#ano

• ab origine — Expresie latină care înseamnă 'de la origine' sau 'de la început'. În genetica medicală și embriologie, se folosește pentru a descrie o anomalie cromozomială, o malformație congenitală sau o afecțiune metabolică prezentă în structura biologică a organismului încă din momentul concepției (ab origine), spre deosebire de bolile dobândite pe parcursul vieții.
• abanos — Lemn prețios, foarte exotic, de culoare neagră, dens și dur, obținut de la mai mulți arbori tropicali din genul Diospyros (familia Ebenaceae). În farmacognozie și în istoria farmaciei, extractele, așchiile și pulberea din lemn de abanos sau din scoarța sa erau utilizate în trecut în prepararea unor remedii empirice astringente și purificatoare, iar lemnul în sine servea la fabricarea mozoarelor farmaceutice rezistente la coroziune chimică.
• Abbagnano — Perspectiva Abbagnano în psihologia medicală se referă la aplicarea existențialismului pozitiv (teoria filosofului Nicola Abbagnano) în psihoterapie, punând accent pe analizarea structurii posibilităților umane, gestionarea anxietății existențiale și abordarea clinică a alegerilor în stările de criză psihologică.
• Abdul-Hamid — Eponim derivat din numele sultanilor otomani (precum Abdul-Hamid al II-lea), utilizat istoric în literatura psihiatrică europeană și românească din secolul al XIX-lea pentru a descrie un caz tipic de monomanie politică sau delir de persecuție îmbinat cu megalomanie. În semiologia alienismului clasic, termenul califica stările psihotice în care pacienții, dominați de o suspiciune patologică extremă și frică de comploturi (paranoia), își asumau simultan o identitate autocratică absolută și ascundeau frici obsesive de otrăvire.
• Abenceragi — Eponim istoric și cultural derivat din numele nobilei dinastii maure Abenceraj (Abencerrages) din Granada, utilizat sporadic în literatura psihiatrică clasică din secolul al XIX-lea și în analizele psihanalitice (sindromul sau complexul Abenceragi). În semiologia alienismului vechi, termenul descria o variantă specifică de delir melancolic amestecat cu idei de mândrie familială pierdută, resentiment cronic și suspiciune paranoică de trădare complotată. Caracterizează pacienții care manifestau monomanie obsesivă centrată pe răzbunarea simbolică a onoarei unui clan sau pe trăirea unei nostalgii morbide, destructive, față de un trecut glorios idealizat.
• abenceraj — Forma de singular a eponimului clinic 'Abenceragi', desemnând un tip de structură psihopatologică caracterizată prin melancolie romantică, resentiment cronic profund și idei paranoice de trădare dinastică. În alienismul clasic din secolul al XIX-lea, termenul descria pacientul care dezvolta o monomanie obsesivă centrată pe pierderea onoarei sau pe prăbușirea idealizată a clanului său, trăind într-o izolare defensivă strictă.
• aber — Rădăcină etimologică neologică sau variantă medicală veche abreviată pentru 'aberant' (cum ar fi în structurile anatomice ca 'arteria aber'), utilizată în manuscrisele chirurgicale românești și franceze de la începutul secolului XX. Desemna un vas de sânge, un traiect nervos sau un canal glandular care prezenta o anomalie de localizare sau o deviație de la traiectoria anatomică normală, fiind analizat pentru evitarea leziunilor intraoperatorii accidentale.
• aberanță — Stare, manifestare sau structură care prezintă o deviere patologică de la tipul normal sau fiziologic. În genetică, reprezintă o anomalie structurală sau numerică a cromozomilor; în neuropsihiatrie, desemnează o rătăcere a funcțiilor cognitive sau o tulburare severă de gândire; în oftalmologie, indică o eroare optică a ochiului (defect de refracție) care împiedică formarea unei imagini clare pe retină.
• aberație — O abatere evidentă de la ceea ce este normal, corect, logic sau natural. În genetică, reprezintă o modificare profundă în numărul sau ordinea genelor dintr-un cromozom (aberație genetică). În psihiatrie, desemnează o tulburare de gândire, o idee bizară sau o deviație comportamentală gravă de la normele sociale. În optică și astronomie, indică deformarea imaginilor din cauza proprietăților lentilelor sau mișcării Pământului în spațiu.
