#alem

• Agheu — Numele unuia dintre cei doisprezece Profeți Mici ai Vechiului Testament, autorul cărții biblice canonice care îi poartă numele. Mesajul său profetic, rostit în jurul anului 520 î.Hr., s-a concentrat pe îndemnarea poporului evreu întors din exilul babilonian de a reconstrui Templul din Ierusalim, fiind recunoscut ca o personalitate centrală în perioada post-exilică a iudaismului.
• Akra — Nume propriu ce desemnează o faimoasă fortăreață antică din secolul al II-lea î.Hr. construită în Ierusalim de Antioh al IV-lea Epifanes, servind ca avanpost militar sirian structural; de asemenea, reprezintă un sit arheologic submarin remarcabil (oraș antic scufundat) situat în Crimeea, pe coasta strâmtorii Kerci, aparținând fostului Regat al Bosforului. În geografie, este și numele unei peninsule sau cap stâncos din Marea Neagră, acest nod toponimic reflectând, prin rădăcina sa grecească (akra - culme, promontoriu), amplasarea defensivă ori geografică înaltă a așezărilor antice.
• alaman — Formă arhaică, regională sau de natură populară folosită în vechile cronici românești pentru a desemna un german sau un locuitor de origine germanică (provenit din regiunile istorice ale Germaniei sau Austriei); aleman. În sens adjectival structural, termenul descria obiecte, arme, contingente militare ori influențe culturale specifice spațiului central-european germanic, fiind integrat în vocabularul istoric din perioada medievală.
• alamană — Formă arhaică, regională sau de natură populară a adjectivului 'alemană', folosită în vechile manuscrise și cronici pentru a desemna caracterul germanic, limba germană sau o entitate feminină originară din spațiul cultural al Germaniei și Austriei. În sens strict istoric și etnografic, termenul descrie obiecte, influențe politice, vestimentare ori contingente militare străine adaptate structural în vocabularul medieval românesc.
• alambic — Aparat sau instalație tradițională utilizată pentru distilarea lichidelor, compus structural dintr-un cazan de fierbere, un capac sau capitel de colectare a vaporilor și un tub de răcire în formă de serpentină; dispozitiv metalic (adesea din cupru) folosit istoric în alchimie și laboratoare, iar în prezent pe scară industrială și gospodărească pentru extragerea uleiurilor esențiale, a parfumurilor și pentru fabricarea băuturilor alcoolice distilate.
• alcaliemie — Starea fiziologică sau patologică caracterizată prin creșterea alcalinității sângelui peste limitele normale, determinând o valoare a pH-ului arterial mai mare de 7,45. Acest dezechilibru acido-bazic structural poate fi cauzat de acumularea de baze sau de pierderea excesivă de acizi din organism, fiind strâns corelat cu tulburările metabolice ori respiratorii grave.
• alem — Element decorativ sau însemn metalic tradițional, adesea în formă de semilună, glob sau suliță, montat structural în vârful catargelor, al steagurilor militare ori pe cupolele moscheilor și minaretelor din Imperiul Ottoman. În documentele istorice românești, termenul făcea referire și la ornamentele de preț primite de domnitori ca semn al investiturii sau al recunoașterii autorității de către Înalta Poartă.
• aleman — 1. Persoană care făcea parte din uniunea de triburi germanice vestice ale alemanilor, stabilite istoric în regiunea cursului superior al Rinului. 2. Care aparține alemanilor sau grupului de dialecte germanice superioare (alemanice) vorbite în prezent în Elveția, sud-vestul Germaniei și Alsacia. În sens structural lingvistic, definește o ramură a idiomurilor germanice vestice caracterizată prin trăsături fonetice și lexicale specifice.
• alemană — 1. Femeie care făcea parte din uniunea istorică de triburi germanice vestice ale alemanilor. 2. Formă adjectivală de feminin singular ce descrie elemente culturale, teritoriale sau arheologice aparținând acestei confederații. 3. Denumire dată grupului de graiuri și dialecte germanice superioare (alemanice) vorbite în Elveția, Alsacia și sud-vestul Germaniei, analizat ca o ramură structurală distinctă în germanistică.
• alemandă — Un dans tradițional de origine germană, în tempo moderat și măsură binară (de obicei 2/4 sau 4/4), apărut în secolul al XVI-lea și devenit ulterior, în perioada barocă, prima mișcare structurală constitutivă obligatorie dintr-o suită instrumentală clasică (alături de curentă, sarabandă și gigă). Ca formă muzicală, se caracterizează printr-o curgere melodică fluidă, contrapunctică și un caracter solemn, elegant.
