#amu

• Abrămuț — Localitate (sat) situată în partea de nord a județului Bihor, regiunea Crișana, România; a fost reședința comunei cu același nume până când denumirea unității administrative a fost schimbată oficial în comuna Petreu.
• abrasax — Cuvânt mistic, formulă simbolică și zeitate supremă în cosmologia anumitor secte gnostice (în special ale discipolilor lui Basilide), reprezentând Divinitatea Supremă, Sursa Primordială sau conducătorul celor 365 de ceruri; (istoria religiilor) cuvânt cabalistic ale cărui litere grecești, adunate conform numerologiei elene (isopsefie), însumează exact valoarea 365, corespunzătoare numărului de zile dintr-un an solar; reprezentat simbolic ca o figură hibridă cu cap de cocoș, corp uman și picioare formate din șerpi.
• abraxas — Cuvânt mistic, utilizat inițial de sectele gnostice (în special de Basilide) pentru a desemna divinitatea supremă sau conducătorul celor 365 de ceruri, valoarea numerică a literelor sale în greacă fiind exact 365; (prin extensie) amuletă, piatră gravată cu această emblemă talismanică reprezentând o creatură cu cap de cocoș, trup de om și picioare formate din șerpi.
• absurd — Care contrazice legile logicii formale, bunul-simț sau evidența empirică; lipsit de rațiune, sens sau coerență internă. Ca concept filozofic (existențialism), definește conflictul fundamental dintre tendința umană de a căuta un sens în viață și universul rece, inert și lipsit de semnificație. În literatură și teatru, reprezintă un curent axat pe ilustrarea caracterului grotesc și ilogic al condiției umane.
• aburca — Un termen regional sau arhaic întâlnit cu precădere în graiurile din Transilvania și Maramureș, având sensul de a (se) urca cu greu, a (se) cățăra sau a ridica o greutate ori o persoană la o anumită înălțime (pe un cal, într-un copac, pe o căruță). Folosit reflexiv, verbul descrie efortul fizic laborios de ascensiune, fiind o reflectare pitorească a lexicului pastoral și rural legat de depășirea obstacolelor geografice sau de muncile câmpului.
• aburcat — Starea unui obiect, a unei persoane sau a unei structuri care a fost urcată, suită sau cățărată cu efort la o anumită înălțime; cocoțat, așezat sus. Ca adjectiv derivat din participiu, termenul are o coloratură regională pregnantă și este des utilizat în sens figurat pentru a descrie așezări, stâne sau colibe izolate, amplasate strategic sau pitoresc pe crestele muntoase greu accesibile.
• Acacia baileyana — O specie remarcabilă de arbore ornamental de dimensiuni mici spre medii, nativă dintr-o zonă restrânsă din New South Wales, Australia, dar aclimatizată pe scară largă în regiunile mediteraneene și temperate din întreaga lume. Planta este extrem de apreciată în peisagistică datorită frunzișului său persistent, bipinat, cu o nuanță spectaculoasă de verde-albăstrui sau argintiu (glauc), și a înfloririi sale timpurii de la sfârșitul iernii, când coroana devine complet acoperită de ciorchini denși de flori globuloase, pufoase și intens parfumate, de un galben-auriu strălucitor.
• acanto-clad — Termen morfologic vegetal utilizat ca adjectiv pentru a descrie o plantă, un arbust sau o varietate ale cărei ramuri sau lăstari sunt prevăzuți cu mulți spini, ghimpi ori excrescențe ascuțite rigide. Această configurație structurală a axului aerian reprezintă un mecanism clasic de adaptare ecologică (întâlnit frecvent la xerofite sau la plante din climate aride), menit să reducă suprafața de evaporare și să descurajeze erbivorismul.
• Adămul — Formă articulată arhaică sau regională a numelui propriu Adam, utilizată în trecut în comunitățile rurale izolate pentru a desemna o anumită persoană marcantă, un cap de familie sau un toponim local (cum ar fi o moșie, un deal sau o pădure ce a aparținut unui strămoș cu acest nume). Termenul este analizat în onomastica istorică pentru a studia modul în care articularea directă a numelor de botez a contribuit la fixarea numelor de familie românești.
• Adămuș — Localitate și comună situată în județul Mureș, Transilvania, România, amplasată pe râul Târnava Mică; atestată documentar încă din Evul Mediu (anul 1305). Toponimul reprezintă de asemenea și un nume de familie derivat prin sufixare diminutivală sau hipocoristică de la rădăcina Adam, purtând o rezonanță istorică profundă legată de comunitățile multietnice din regiune și de arhitectura bisericilor fortificate învecinate.
