#agneț

• actinobiologie — Ramură interdisciplinară a biologiei care se ocupă cu studiul structural și fiziologic al efectelor produse de radiațiile luminoase, ultraviolete, x sau nucleare asupra organismelor vii și a macromoleculelor celulare. Actinobiologia analizează atât mecanismele adaptative sau mutațiile genetice induse de fluxurile radiante din mediul înconjurător, cât și aplicațiile terapeutice ori riscurile ecologice determinate de expunerea la diferite surse de energie electromagnetică.
• actinogeneză — Proces fizic, natural sau artificial, prin care sunt generate, produse și emise raze sau radiații, în special din spectrul electromagnetic cu unde scurte, cum ar fi radiațiile ultraviolete, razele X sau cele gama. Acest fenomen structural constituie obiectul de studiu al fizicii nucleare și al radiologiei, fiind esențial pentru înțelegerea mecanismelor de emisie ale surselor radiante, ale corpurilor cerești sau ale dispozitivelor tehnologice utilizate în imagistica medicală industrială.
• actinotactism — Formă particulară de tactism ce constă în proprietatea caracteristică a unor organisme inferioare, celule mobile sau microorganisme de a executa mișcări de orientare, atracție ori respingere sub influența directă a radiațiilor luminoase sau a altor tipuri de radiații electromagnetice emise de o sursă externă. Acest mecanism structural orientează comportamentul biologic în funcție de vectorii și intensitatea fluxului radiant.
• aeromagnetometrie — Metodă geofizică aeriană de prospecțiune și cartografiere ce constă în măsurarea și înregistrarea continuă a intensității câmpului magnetic terestru (sau a variațiilor sale locale) cu ajutorul unui magnetometru sensibil montat la bordul unei aeronave (avion, elicopter sau dronă). Această tehnică modernă permite detectarea anomaliilor magnetice cauzate de structuri geologice subterane sau zăcăminte minerale feroase.
• aeromagnetometru — Aparat geofizic de înaltă precizie montat la bordul unei aeronave sau tractat în spatele acesteia într-o nacelă aerodinamică, utilizat pentru măsurarea și înregistrarea continuă a intensității câmpului magnetic terestru în timpul zborului. Acest instrument elimină interferențele magnetice ale fuzelajului și permite detectarea de la înălțime a anomaliilor provocate de structuri geologice sau zăcăminte minerale.
• agneț — Partea centrală, în formă de pătrat, tăiată din prima prescură în cadrul ritualului Proscomidiei, imprimată cu sigiliul lui Iisus Hristos (IS HR NI KA); reprezintă simbolic Mielul lui Dumnezeu și devine, prin sfințire în timpul Sfintei Liturghii, Trupul euharististic al Mântuitorului. În sens larg, termenul evocă jertfa cristică supremă și centralitatea actului liturgic în spiritualitatea răsăriteană.
• agonă — Linie imaginară pe suprafața Pământului (izogonă de valoare zero) care unește punctele în care declinația magnetică este nulă; în aceste zone, acul busolei indică cu exactitate nordul geografic (nordul adevărat), fără nicio abatere. Ca adjectiv, descrie un fenomen, o curbă sau o măsurătoare lipsită de un unghi de declinație.
• alnico — Aliaj feromagnetic dur compus în principal din aluminiu, nichel și cobalt, cărora li se pot adăuga procente variabile de fier, cupru sau titan. Acest material structural se caracterizează printr-o inducție magnetică remanentă ridicată și o stabilitate termică excelentă, fiind utilizat pe scară largă în industrie pentru fabricarea magneților permanenți destinați motoarelor electrice, difuzoarelor de audiofrecvență și senzorilor de precizie.
• alnicol — Aliaj feromagnetic cu proprietăți magnetice superioare, realizat dintr-o compoziție structurală de fier amestecat cu aluminiu (Al), nichel (Ni) și cobalt (Co), la care se pot adăuga procente mici de cupru sau titan. Acest material structural este utilizat pe scară largă la fabricarea magneților permanenți de mare putere destinați difuzoarelor audio, motoarelor electrice, senzorilor industriali și microfoanelor.
• aloavă — Unealtă tradițională de pescuit de mari dimensiuni, asemănătoare unei mreje, unei plasă mari sau unui năvod, utilizată în special în bazinele hidrografice dunărene sau în regiunile vestice pentru prinderea peștelui. Acest regionalism tehnic descrie o structură textilă împletită ochiuri cu ochiuri, fixată pe suporturi speciale pentru a mătura fundul apelor.
