#armată

• Acacia armata — O specie arborescentă sau arbustivă spinoasă, nativă din Australia, recunoscută oficial în taxonomia modernă sub denumirea acceptată de 'Acacia paradoxa', dar utilizată frecvent în literatura istorică și horticolă sub sinonimul 'Acacia armata'. Planta se distinge printr-un coronament dens, ramificații unghiulare acoperite cu spini stipulari ascuțiți și filodii asimetrice, ondulate, care îi conferă un aspect impenetrabil; din acest motiv, a fost utilizată istoric pentru crearea de garduri vii defensive, fiind apreciată simultan pentru inflorescențele sale globuloase de un galben intens.
• adiutant — Ofițer atașat unui comandant militar sau unui șef de stat major, având atribuții de secretariat, transmitere de ordine, asigurare a legăturilor logistice și asistență directă în administrarea unei unități. În anumite contexte istorice ori structuri administrative străine, termenul desemnează și un grad militar inferior sau o funcție de protocol diplomatic încadrată în aparatul de apărare.
• adjutant — Ofițer atașat unui comandant militar de rang superior (general, colonel) sau unui șef de stat, având rolul de secretar militar, asistent personal și transmițător al ordinelor operative; de asemenea, în trecut, reprezenta un grad militar inferior în jandarmerie sau aviație. În sens figurat, termenul descrie un ajutor loial și de încredere al unei persoane influente.
• aerobază — Bază aeriană militară sau complex aeronautic de mari dimensiuni care cuprinde aerodromuri, piste de decolare și aterizare, hangare, ateliere de reparații, depozite de combustibil și muniție, precum și infrastructura logistică necesară pentru staționarea, întreținerea și operarea avioanelor militare sau comerciale.
• aerodesant — Trupă militară specializată, echipament sau operațiune tactică de parașutare ori debarcare directă din aeronave în spatele liniilor inamice sau în zone strategice de conflict. Acest tip de infanterie aeronautică mobilă este antrenat pentru asalturi rapide, capturarea unor obiective cheie și menținerea pozițiilor până la sosirea forțelor terestre principale.
• aeromobil — Ca adjectiv, descrie forțe militare, echipamente sau unități tactice capabile să fie transportate rapid și deplasate prin aer cu ajutorul aeronavelor (în special elicoptere); ca substantiv neutru, reprezintă un vehicul hibrid conceptual sau experimental conceput să ruleze pe șosele și să zboare în spațiul aerian.
• aeronaval — Care aparține în același timp aviației și marinei militare, sau care este destinat operațiunilor tactice comune executate de forțele aeriene și cele maritime. Termenul se aplică bazelor logistice, exercițiilor tactice complexe, tehnologiilor de radare combinate sau navelor de mari dimensiuni (cum ar fi portavioanele) concepute structural pentru a lansa și recupera aeronave în largul mării.
• agger — Val de pământ, terasament, dig sau fortificație artificială ridicată în antichitate, în special de către armata romană, cu scopul de a proteja o tabără militară (castru) ori de a servi ca rampă de asalt în timpul asediilor cetăților. Reprezintă o structură defensivă sau ofensivă compactă realizată prin acumularea ordonată de pământ, pietre și bușteni.
• agresiune — Act, comportament sau atac violent, neprovocat și ilegal, îndreptat împotriva integrității fizice sau morale a unei persoane ori împotriva suveranității unui stat. În dreptul penal, constituie o infracțiune gravă ce implică folosirea forței sau a amenințărilor, în timp ce în relațiile internaționale reprezintă recurgerea la forța armată de către un stat împotriva independenței teritoriale a altei națiuni.
• agresoare — Persoană de sex feminin, stat, armată sau entitate care comite o agresiune, un atac violent, neprovocat și ilegal asupra unui individ ori asupra unei națiuni suverane. Ca adjectiv, califică o forță militară, o atitudine sau o conduită feminină cu un caracter profund ofensiv, ostil și predispus la utilizarea forței.