• Adămuț — Nume de familie românesc răspândit în diverse regiuni ale țării, format ca derivat hipocoristic sau diminutival de la numele de botez masculin Adam ori varianta sa regională Adăm. Acest patronimic conservă în structura sa sufixul onomastic tradițional care indica inițial afecțiunea, filiația directă pe linie paternă (fiu al lui Adam cel mic) sau apartenența la o tulpină familială specifică din cadrul comunității rurale.
• adefagie — Simptom patologic caracterizat printr-o nevoie organică imperioasă, continuă și nesățioasă de a mânca, fără apariția senzației de sațietate; foame exagerată sau lăcomie morbidă. În termeni clinici, această tulburare metabolică sau neuro-psihică este asociată frecvent cu disfuncții ale hipotalamusului, diabetul zaharat sau anumite afecțiuni endocrine severe.
• adipsie — Diminuare anormală, absență totală sau pierdere a senzației de sete, manifestată chiar și în condițiile unei deshidratări severe a organismului. Acest fenomen clinic structural este provocat de obicei de leziuni localizate la nivelul hipotalamusului anterior (centrul setei), secundare unor tumori, traumatisme craniene, accidente vasculare cerebrale sau afecțiuni congenitale, prezentând un risc vital major.
• Adonis amurensis — Denumirea științifică a ruscuței de Amur, o plantă erbacee perenă din familia Ranunculaceae, originară din estul Asiei (Siberia, China, Japonia și Coreea). Planta înflorește la începutul primăverii, adesea străpungând stratul de zăpadă cu florile sale mari, solitare, de o culoare galben-aurie intensă, fiind utilizată tradițional ca plantă ornamentală și în medicina orientală datorită compușilor cardiotonici.
• adormită — Femeie sau ființă de gen feminin aflată în stare de somn. În sens comportamental, descrie o femeie lentă, neatentă, blegă sau lipsită de vivacitate în acțiuni. În folclor și literatura universală, termenul individualizează personaje feminine aflate sub puterea unui blestem sau somn magic, simbolizând starea de latență spirituală sau așteptarea unei transformări.
• adui — Termen dialectal și regional rar, utilizat preponderent în graiurile din zona Maramureșului și a Transilvaniei de Vest, având semnificația de a aduna, a strânge la un loc sau a acumula diverse obiecte ori bunuri. De asemenea, în anumite subgraiuri vestice, cuvântul apare ca o variantă fonetică arhaică a verbului 'a adia', descriind suflarea lină și ușoară a vântului. Acest cuvânt nu trebuie confundat sub nicio formă cu ortograma omofonă 'adu-i' (compusă din verbul 'adu' și pronumele '-i').
• aduia — Formă de infinitiv sau de persoana a III-a a imperfectului/prezentului pentru un verb regional rar din arealul Maramureșului și al Transilvaniei de Nord, folosit cu sensul de a aduna lent, a strânge grămadă, a clădi sau a așeza la un loc fânul ori recolta. În alte subgraiuri izolate, cuvântul reprezintă o variantă fonetică arhaică a verbului 'a adia', exprimând acțiunea vântului de a sufla lin, ușor și ritmic peste câmpii. Termenul nu trebuie confundat cu nicio structură pronominală sau verbală compusă din limba modernă.
• aduiat — Care a fost adunat, strâns la un loc, clădit în căpiță sau acumulat; de asemenea, în sensul secundar derivat din fenomenele naturii, descrie un spațiu peste care a trecut o adiere ușoară de vânt. Ca adjectiv regional și arhaic specific subgraiurilor din nord-vestul României, termenul califică starea produselor agricole reținute și depozitate în mod tradițional sau starea atmosferică de o liniște profundă, ușor mișcată de curenții de aer.
• aduiere — Acțiunea de a aduia și rezultatul ei; procesul rural de strângere, adunare la un loc sau clădire în stoguri a fânului și a produselor agricole. În sens secundar, termenul reprezintă o variantă fonetică arhaică a cuvântului 'adiere', desemnând suflarea lină, ușoară și răcoroasă a vântului peste un relief deschis. Este un substantiv de acțiune verbală păstrat exclusiv în folclorul vorbit și în monografiile dialectale din nord-vestul Transilvaniei.
• aerlift — Instalație, pompă sau dispozitiv tehnic bazat pe principiul transportului pneumatic, utilizat pentru ridicarea unui lichid ori a unui amestec de apă și sedimente printr-o conductă verticală, prin intermediul injectării de aer comprimat la bază. Acest sistem este utilizat pe scară largă în acvaristică pentru filtrarea apei, în ingineria petrolieră și în lucrările de dragare datorită lipsei componentelor mecanice în mișcare.