• aberativ — Care prezintă caracterul unei aberații; generator de devieri, anomalii sau deformări în raport cu o normă biologică, fizică sau logică. În optică, termenul descrie un mediu refractant sau o lentilă care introduce distorsiuni de fază sau de sfericitate în fasciculul luminos. În biologie, se referă la factori sau procese mutageni care determină modificări structurale anormale la nivelul materialului genetic.
• abiogen — Însușire care desemnează un proces, o substanță sau un element format ori produs în absența activității organismelor vii, prin fenomene pur fizice sau chimice desfășurate în mediul neînsuflețit.
• abiogeneză — Teorie științifică și evoluționistă care susține că primele organisme vii de pe Pământ au luat naștere în mod spontan din materie neînsuflețită, anorganică sau minerală, prin procese chimice și fizice treptate desfășurate de-a lungul erorilor geologice.
• abisal — Însușire care aparține abisului sau care se referă la zonele cele mai adânci ale oceanelor (de regulă sub 2000-3000 de metri), caracterizate prin întuneric total, presiune uriașă și temperaturi scăzute. În psihologie, termenul califică elementele ascunse ale psihicului uman, venite din straturile cele mai adânci ale inconștientului.
• abnorm — Însușire care desemnează un fapt, un comportament, o stare sau un fenomen care se abate de la normă, de la regulă sau de la starea de normalitate; anormal, neobișnuit, neregulat sau ieșit din comun. Reprezintă un neologism mai puțin frecvent decât echivalentul său modern „anormal”.
• abnormitate — Starea, calitatea sau caracterul a ceea ce este abnorm; o abatere evidentă de la normă, regulă sau de la starea naturală și obișnuită a lucrurilor. În scrierile academice sau filosofice mai vechi, termenul este utilizat ca o variantă livrescă a substantivului „anormalitate”.
• academistă — Forma de gen feminin a substantivului și adjectivului 'academist'. Ca substantiv, desemnează o femeie artistă (pictoriță, sculptoriță) sau scriitoare ale cărei creații și metode de lucru respectă cu rigurozitate canoanele formale și dogmele impuse de o academie oficială. Ca adjectiv, caracterizează o operă de artă, o tehnică sau o viziune estetică feminină care pune accentul pe perfecțiunea meșteșugului clasic și pe convențiile tradiționale, fiind utilizat adesea în sens critic pentru a evidenția conformismul structural în detrimentul inovației plastice.
• academizant — Un atribut rar și specializat ce descrie o operă, o atitudine, o metodă de creație sau un discurs care manifestă o tendință pronunțată spre academism; un stil care tinde să imite, să preia ori să se conformeze riguros și adesea artificial normelor, canoanelor și tiparelor formale impuse de o instituție oficială. Spre deosebire de termenul 'academic', care denotă o apartenență legitimă, 'academizant' ascunde o nuanță critică sau peiorativă, sugerând o înclinație spre pedanterie, conformism ostentativ și o căutare excesivă a perfecțiunii tehnice în detrimentul suflului vital sau al originalității artistice.
• acalazie — Tulburare motorie primară rară a esofagului, caracterizată prin absența peristaltismului normal în corpul esofagian și prin relaxarea defectuoasă sau incompletă a sfincterului esofagian inferior în timpul deglutiției. Această afecțiune neurodegenerativă duce la acumularea alimentelor în esofag, provocând dilatarea progresivă a acestuia, manifestându-se clinic prin disfagie (dificultate la înghițire), regurgitații, dureri retrosternale și scădere în greutate.
• acantocitoză — Stare patologică caracterizată prin prezența în sângele periferic a unui număr anormal de mare de acantocite (eritrocite spiculate, cu prelungiri membranare rigide și neregulate). Această anomalie morfologică este strâns legată de alterarea metabolismului lipidic și a structurii membranei celulare, fiind un indicator diagnostic major pentru afecțiuni ereditare rare (cum ar fi abetalipoproteinemia sau sindromul McLeod), boli hepatice severe în stadiu terminal sau tulburări neurodegenerative din grupul neuroacantocitozelor.
• acantodii — Clasă extinctă de pești osoși timpurii (Acanthodii) din era Paleozoică, considerați primele vertebrate cu maxilare mobile din registrul fosil. Organismele se individualizau prin dimensiuni în general modeste, corp fusiform protejat de solzi rombici duri și prin prezența caracteristică a unor spini osoși lungi și rigizi situați la baza înotătoarelor perechi și neperechi. Datorită aspectului lor intermediar, care îmbină caractere anatomice de la rechini și de la peștii osoși moderni, sunt numiți în literatura de specialitate „rechini ghimpoși”.