#arabic

• Abu Nuwas — Unul dintre cei mai mari poeți arabi din perioada clasică a Califatului Abbasid, faimos pentru spiritul său iconoclast, rafinamentul stilistic și redefinirea poeziei bacchice (khamriyyat). Opera sa, caracterizată printr-o sinceritate șocantă și o ironie subtilă la adresa convențiilor sociale și religioase ale epocii, a marcat o ruptură definitivă de rigiditatea poeziei beduine preislamice, celebrând libertatea urbană, plăcerile efemere și estetica hedonistă a Bagdadului medieval.
• acacia — Un gen vast și fascinant de plante lemnoase (arbori și arbuști) aparținând familiei Fabaceae, originar cu precădere din regiunile tropicale și subtropicale ale lumii, faimos pentru adaptabilitatea sa extremă în zonele aride, cum sunt savanele africane sau outback-ul australian. Dincolo de valoarea sa ecologică și ornamentală, acacia deține o importanță economică și culturală majoră, fiind sursa prețioasei gume arabice și un simbol mitologic multisecular al nemuririi, rezistenței și renașterii în diverse tradiții ezoterice.
• adiba — Prenume feminin de origine arabă, utilizat în diverse spații culturale și comunități islamice, tradus etimologic prin 'cultă', 'educată', 'politicoasă' sau 'scriitoare / femeie de litere'. Acest nume structural reflectă virtuți morale și intelectuale prețuite în cultura orientală, fiind purtat de personalități din lumea academică sau literară și înregistrat ca atare în bazele de date onomastice internaționale.
• adli — Termen juridic și filozofic de origine arabă care se referă la conceptul de dreptate, justiție absolută, echitate și corectitudine legală în conformitate cu Sharia. În sistemele administrative istorice din Orientul Mijlociu, califica instanțele, decretele sau oficialii desemnați să asigure nepărtinirea și aplicarea riguroasă a legii în societate.
• Ahmad — Nume propriu masculin de origine arabă, derivat din rădăcina triliterei h-m-d, având semnificația de 'cel extrem de lăudat' sau 'cel care aduce continuu laude lui Dumnezeu'. În lumea islamică, este considerat unul dintre numele sfinte atribute profetului Mahomed, fiind purtat istoric de numeroși sultani, emiri și personalități marcante, reprezentând totodată un prenume structural extrem de răspândit la nivel mondial.
• Ai-‘Ᾱșῑ — Formă specială de transliterare academică a unui toponim de origine arabă, utilizat în lucrările de istorie și geografie istorică pentru a desemna o oază, o așezare sau o fortificație antică din regiunea Levantului ori a Peninsulei Arabice. Acest nume, structurat cu diacritice specifice semitice, face referire la o localitate de importanță strategică pe rutele comerciale medievale ale caravanelor.
• Alam — Termen cu semnificații multiple în funcție de contextul cultural și geografic; în lumea arabă și islamică, desemnează structural un steag, un stindard militar sau un însemn heraldic utilizat istoric în bătălii ori procesiuni religioase, simbolizând autoritatea sau orientarea spirituală a unui grup. Ca nume propriu de familie sau prenume, este răspândit în diverse comunități din Orientul Mijlociu și Asia de Sud, având adesea înțelesul etimologic de 'lume', 'univers', 'semn' sau 'ghid'.
• Alcala — Denumire generică de origine arabă întâlnită frecvent în toponimia din Spania și America Latină, derivată din termenul 'al-qal'a' care înseamnă cetate sau castel fortificat. Servește ca nume propriu independent sau ca element constitutiv în denumirile oficiale ale mai multor localități, municipii și districte istorice din spațiul hispanic.
• Ali — Nume propriu masculin și prenume de origine arabă extrem de faimos la nivel global, purtat istoric de Alī ibn Abī Ṭālib (cca. 600–661), vărul și ginerele profetului Mohamed, al patrulea calif de drept (Rashidun) în islamul sunit și figura centrală absolută (primul Imam) în islamul șiit. În sens cultural și simbolic, numele reprezintă un etalon al dreptății, elocinței și curajului cavaleresc, fiind de asemenea purtat de mari suverani, eroi din povești (Ali Baba) și personalități moderne de renume mondial (precum pugilistul Muhammad Ali).
