#alocare

• allottava — Formă verbală din limba italiană, reprezentând persoana a III-a singular a imperfectului indicativ de la verbul 'allottare' (a aloca, a parcela, a lotiza, a distribui prin tragere la sorți). În studiile economice, juridice sau istorice referitoare la sistemul administrativ italian, termenul descrie acțiunea trecută și continuă prin care autoritățile sau proprietarii împărțeau terenurile în loturi specifice ori alocau resurse financiare.
• aloca — A destina, a repartiza sau a atribui în mod oficial o sumă de bani, fonduri financiare, resurse materiale ori active logice (cum ar fi memoria unui calculator) unui anumit scop, unui proiect sau unei instituții. În sens modern și tehnologic, acțiunea presupune fixarea prin decizie managerială sau prin execuția unui algoritm software a unui stoc delimitat de unități utilitare pentru optimizarea unui sistem de lucru.
• alocare — Acțiunea de a aloca și rezultatul ei; proces administrativ, economic sau tehnic prin care se distribuie, se repartizează sau se destinează anumite resurse (fonduri financiare, bunuri materiale, timp, memorie de calcul ori personal) către un anumit scop, proiect, departament sau sarcină specifică. În informatică, reprezintă rezervarea structurală a unui spațiu în memoria sistemului pentru stocarea datelor în timpul execuției unui program.
• alocațiune — Formă învechită, arhaică sau juridică a cuvântului 'alocație' ori 'alocare'; acțiunea de a distribui resurse sau suma efectivă repartizată oficial în cadrul unui buget instituțional vechi. În textele administrative și actele normative din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, termenul desemna creditele bugetare deschise pentru funcționarea ministerelor.
• appropiație — Variantă grafică etimologică sau livrescă pentru substantivul 'apropiație' (apropiere / însușire); acțiunea de a-și însuși un bun, o idee sau o resursă culturală, ori procesul administrativ și juridic de alocare exclusivă a unor fonduri sau proprietăți. În sociologia modernă, termenul face referire și la apropiația culturală, reprezentând adoptarea unor elemente specifice unei minorități de către o cultură majoritară.
• apropriațiune — Formă livrescă, juridică sau neologică pentru apropriere; actul legal sau administrativ prin care o persoană ori o instituție își însușește un bun, un credit, o sumă de bani ori un teritoriu. În finanțele publice, termenul desemnează alocarea sau destinația exclusivă a unei sume din buget pentru un anumit scop bine determinat.
• aronda — A repartiza, a repartiza teritorial sau a include o localitate, un cartier, o stradă ori o persoană într-o anumită unitate administrativă, circumscripție electorală, secție de votare, unitate școlară, medicală ori fiscală. Verbul descrie organizarea structurală a unui teritoriu în scopul eficientizării serviciilor publice și al gestionării corecte a populației conform legii.
• asignare — Acțiunea de a asigna și rezultatul ei; atribuire, alocare, repartizare sau distribuire formală și de precizie a unei sarcini, a unui rol, a unui activ sau a unei resurse către o destinație precisă. În informatică și programare, reprezintă operația structurală prin care se asociază o valoare specifică unei variabile ori se alocă o zonă de memorie unui proces, fiind un concept fundamental în logica software.
• atribua — A conferi, a aloca, a pune pe seama cuiva sau a acorda un drept, o proprietate ori o responsabilitate; variantă lexicală timpurie, neasimilată în normă, pentru verbul modern 'a atribui'. Utilizat sporadic în traducerile juridice sau administrative de la începutul modernizării limbii române (secolul al XIX-lea), termenul a fost înlocuit complet de formele de conjugarea a IV-a.
• atribuare — Acțiunea de a atribua și rezultatul ei; alocare, conferire sau punere pe seama cuiva a unui bun, titlu sau merit; variantă învechită, nestandardizată, pentru termenul modern 'atribuire'. A fost utilizată temporar în documentele administrative de secol XIX pentru a indica procesul formal de distribuire a competențelor sau a proprietăților.
• atribuire — Acțiunea de a atribui și rezultatul ei; repartizare oficială, conferire a unui titlu, acordare a unui contract public sau stabilire a paternității unei opere de artă. În informatică, reprezintă operațiunea structurală prin care se asociază o valoare determinată unei variabile specifice în timpul execuției unui algoritm.
• atribuit — Care a fost acordat, repartizat sau conferit în mod oficial unei entități; recunoscut pe bază de dovezi, analiză critică sau decizie administrativă ca aparținând unui anumit autor, creator ori posesor legitim. Reprezintă statutul consolidat al unui bun, contract sau drept fundamental care a intrat în patrimoniul sau sfera de responsabilitate a cuiva.