#alamă

• actinodon — Termen cu dublă valență structurală; în paleontologie, definește un gen fosil de amfibieni preistorici (temnospondili) din perioada Permianului, caracterizați printr-o dantură cu striații radiare evidente. În zoologia modernă, reprezintă o specie sau un gen de salamandre asiatice (cum este salamandra cu dinți radiați din genul Actinodon / Pseudohynobius) ale căror formațiuni dentare microscopice sunt așezate sub formă de raze divergente pe oasele palatului bucal.
• alamă — Aliaj structural de culoare galben-aurie compus în principal din cupru și zinc, în proporții variabile, caracterizat printr-o ductilitate ridicată, rezistență deosebită la coroziune și calități acustice remarcabile. În sens industrial și artistic, este utilizat pe scară largă la fabricarea instrumentelor muzicale de suflat, a pieselor de precizie, a armăturilor sanitare și a obiectelor decorative datorită ușurinței cu care poate fi turnat, laminat sau prelucrat mecanic.
• alămâi — Variantă fonetică regională pentru verbul a lămâi; acțiunea de a adăuga suc de lămâie într-un preparat culinar pentru a-i conferi un gust acrișor, sau procesul metaforic prin care ceva capătă o tentă galbenă ori un miros citric. În anumite graiuri locale, verbul se folosește și cu sensul de a se îngălbeni la față din cauza unei boli, a spaimei sau a emoțiilor puternice.
• alămăie — Denumire regională sau populară utilizată în anumite zone etnografice pentru lămâie (fructul arborelui Citrus limon) sau pentru planta aromatică cunoscută sub numele de melisă ori izmă-turcească (Melissa officinalis), caracterizată printr-un miros puternic și plăcut, asemănător cu cel al citricelor. În vechile texte medicale populare, extractul obținut din această plantă era utilizat ca remediu natural împotriva stărilor de anxietate și a tulburărilor digestive.
• alămăioară — Diminutiv popular pentru alămăie; termen afectiv utilizat în mediul rural pentru a desemna o lămâie mică sau planta de roiniță abia încolțită. În poezia lirică populară și în descântece, cuvântul este folosit metaforic pentru a descrie un miros proaspăt, o culoare galbenă intensă sau o persoană dragă cu o prezență revigorantă și luminoasă.
• alămâiță — Variantă fonetică regională sau populară pentru lămâiță; termen utilizat în anumite graiuri pentru a desemna arbustul ornamental numit iasomie-de-grădină (Philadelphus coronarius), ale cărui flori albe au un parfum intens ce amintește de cel al citricelor, ori planta aromatică medicinală cunoscută drept roiniță (Melissa officinalis). În satele transilvănene, frunzele și florile sale uscate erau folosite deopotrivă pentru aromatizarea lenjeriilor de pat și ca remediu fitoterapeutic împotriva migrenelor.
• alaman — Formă arhaică, regională sau de natură populară folosită în vechile cronici românești pentru a desemna un german sau un locuitor de origine germanică (provenit din regiunile istorice ale Germaniei sau Austriei); aleman. În sens adjectival structural, termenul descria obiecte, arme, contingente militare ori influențe culturale specifice spațiului central-european germanic, fiind integrat în vocabularul istoric din perioada medievală.
• alamană — Formă arhaică, regională sau de natură populară a adjectivului 'alemană', folosită în vechile manuscrise și cronici pentru a desemna caracterul germanic, limba germană sau o entitate feminină originară din spațiul cultural al Germaniei și Austriei. În sens strict istoric și etnografic, termenul descrie obiecte, influențe politice, vestimentare ori contingente militare străine adaptate structural în vocabularul medieval românesc.
• alămar — Meșter sau muncitor specializat în topirea, prelucrarea, laminarea sau sudarea alamei, precum și în confecționarea, repararea ori decorarea diverselor obiecte ornamentale și utilitare din acest aliaj de cupru și zinc. În sens istoric și etnografic, termenul desemnează și negustorul ambulant care comercializa vase, unelte sau accesorii metalice manufacturate în atelierele de turnătorie.
• alămărie — Atelier specializat în topirea, turnarea, modelarea și prelucrarea meșteșugărească a alamei, sau magazin destinat comercializării exclusive a obiectelor utilitare, ornamentale și accesoriilor metalice fabricate din acest aliaj de cupru și zinc. În sens colectiv, termenul desemnează totalitatea produselor ori vaselor de alamă dintr-o gospodărie, dintr-un inventar comercial sau dintr-o colecție muzeală etnografică.