• Anam — Prenume masculin de origine arabă sau celtică, având semnificații profunde în funcție de filiera etimologică. În contextul culturii islamice, derivă dintr-un radical semitic ce semnifică 'creația lui Dumnezeu' sau 'toate ființele vii', fiind menționat în textele sacre pentru a sublinia totalitatea umanității și a naturii. În filiera celtică (irlandeză veche), termenul funcționează ca substantiv abstract însemnând 'suflet' sau 'viață', reprezentând un concept spiritual central în studiile mitologice comparative.
• Antakieh — Formă de transliterare arhaică, istorică sau specifică limbii arabe (Antākiyah) folosită în documentele europene, cartografice și medievale pentru a desemna vechiul oraș Antiohia (modernul Antakya). Acest element structural toponimic identifică așezarea de pe râul Orontes în perioada stăpânirii califatelor islamice, a epocii mameluce și otomane, servind ca punct de referință filologic pentru evoluția nomenclaturii geografice din Levant.
• anteislamic — Care a existat, s-a petrecut sau aparține perioadei de dinaintea apariției și răspândirii islamului (secolul al VII-lea d.Hr.). În istoriografie și filologie, termenul face referire în mod special la cultura, poezia, tradițiile și organizarea tribală din Peninsula Arabică din epoca cunoscută sub numele de Jahiliyyah, precum și la civilizațiile preislamice din Orientul Mijlociu.
• arab — Care aparține Arabiei, populației sale sau statelor din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, fiind specific culturii, istoriei, limbii și tradițiilor islamice sau semitice din acest spațiu geografic; ca substantiv, desemnează o persoană care face parte dintr-unul dintre popoarele de limbă arabă.
• araba — Limba arabă privită ca entitate lingvistică unitară; limbă din familia semitică vorbită ca idiom oficial sau matern de sute de milioane de oameni din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, caracterizată prin structura sa consonantică, flexiunea internă bogată și un sistem de scriere specific de la dreapta la stânga care a influențat numeroase alte culturi islamice.
• arăbește — În felul arabilor, după obiceiul arabilor; în limba arabă. Acest adverb este utilizat în mod curent în limba română pentru a descrie modul de comportare, stilul de viață, tehnicile tradiționale specifice populațiilor din Orientul Mijlociu sau acțiunea de a vorbi, de a scrie și de a traduce folosind idiomul arab.
• Arabia — O vastă peninsulă situată în sud-vestul Asiei, delimitată de Marea Roșie, Golful Persic și Oceanul Indian, reprezentând nucleul geografic, istoric și spiritual al lumii arabe și al islamului. În limbajul curent, termenul poate face referire fie la întreaga regiune geografică acoperită de Peninsula Arabică, fie, prin restrângere contextuală diplomatică, la Regatul Arabiei Saudite.
• arabic — Care aparține arabilor, Arabiei sau culturii și limbii acestora; specific civilizației dezvoltate în Orientul Mijlociu și nordul Africii. În sens lingvistic, termenul descrie o limbă semitică majoră, vorbită de sute de milioane de oameni și utilizată ca limbă liturgică a islamului, caracterizată printr-un sistem de scriere de la dreapta la stânga și o structură bazată pe rădăcini triconsonantice.
• arabicus — Termen latin cu semnificația „arabic” sau „provenit din Arabia”, utilizat astăzi în nomenclatorul internațional al științelor biologice pentru a desemna specii de plante sau animale native din Peninsula Arabică. În textele istorice de epocă sau teologice creștine, cuvântul desemnează elemente lingvistice sau manuscrise aparținând ariei culturale semitice, servind ca marcator de proveniență geografică și tipologică clară în studiile paleografice.
• arabism — Un cuvânt, o expresie sau o structură gramaticală împrumutată dintr-un dialect arabic în altă limbă; particularitate lingvistică specifică limbii arabe. În sens larg, termenul descrie influența culturală, literară sau religioasă exercitată de civilizația arabă asupra altor popoare, iar în context politic modern, definește ideologia naționalistă sau atașamentul profund față de identitatea, unitatea și interesele lumii arabe.
• arabist — Specialist în arabistică; persoană care se ocupă în mod științific cu studiul limbii, literaturii, istoriei, filozofiei și culturii popoarelor arabe. Ca adjectiv, termenul descrie ceva care aparține acestor studii academice speciale sau este caracteristic unui cercetător dedicat descifrării manuscriselor și dinamicii geopolitice din Orientul Mijlociu și nordul Africii.