#argument

• argumentabil — Care poate fi argumentat, susținut sau demonstrat prin intermediul logicii și al dovezilor; susceptibil de a fi pus în discuție sau dezbătut, lăsând loc interpretărilor sau controverselor. În sens modern, termenul descrie o ipoteză, o afirmație sau o decizie care nu este axiomatică sau absolut sigură, ci necesită ori permite o validare rațională prin contraargumente.
• argumentare — Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei teze, opinii sau demonstrații; proces logico-retoric complex prin care un vorbitor sau autor selectează, organizează și prezintă dovezi, fapte, raționamente și premise valide cu scopul de a demonstra adevărul ori falsitatea unei propoziții și de a convinge, persuada sau influența auditoriul ori partenerul de dialog. În sens academic, reprezintă structura discursivă fundamentală în cercetarea științifică, eseistică și dezbaterea juridică.
• arma — Dispozitiv, aparat, unealtă sau instrument fabricat ori adaptat structural pentru a ataca, a răni, a distruge ființe vii sau pentru a neutraliza obiective materiale; categorie sau specialitate militară dintr-o armată (ex: infanterie, artilerie); (figurat) mijloc de luptă ideologică, metodă strategică, argument puternic sau resursă folosită de o persoană pentru a-și atinge un scop ori pentru a se apăra într-o dispută.
• arțagaș — Variantă regională sau derivat expresiv pentru termenul 'arțăgos'; persoană care manifestă un arțag persistent, fiind mereu înclinată spre ceartă, discuții contradictorii și dispute agresive. Ca adjectiv, descrie un comportament țâfnos, irascibil și provocator, caracterizat prin respingerea dialogului pașnic și tendința de a amplifica neînțelegerile minore.
• arțagașă — Forma de feminin singular a cuvântului arțagaș; femeie care manifestă un comportament extrem de certăreț, țâfnos sau irascibil, având tendința constantă de a provoca dispute și polemici. Ca adjectiv, descrie o reacție, o atitudine sau o fire feminină dominată de o nervozitate supărătoare, care respinge toleranța și armonia în comunicarea cu ceilalți.
• arțăgoasă — Forma de feminin singular a adjectivului arțăgos; femeie care manifestă o stare persistentă de iritabilitate, fiind mereu înclinată spre ceartă, gâlceavă și discuții contradictorii. Ca adjectiv, descrie o fire, o atitudine sau o reacție verbală țâfnoasă și provocatoare, caracterizată prin lipsă de toleranță și tendința de a amplifica neînțelegerile din motive nesemnificative.
• arțăgos — Persoană care are arțag, care se supără ușor și caută ceartă din orice motiv banal; certăreț, irascibil și gata oricând să provoace o dispută. Ca adjectiv, termenul descrie un comportament dominat de o proastă dispoziție agresivă, manifestat prin respingerea argumentelor logice și dorința de a contrazice pe un ton tăios.
• artificios — Care este lipsit de naturalețe, simplitate și spontaneitate; realizat cu un efort vizibil de căutare, fiind nesincer, simulat, prefăcut sau afectat; (în logică / retorică) bazat pe argumente complicate, ingenioase dar forțate structural, create cu scopul de a induce în eroare ori de a masca adevărul prin subtilități formale; (rar, în sens tehnic) realizat cu multă artă, meșteșug sau abilitate inginerească deosebită.
• aserțiune — Afirmație fermă, enunț sau propoziție care este susținută ca fiind adevărată, certă și incontestabilă, fără a fi neapărat însoțită de o demonstrație imediată. În logică și epistemologie, reprezintă un act de judecată prin care se atribuie o valoare de adevăr pozitivă unui enunț, devenind un element fundamental în construirea unui sistem de argumentare rațională.
• asilogistic — Care nu este conform cu regulile silogismului sau nu se bazează pe structura clasică a unui silogism; non-silogistic. În logica formală și filozofie, descrie un sistem de raționament ori un enunț argumentativ care nu folosește deducția structurală bazată pe premisă majoră, premisă minoră și concluzie, operând în schimb cu alte forme de inferență sau asocieri de propoziții.
• atu — Carte de joc din suita desemnată să aibă o valoare superioară celorlalte suite pe durata unei partide, capabilă să le taie; (la sens figurat) avantaj major, argument hotărâtor, calitate deosebită sau resursă strategică pe care o persoană ori o organizație o deține și o folosește structural pentru a obține succesul sau o poziție de superioritate într-o competiție, negociere ori confruntare.
• autoreplică — Răspuns sau replică pe care o persoană și-o adresează propriilor gânduri, afirmații ori dileme interne, folosită ca mecanism de autoreglare cognitivă sau în cadrul unui monolog interior. În retorică și structuri literare, definește tehnica prin care un vorbitor anticipează o obiecție adusă propriului discurs și o combate imediat singur, demonstrând o analiză critică profundă a propriilor argumente.
• avocățește — În felul sau în maniera specifică unui avocat; cu abilitate, elocință, subtilitate sau șiretenie în argumentare. Adverbul descrie modul de a vorbi, de a raționa sau de a susține o cauză prin interpretarea nuanțată a regulilor ori prin utilizarea unor justificări logice strânse, specifice profesioniștilor dreptului.
• Avocatul diavolului — Expresie culturală și retorică ce provine din practica istorică a Bisericii Catolice (advocatus diaboli), desemnând o persoană care, într-o dezbatere sau analiză structurală, susține o cauză contrară, aduce argumente adverse sau evidențiază defectele unei teorii populare, nu din convingere personală, ci cu scopul deliberat de a testa validitatea, soliditatea și consistența logică a acelei idei.