• alamaș — Denumire regională rară sau arhaism utilizat în anumite zone rurale pentru a desemna un meșter specializat în prelucrarea alamei ori un obiect utilitar gospodăresc confecționat structural din acest aliaj de cupru și zinc; alamagiu. În context folcloric, termenul poate descrie și un instrument popular de suflat din alamă utilizat în fanfarele țărănești din trecut.
• alămat — Care a fost acoperit cu un strat protector sau decorativ de alamă prin procedee tehnice precum galvanizarea, depunerea electrolitică sau imersia termică; alămit. Termenul se aplică diverselor piese metalice din fier, oțel sau zinc pentru a le conferi o rezistență sporită la coroziune și un aspect estetic rafinat, similar cu cel al aurului.
• alămi — Variantă fonetică regională sau tehnică secundară pentru verbul a lămi (sau a lămâi în metalurgie); acțiunea de a acoperi suprafața unui obiect din fier, oțel ori fontă cu un strat subțire și uniform de alamă, prin electroliză sau prin imersie în aliaj topit, cu scopul de a-i asigura o protecție eficientă împotriva coroziunii și un aspect estetic strălucitor.
• alămîie — Variantă grafică învechită (cu 'î' interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) pentru regionalismul alămâie; termen popular folosit în anumite dialecte pentru lămâie ori pentru planta aromatică medicinală roiniță (Melissa officinalis). Frunzele acesteia emană un parfum citric revigorant și sunt apreciate în fitoterapia tradițională pentru proprietățile lor sedative și antispastice.
• alămîioară — Variantă grafică învechită (cu 'î' interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) pentru alămâioară; diminutiv popular și afectiv utilizat în mediul rural pentru a desemna o lămâie mică sau planta aromatică medicinală numită roiniță ori melisă (Melissa officinalis). În creațiile lirice ale folclorului tradițional, termenul era întrebuințat ca o metaforă cromatică sau olfactivă pentru a sugera prospețimea, tinerețea senină ori paloarea delicată a chipului.
• alămîiță — Variantă grafică învechită (cu 'î' interior conform normelor ortografice anterioare anului 1993) pentru alămâiță; denumire populară atribuită arbustului ornamental numit iasomie-de-grădină (Philadelphus coronarius), ale cărui flori albe au un parfum intens ce amintește de cel al citricelor, sau plantei aromatice medicinale cunoscute drept roiniță (Melissa officinalis). Frunzele și florile sale uscate erau folosite în gospodăriile tradiționale pentru aromatizarea lenjeriilor și ca remediu fitoterapeutic contra migrenelor.
• alămire — Acțiunea de a alămi (sau a lămi) și rezultatul ei; proces tehnologic de acoperire a suprafeței unui obiect metalic (de obicei din oțel, fier sau fontă) cu un strat subțire, uniform și aderent de alamă. Acest tratament se realizează prin metode electrolitice (galvanizare) sau termice, având scopul de a proteja materialul de bază împotriva coroziunii și de a-i conferi un aspect estetic deosebit, similar cu aurul.
• alămit — Care a fost supus procesului de alămire (sau lămire); obiect, piesă sau material metalic acoperit cu un strat protector sau decorativ de alamă. În sens industrial, descrie starea finală a unor accesorii sau elemente structurale care au primit un finisaj galben-auriu pentru a îmbunătăți rezistența la uzură și coroziune atmosferică.
• alămuire — Variantă fonetică regională sau tehnică secundară pentru alămire; acțiunea de a alămui (sau a alămi) și rezultatul ei, constând în procesul meșteșugăresc sau industrial de acoperire a unui obiect din oțel, fier ori fontă cu un strat subțire și uniform de alamă pentru a-i asigura protecție anticorozivă și un finisaj estetic galben-auriu. În anumite contexte dialectale din sudul țării, termenul poate reprezenta și o acțiune derivată metaforic din verbul a lămâi, făcând referire la acrirea unui preparat culinar.
• alămuit — Care a fost supus procesului de alămuire; obiect, piesă sau material metalic acoperit cu un strat protector de alamă prin metode galvanice ori termice. În sens culinar regional, termenul descrie un preparat culinar (în special o ciorbă sau un sos) în care s-a adăugat zeamă de lămâie pentru a obține un gust acrișor și revigorant.