macroglosie și disfuncții cardiace sau metabolice severe secundare.
• adenocist — Formațiune chistică dezvoltată dintr-o structură glandulară sau o tumoră benignă/malignă cu aspect chistic și origine epitelial-secretorie. Această entitate structurală se caracterizează printr-o cavitate centrală plină cu fluid sau mucus, delimitată de un perete celular derivat din celulele epiteliale ale glandei afectate, necesitând adesea diagnostic diferențial imagistic sau histopatologic.
• adenocondrom — Formațiune tumorală benignă, cu structură histologică mixtă, caracterizată prin proliferarea simultană a țesutului glandular epitelial și a țesutului cartilaginos. Acest neoplasm benign structural apare cel mai frecvent la nivelul glandelor salivare (în special în cadrul tumorii mixte pleomorfe) sau al glandei mamare, având o evoluție lentă și delimitare netă față de țesuturile învecinate.
• adenofibrom — Formă de tumoră benignă cu structură mixtă, caracterizată prin proliferarea simultană și echilibrată a elementelor epiteliale glandulare și a țesutului conjunctiv fibros de susținere. Această leziune nodulară se dezvoltă structural cel mai frecvent la nivelul glandei mamare (unde este cunoscută și ca fibroadenom) sau al ovarelor, prezentându-se la palpare ca o masă fermă, mobilă și bine delimitată.
• adenom — Formă de tumoră benignă care se dezvoltă structural din celulele epiteliale ale unei glande sau din țesuturi ce prezintă structuri glandulare. Deși nu este de natură canceroasă și nu metastazează, un adenom poate provoca probleme clinice semnificative prin comprimarea organelor vecine ori prin secreția excesivă și necontrolată de hormoni, așa cum se întâmplă în cazul glandelor endocrine.
• adenomalacie — Stare patologică rară caracterizată prin înmuierea anormală, pierderea consistenței ferme sau degenerescența structurală a unei glande ori a unui ganglion limfatic. Acest fenomen clinic apare de regulă ca o consecință secundară a unor procese inflamatorii cronice severe, a unor tulburări majore de vascularizație (ischemie) ori a unor infecții necrozante care distrug stroma conjunctivă de susținere a organului glandular.
• adenomatoză — Afecțiune patologică caracterizată prin dezvoltarea simultană, proliferarea excesivă sau apariția unui număr mare de adenomuri (tumori benigne de natură epitelial-glandulară) în interiorul unui organ ori al unui țesut secretor. Această condiție structurală modifică arhitectura histologică normală a organului afectat, putând evolua, în anumite contexte clinice sau genetice, spre o transformare malignă (adenocarcinom).
• adenomectomie — Intervenție chirurgicală constând în extirparea sau rezecția completă a unui adenom dintr-un organ (cel mai frecvent aplicată în urologie pentru îndepărtarea adenomului de prostată sau în endocrinologie pentru adenomul hipofizar ori tiroidian). Acest procedeu structural are scopul de a elimina compresiunea exercitată asupra țesuturilor înconjurătoare și de a restabili funcțiile fiziologice normale ale sistemului afectat.
• adenomegalie — Mărire hipertrofică a volumului unei glande sau al unui ganglion limfatic, apărută ca reacție la un proces inflamator, infecțios, imunitar sau neoplazic din organism. Acest fenomen structural se manifestă clinic prin apariția unor tumefieri palpabile în regiuni precum cea cervicală, axilară sau inghinală, necesitând investigații imagistice și histopatologice pentru determinarea cauzei subiacente.
• adenomiom — Formațiune tumorală benignă, cu structură mixtă, compusă din elemente glandulare epiteliale și țesut muscular neted. Acest neoplasm benign structural este întâlnit cel mai frecvent la nivelul uterului, fiind considerat o formă localizată de adenomioză, sau la nivelul tractului gastrointestinal, manifestându-se prin dureri pelvine, sângerări anormale sau simptome compresive.