• ala — Termen cu multiple valențe semantice și gramaticale; în istoria militară antică, desemnează o unitate de cavalerie auxiliară formată din aliați, care lupta pe flancurile legiunii romane; în anatomie și botanică (arhaic / neologic), reprezintă o formațiune structurală în formă de aripă sau prelungire laterală a unui organ ori os (cum ar fi ala sacrală sau aripa nasului). În limbajul popular și regional curent, funcționează ca pronume sau adjectiv demonstrativ de depărtare (variantă a lui 'acela' / 'aceea'), indicând o persoană, un obiect sau un fenomen situat la distanță spațială ori temporală de emițător.
• albgardist — Membru sau susținător al Armatei Albe (Mișcarea Albă) din Rusia, formată din forțe naționaliste, monarhice și anticomuniste care au luptat împotriva Armatei Roșii a bolșevicilor în timpul Războiului Civil Rus (1917–1922). Ca adjectiv, descrie un element politic, militar, ideologic sau documentar specific acestei mișcări contrarevoluționare ori activității membrilor săi aflați ulterior în exil.
• albgardistă — Femeie sau fată care a făcut parte din Armata Albă ori a susținut Mișcarea Albă anticomunistă în timpul Războiului Civil Rus (1917–1922); forma feminină pentru substantivul albgardist. Ca adjectiv, reprezintă forma de feminin singular a termenului albgardist, descriind o ideologie, o grupare militară ori o publicație specifică acelei mișcări.
• albi — A (se) face alb, a vopsi, a spăla ori a curăța intens o suprafață sau o pânză pentru a-i reda culoarea imaculată; a căpăta fire de păr cărunte din cauza bătrâneții ori a stresului. Ca adjectiv, reprezintă forma de masculin plural pentru alb. Ca substantiv masculin plural (substantivizat), îi desemnează istoric pe membrii forțelor contrarevoluționare din Războiul Civil Rus, în opoziție cu 'roșii'.
• alebardier — Soldat din infanteria medievală sau renascentistă înarmat cu o alebardă. Acești oșteni făceau parte adesea din trupe de elită sau din gărzile personale ale suveranilor și principilor europeni, având un rol structural defensiv crucial în oprirea șarjelor de cavalerie grea datorită versatilității armei lor lungi.
• ambuscadă — Tactică militară sau metodă de luptă constând în așezarea trupelor într-un loc ascuns și avantajos, cu scopul de a ataca prin surprindere un inamic aflat în mișcare. În sens larg și figurat, termenul desemnează o cursă, o capcană neașteptată sau o situație dificilă organizată premeditat pentru a pune o persoană într-o poziție vulnerabilă sau dezavantajoasă.
• amiral — Cel mai înalt grad militar în marina militară, echivalent cu gradul de general din armata terestră; ofițer de marină care deține acest grad și care are dreptul de a comanda o flotă sau o mare unitate navală. În sens istoric, termenul desemna comandantul suprem al tuturor forțelor maritime ale unui stat.
• antiaeriană — Formă de feminin a adjectivului 'antiaerian' sau termen utilizat substantivizat pentru a desemna ansamblul forțelor, armamentului, sistemelor de rachete și structurilor de artilerie destinate apărării spațiului aerian împotriva atacurilor inamice. În tactica militară modernă, reprezintă componenta strategică integrată care monitorizează, interceptează și distruge amenințările venite din aer, precum avioane, elicoptere, rachete de croazieră sau drone.
• antimilitarism — Doctrină politică, mișcare ideologică sau atitudine civică îndreptată împotriva militarismului, a cursei înarmărilor, a armatelor permanente și a spiritului războinic sau de dominație militară a unui stat; curent care promovează pacea, dezarmarea universală și soluționarea diplomatică a conflictelor. În sens structural, respinge influența armatei în viața civilă și politică a societății.
• antipersonal — Care este destinat, fabricat ori utilizat structural pentru a neutraliza, răni sau distruge forța vie a inamicului, adică militarii și personalul combatant de la sol. În terminologia tactică și de armament, descrie minele, grenadele sau proiectilele speciale proiectate să împrăștie schije pe o rază extinsă, spre deosebire de armele destinate distrugerii vehiculelor blindate sau a clădirilor.