#avant-garde

• abstracționism — Curent artistic de avangardă apărut la începutul secolului XX, caracterizat prin refuzul reprezentării fidele a realității vizibile și eliminarea formelor figurative. Acesta plasează în centrul actului creator limbajul pur al formelor geometrice, al liniilor, texturilor și al culorilor, privite ca vehicule autonome pentru transmiterea unor stări emoționale sau concepte metafizice complexe.
• Aderca — Nume de familie românesc, renumit în istoria culturii datorită lui Felix Aderca (1891-1962), un proeminent scriitor, poet, dramaturg, romancier, jurnalist și critic literar avangardist de origine evreiască, membru activ al cercului literar Sburătorul condus de Eugen Lovinescu. Acest nume de familie este recunoscut structural ca un reper al modernismului și al literaturii de anticipație românești prin romane vizionare precum 'Orașele înecate'.
• alogism — Atitudine filozofică, curent sau procedeu artistic care neagă rolul gândirii logice și al rațiunii în cunoaștere, considerând că adevărul absolut poate fi abordat doar prin intuiție, credință sau trăire mistică. În avangarda literară (cum ar fi dadaismul sau suprarealismul), reprezintă o tehnică intenționată de spargere a conexiunilor sintactice și logice firești pentru a elibera subconștientul.
• antiburghez — Care este ostil burgheziei, valorilor, mentalităților sau rânduielilor acesteia; atitudine politică, socială sau ideologică specifică doctrinelor de stânga (marxism, comunism) ori unor mișcări artistice de avangardă care resping convenționalismul, materialismul și spiritul conformist al clasei de mijloc. Ca substantiv, definește persoana sau militantul care luptă împotriva ordinii sociale burgheze.
• anticlasicist — Care se opune clasicismului, normelor sale rigide, simetriei, echilibrului formal sau regulilor academice consacrate de compoziție; scriitor, artist ori critic de avangardă care militează pentru libertatea de expresie, subiectivitate și spargerea tiparelor tradiționale. Ca adjectiv, descrie un curent, un manifest, un stil sau o operă de artă (adesea romantică, realistă sau modernistă) caracterizată prin refuzul canoanelor clasice.
• anticomercial — Care se opune principiilor comerciale, mercantilismului sau legilor pieței libere; care nu este conceput pentru a genera profit financiar ori succes de masă. În domeniul artistic și cultural, termenul descrie opere de avangardă, filme independente sau proiecte de nișă realizate structural fără a ține cont de cerințele publicului larg sau de strategiile de marketing, punând accent exclusiv pe valoarea estetică ori ideologică.
• antifilm — Operă cinematografică experimentală care respinge în mod intenționat structurile narative clasice, regulile tehnice tradiționale de montaj, iluminat și filmare sau convențiile comerciale ale industriei de film; reprezentare vizuală avangardistă destinată deconstruirii iluziei cinematografice. Conceptul a apărut în cadrul mișcărilor radicale de artă pentru a provoca publicul să reevalueze natura și limitele limbajului audiovizual.
• antiliteratură — Curent literar, manifestare artistică sau totalitate a operelor scrise care resping în mod deliberat normele tradiționale, structurile narative convenționale, tehnicile clasice de caracterizare a personajelor și canoanele estetice instituite; mișcare de avangardă (cum este antiromanul sau teatrul absurdului) care folosește textul pentru a deconstrui însăși ideea de literatură instituționalizată. În sens structural, sabotează coerența epică tradițională.
• antimelodramă — Operă literară, piesă de teatru sau scenariu cinematografic care respinge în mod deliberat convențiile, clișeele și patetismul excesiv specifice melodramei clasice; creație dramatică axată pe realism crud, sobrietate psihologică și ambiguitate morală. În sens structural, elimină dihotomia simplistă dintre bine și rău și refuză finalurile fericite sau artificiale, demitizând emoțiile exagerate.
• antimetalepsă — Figură de stil, procedeu retoric sau structură tropologică extrem de rară ce constă în inversarea, combaterea sau neutralizarea unei metalepse anterioare; transgresiune narativă sau conceptuală inversă prin care se restabilește brusc granița structurală dintre planul autorului (extradiegetic) și cel al personajelor (intradiegetic), anulând iluzia de interacțiune directă dintre nivelurile de realitate ale textului.
