#aproba

• adoptare — Acțiunea de a adopta și rezultatul ei; actul juridic prin care se creează legătura de filiație civilă între adoptator și cel adoptat. Prin extensie, procesul de aprobare oficială și intrare în vigoare a unui act normativ, a unei strategii guvernamentale sau a unui buget, precum și însușirea conștientă a unor obiceiuri, idei sau comportamente noi.
• adoptat — Despre un copil sau un minor care a fost primit în mod legal într-o familie, dobândind statutul juridic și drepturile unui descendent legitim; înfiat. În sens larg, se referă la o idee, metodă, hotărâre sau conduită care a fost acceptată, aprobată sau însușită în mod oficial ori voluntar de către un grup sau o instituție.
• agrea — A privi pe cineva sau ceva cu simpatie, bunăvoință sau plăcere; a accepta, a aproba sau a simpatiza o persoană, o propunere sau o idee într-un cerc social ori profesional. Termenul implică o atitudine favorabilă, manifestată prin acordarea de sprijin moral, appreciation estetică ori consimțământ amiabil în fața unor opțiuni.
• agreare — Acțiunea de a agrea și rezultatul ei; aprobare oficială, acceptare formală, avizare sau recunoaștere a conformității unui furnizor, a unei proceduri ori a unui proiect de către o autoritate competentă. În mediul corporativ și administrativ, reprezintă procesul de selecție și validare prin care o entitate economică primește dreptul de a colabora sau de a livra servicii.
• agreat — Care se bucură de simpatie, aprobare sau recunoaștere oficială; acceptat, agreat sau validat în mod formal de o autoritate, o companie sau un partener extern. În limbajul corporativ și juridic, termenul califică un furnizor, un specialist sau un plan de acțiune care a trecut cu succes de procesul de selecție și evaluare, fiind inclus în listele oficiale de colaborare.
• agriement — Formă învechită, neadaptată sau considerată barbarism pentru cuvântul agrement; acțiunea de a aproba, consimțământ, acord ori plăcere, distracție, petrecere a timpului liber într-un mod plăcut. În documentele comerciale sau juridice vechi de secol XIX, termenul rarisim reprezenta o preluare directă și parțial deformată a conceptului francez de aprobare oficială ori confort.
• aproba — A-și da consimțământul în mod oficial, a autoriza sau a valida o cerere, un proiect, o lege sau o decizie administrativă; a considera ca fiind bun, corect sau valabil, manifestând un acord total sau o susținere deschisă față de opiniile, acțiunile ori conduita cuiva.
• aprobabilitate — Însușirea, calitatea sau starea a ceea ce este aprobabil; posibilitatea, caracterul sau șansa unui proiect, a unei legi ori a unei cereri administrative de a obține consimțământul oficial, validarea sau autorizarea din partea unei instanțe superioare ori a unui comitet de reglementare.
• aprobălui — Formă verbală regională, hibridă sau familiar-ironică derivată din verbul 'a aproba', utilizată în anumite comunități sau în graiul colocvial pentru a descrie acțiunea de a aproba în mod repetat, mecanic sau formal pe cineva, adesea fără a acorda o atenție reală argumentelor ori pentru a scăpa rapid de o discuție plictisitoare.
• aprobăluit — Care a fost supus acțiunii de aprobăluire; persoană, opinie sau argument care a fost acceptat ori încuviințat în mod mecanic, formal ori de mântuială, fără o analiză critică veritabilă sau o validare profundă.
• aprobare — Acțiunea de a aproba și rezultatul ei; consimțământ oficial, încuviințare, autorizație sau act administrativ ori legislativ prin care se validează o cerere, un plan ori un proiect; confirmare sau apreciere pozitivă manifestată față de conduita, opiniile ori faptele unei persoane.
• aprobat — Care a primit consimțământul oficial, autorizația, confirmarea sau validarea din partea unei autorități, instanțe ori a unui comitet; proiect, document sau comportament acceptat, încuviințat ori agreat. În sens tehnic sau birocratic, descrie starea finală a unui dosar sau act normativ care a trecut cu succes de toate etapele de verificare și control legal.
• aprobație — Variantă grafică etimologică sau livrescă rar întâlnită pentru substantivul 'aprobare'; actul oficial, acordul sau consimțământul emis de o autoritate ori comisie prin care se validează un proiect, o cerere sau o decizie administrativă. Acest concept structural este utilizat cu precădere în textele administrative mai vechi sau în traducerile literare riguroase.
• aprobațiune — Variantă învechită, livrescă sau juridic-arhaică a substantivului 'aprobare', utilizată în textele administrative, legislative și literare din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Reprezintă actul oficial de încuviințare, confirmare, autorizare sau validare a unei cereri, a unui decret ori a unui document în cadrul circuitului birocratic.
• aprobativ — Care conține, exprimă ori indică o aprobare, un acord, o încuviințare sau o apreciere pozitivă; atitudine, gest sau element discursiv prin care se semnalează acceptarea ori susținerea unei opinii sau acțiuni. Ca adverb, redă modalitatea încuviințătoare în care un individ reacționează la un stimul sau mesaj.
• aprobativitate — Însușirea, calitatea sau tendința psihologică ori comportamentală de a fi aprobativ; predispoziția constantă a unui individ de a arăta încuviințare, acord sau validare pozitivă față de stimulii externi, opiniile ori conduitele celor din jur, fiind adesea asociată cu o nevoie ridicată de conformism social sau acceptare.
• aprobator — Care conține, exprimă sau indică o aprobare, o încuviințare, un acord ori o apreciere pozitivă; element discursiv, gestual sau atitudine prin care se validează o opinie, o acțiune ori un comportament. Ca adverb, arată modalitatea încuviințătoare sau favorabilă în care cineva reacționează ori se exprimă.
• aprobătoriu — Formă adjectivală arhaică sau variantă grafică veche pentru cuvăntul 'aprobator'; care conține sau are puterea structurală de a exprima o aprobare, o validare ori o încuviințare oficială. Utilizat în vechile documente juridice administrative ori în manuscrisele de cancelarie din secolul al XIX-lea, termenul descrie decizii, decrete sau manifestări scrise sau verbale de acord.
• aprova — Formă arhaică sau regională utilizată ca variantă istorică pentru verbul 'aproba'; a-și da consimțământul, a încuviința, a confirma o decizie, a valida un act sau a autoriza oficial o cerere administrativă ori privată.
• aprovare — Formă arhaică, neologică veche sau regională utilizată ca variantă istorică pentru substantivul 'aprobare'; actul de a aproba, de a încuviința, de a confirma ori de a valida o decizie, o cerere administrativă sau un înscris juridic.