#apos
- astrue — Variantă fonetică regională sau arhaică a verbului „a astruca”, însemnând a acoperi bine, a înveli strâns sau a adăposti un obiect ori o persoană pentru a-l proteja de frig și intemperii. În unele subdialecte rurale din zonele montane, termenul este utilizat și cu sensul de a strânge sau a potrivi elementele unei structuri de lemn ori ale unui acoperiș improvizat pentru a deveni etanșe.
- asturca — Variantă fonetică regională extrem de rară a verbului „a astruca”, semnificând a acoperi, a înveli strâns sau a adăposti un obiect ori o persoană pentru a-l proteja de frig. În anumite graiuri izolate, poate descrie și acțiunea de a potrivi elementele unei învelitori de paie sau frunze peste proviziile de legume.
- azil — Instituție publică sau privată destinată adăpostirii, îngrijirii și protecției unor categorii de persoane defavorizate, cum ar fi bătrânii, orfanii sau persoanele cu dizabilități; în sens juridic și politic, reprezintă dreptul acordat de un stat unui cetățean străin urmărit din motive politice, religioase sau sociale în țara sa de origine, oferindu-i protecție și imunitate în fața extrădării.
- babarcă — Termen regional rar folosit în anumite graiuri rurale din sudul sau vestul spațiului românesc pentru a desemna o colibă improvizată, un adăpost rudimentar acoperit cu stuf ori crengi, sau o anexă gospodărească strâmtă și dărăpănată. Prin extensie semantică populară sau peiorativă, cuvântul poate face referire la o ambarcațiune veche și degradată de dimensiuni mici ori la o haină veche, ruptă și lipsită de formă.
- bădugă — Termen popular folosit în unele regiuni pentru a desemna o plantă erbacee cu tulpina dreaptă, goală pe interior sau noduroasă, cum ar fi cucuta sau tulpina uscată a unor umbelifere; ciulin. Într-un sens secundar gospodăresc, termenul indică o colibă improvizată, strâmtă și dărăpănată, făcută din crengi sau stuf, folosită ca adăpost temporar.
- bahaș — Termen regional rar, utilizat în unele graiuri rurale pentru a descrie un adăpost improvizat, o colibă mică din crengi și paie folosită de păstori sau paznicii de vii, ori o cutie veche din lemn destinată depozitării uneltelor uzate; de asemenea, poate fi o variantă fonetică alterată a unor termeni de argou regionali. La nivel contextual, cuvântul evocă o structură simplă, rudimentară sau de calitate slabă.