• amagnetic — Care nu este magnetic, care nu posedă proprietăți magnetice sau care nu interacționează cu un câmp magnetic extern; care nu este atras de magneți și nu poate fi magnetizat. În fizica materialelor, termenul se aplică substanțelor nemagnetice sau materialelor diamagnetice și paramagnetice cu susceptibilitate magnetică neglijabilă, utilizate în construcția de aparate de precizie, ceasuri ori echipamente medicale (cum ar fi scanerele RMN) pentru a preveni interferențele și distorsiunile electromagnetice.
• amper-spiră — Unitate de măsură din afara Sistemului Internațional utilizată pentru a exprima forța magnetomotoare sau potențialul magnetic dintr-un circuit, având simbolul ca sau At. Un amper-spiră este egal cu forța magnetomotoare creată de trecerea unui curent continuu de un amper printr-o bobină alcătuită dintr-o singură spiră.
• Ampère — Numele de familie al faimosului fizician și matematician francez André-Marie Ampère (1775-1836), considerat unul dintre principalii fondatori ai electromagnetismului clasic. El a descoperit legile fundamentale ale interacțiunii dintre curenții electrici (Legea lui Ampère) și a inventat numeroase dispozitive experimentale, numele său fiind eternizat prin denumirea unității fundamentale de măsură a curentului electric în Sistemul Internațional.
• amperspiră — Variantă grafică compactă și continuă pentru substantivul compus 'amper-spiră'; unitate de măsură utilizată în electrotehnică pentru a exprima forța magnetomotoare sau potențialul magnetic într-un circuit inductiv, definită ca produsul dintre intensitatea curentului în amperi și numărul de spire ale înfășurării.
• ampex — Termen tehnic și comercial intrat în jargonul televiziunii și radiodifuziunii pentru a desemna un magnetofon profesional de studio sau un aparat de înregistrare video pe bandă magnetică (videofon), denumire derivată de la celebra companie americană Ampex (fondată de Alexander M. Poniatoff). În sens larg, era utilizat în trecut pentru a numi procesul de înregistrare magnetică a semnalelor audio-video sau banda magnetică însăși.
• amplidină — Generator electric special de curent continuu, cu reacție de indus, utilizat ca amplificator electromagnetic de putere în sistemele automate de reglare și acționare electrică. Acest dispozitiv utilizează fluxul magnetic al curentului de scurtcircuit din indus pentru a obține un coeficient de amplificare extrem de ridicat, permițând controlul unor puteri mari de ieșire cu ajutorul unor semnale electrice de comandă foarte mici.
• antenă — Dispozitiv conductor metalic sau sistem de conductori utilizat pentru emisia ori recepția undelor electromagnetice prin conversia curentului electric de înaltă frecvență în energie radiantă și invers. În zoologie, reprezintă apendicele pereche, mobil și articulat, situat pe capul insectelor, crustaceelor și al altor artropode, având o funcție senzorială complexă (olfactivă, tactilă sau auditivă).
• antigravitațional — Care tinde să anuleze, să contracareze sau să inverseze efectul forței de atracție gravitațională; privitor la antigravitație. În cosmologia teoretică, termenul descrie proprietățile mecanice ale energiei întunecate, considerate ca exercitând o presiune negativă cu un efect antigravitațional la scară cosmică, determinând expansiunea accelerată a universului.
• antiinducție — Procedeu tehnic, măsură structurală sau dispozitiv utilizat pentru a reduce ori a anula complet efectele perturbatoare ale inducției electromagnetice sau electrostatice parazite dintre circuitele electrice sau liniile de telecomunicații învecinate. În sens industrial, se realizează prin ecranare metalică, răsucirea firelor în cabluri sau utilizarea de bobine de compensare speciale.
• antimagnetic — Care nu este influențat de acțiunea câmpurilor magnetice exterioare sau care împiedică pătrunderea liniilor de forță magnetice; dispozitiv, carcasă sau material capabil să își mențină proprietățile fizice neschimbate în medii cu intensitate magnetică ridicată. În sens structural, descrie aliaje speciale (cum ar fi mu-metalul) sau mecanisme de precizie (precum arcurile ceasurilor elvețiene) ecranate special împotriva magnetizării.