• alemanic — Care aparține sau se referă la alemani (uniunea de triburi germanice vestice) ori la dialectele lor superioare vorbite în sud-vestul Germaniei, Elveția și Alsacia. În sens structural lingvistic, descrie trăsăturile fonetice, morfologice și lexicale particulare ale acestei ramuri a idiomurilor germanice, influențată istoric de a doua mutație consonantică.
• alemanică — 1. Formă adjectivală de feminin singular pentru termenul alemanic. 2. Denumire dată ramurii de dialecte și graiuri germanice superioare (alemanice) vorbite în prezent în Elveția, sud-vestul Germaniei, Alsacia și Austria (Vorarlberg). Ca entitate lingvistică structurală, ea se împarte în alemanica inferioară, superioară și superioară înaltă, având o importanță deosebită în studiile de dialectologie europeană.
• alemi — Forma de plural a substantivului neutru alem; însemne metalice ornamentale, vârfuri de steag sau decorațiuni tradiționale în formă de semilună, suliță ori sferă, montate istoric în vârful catargelor militare sau pe cupolele clădirilor de cult din Imperiul Otoman. Structural, aceste piese aveau un rol simbolic și heraldic major în definirea autorității religioase ori ostășești.
• alemire — Termen livresc rarisim ce desemnează acțiunea ipotetică sau procesul de a dota, a împodobi ori a corona un edificiu, un catarg sau un stindard cu un alem (însemn metalic ornamental); actul de marcare simbolică a unui vârf arhitectural. Din punct de vedere structural, termenul este un derivat neologic sau arhaic de acțiune utilizat în descrierile monografice de nișă.
• alemit — Care a fost dotat, împodobit, încoronat sau marcat structural în vârf cu un alem (însemn metalic ornamental în formă de semilună, suliță sau sferă). În descrierile de arhitectură istorică sau arheologie balcanică, termenul descrie starea finală a unui minaret, a unei cupole de moschee sau a unui catarg militar otoman după montarea oficială a simbolului heraldic.
• Allenby — Nume de familie britanic celebru în istoria militară și geopolitică a secolului al XX-lea, consacrat în special prin mareșalul Edmund Allenby (1861–1936). Acesta a condus Campania din Egipt și Palestina în timpul Primului Război Mondial, capturând Ierusalimul de la Imperiul Otoman în 1917. Numele său este purtat astăzi de numeroase străzi, poduri istorice (cum ar fi Podul Allenby peste râul Iordan) și localități.
• alman — Termen istoric rar sau variantă veche preluată din limbile slave ori orientale pentru a desemna un neamț (german) sau, ca adjectiv, un element ce aparține culturii germane. În unele limbi europene și asiatice (cum ar fi turcă sau persană - 'alman'), este denumirea standard folosită pentru poporul german, apărând sporadic în documentele diplomatice românești din perioada medievală târzie.
• analemă — Curba în formă de opt alungit (sau semnul infinitului asimetric) reprezentată pe o diagramă sau pe globul terestru, obținută prin fotografierea succesivă a Soarelui de-a lungul unui an calendaristic exact la aceeași oră și din același loc fizic fix. Acest fenomen vizual structural este rezultatul direct al înclinării axei de rotație a Pământului combinat cu excentricitatea orbitei sale eliptice în jurul Soarelui, fiind utilizat istoric în gnomonică pentru calibrarea cadranelor solare și calcularea corectă a ecuației timpului.
• analemmă — Variantă grafică sau ortografică învechită (ori calchiată direct din limbile latină/engleză) pentru termenul standard 'analemă'. Desemnează curba geometrică în formă de opt ce reprezintă variațiile anuale ale poziției Soarelui pe bolta cerească la o oră fixă, cauzate de mișcarea orbitală eliptică a Pământului.
• Armida — Personaj feminin celebru, o vrăjitoare seducătoare din poemul epic 'Ierusalimul eliberat' (Gerusalemme liberata) scris de Torquato Tasso în secolul al XVI-lea; prin extensie, numele a devenit eponim pentru o femeie fascinantă, capabilă să vrăjească sau să manipuleze bărbații prin intermediul farmecelor ei senzuale. Acest personaj a inspirat numeroase opere muzicale, tablouri și piese de teatru în epoca barocă și romantică.