• antipiesă — Operă dramatică scrisă în spiritul teatrului absurdului sau al avangardei literare, caracterizată prin respingerea structurală a regulilor dramaturgice clasice, cum ar fi coerența acțiunii, logica dialogului, evoluția liniară a personajelor sau existența unui deznodământ tradițional. Acest tip de compoziție subminează convențiile scenice pentru a reflecta alienarea, lipsa de sens a existenței umane și degradarea comunicării interpersonale.
• antipoem — Operă lirică scrisă în spiritul mișcărilor de avangardă sau al antipoeziei, caracterizată prin respingerea structurală a convențiilor poetice tradiționale, cum ar fi rima, ritmul clasic, metaforele prețioase și limbajul academic solemn. Acest tip de text utilizează elemente ale prozei zilnice, ironia grosieră, jargonul stradal și absurdul pentru a deconstrui lirismul si a reflecta realitatea brută a existenței moderne.
• antipoezie — Curent literar, mișcare artistică sau modalitate de expresie poetică apărută în a doua jumătate a secolului al XX-lea, caracterizată prin respingerea radicală și deconstrucția structurală a lirismului tradițional, a metaforelor prețioase și a limbajului academic solemn. Acest fenomen folosește prozaismul intenționat, jargonul cotidian și ironia pentru a aduce arta poetică mai aproape de realitatea brută a existenței umane ordinare.
• antiteatru — Curent dramaturgic, concept estetic sau formulă de spectacol care respinge în mod deliberat convențiile, structurile și regulile teatrului tradițional (cum ar fi intriga liniară, coerența personajelor, iluzia scenică sau dialogul logic). Manifestat pregnant în cadrul Teatrului Absurdului (reprezentat de Eugen Ionescu sau Samuel Beckett), antiteatrul transformă scena într-un spațiu al deconstrucției formale, explorând alienarea umană și non-sensul existențial.
• antitradiționalist — Care se opune tradiționalismului, conservatorismului sau obiceiurilor și normelor culturale moștenite din trecut; persoană care respinge canoanele clasice, dogmele sociale și structurile arhaice, militând pentru modernitate, inovație radicală, progresism și emancipare artistică ori socială.
• Archipenko — Numele de familie al celebrului sculptor, grafician și inventator avangardist ucraineano-american Aleksandr Archipenko (1887–1964), considerat unul dintre pionierii cubismului în sculptură. Acesta a revoluționat arta modernă prin introducerea elementelor de spațiu negativ (goluri și concavități ca elemente sculpturale active) și prin crearea sculpto-picturii, un gen artistic experimental ce îmbină structural formele tridimensionale cu policromia picturală.
• Artaud — Nume de familie de origine franceză, devenit celebru în cultura universală datorită lui Antonin Artaud (1896-1948), un influent scriitor, poet, eseist și teoretician al teatrului din secolul XX. El este creatorul conceptului revoluționar de 'Teatru al Cruzimii' (Théâtre de la Cruauté), o doctrină estetică avangardistă care propunea abandonarea textului literar clasic în favoarea unui limbaj scenic fizic, visceral și ritualic, menit să scuture conștiința spectatorului și să elibereze forțele subconștiente.
• atonal — Care nu aparține unei anumite tonalități, caracterizat prin absența unui centru tonal de referință (tonica) și a regulilor armonice tradiționale bazate surse majore și minore. În muzica modernă, termenul descrie compozițiile în care toate cele douăsprezece sunete ale octavei sunt tratate ca fiind perfect egale din punct de vedere ierarhic, generând o disonanță structurală asumată.
• atonalism — Sistem de compunere sau curent muzical apărut la începutul secolului XX, teoretizat în special de Arnold Schönberg, caracterizat prin abandonarea sistemului tonal funcțional și promovarea egalității absolute a sunetelor din scara cromatică. Atonalismul a deschis calea către dodecafonism și serialism, revoluționând estetica muzicii culte contemporane.
• Audiberti — Nume de familie de origine franceză; se referă în mod deosebit la Jacques Audiberti (1899–1965), scriitor, dramaturg, poet și jurnalist francez. Opera sa, extrem de originală și greu de încadrat într-un singur curent literar, se caracterizează printr-un limbaj exuberant, baroc și plin de fantezie, explorând forțele primordiale ale vieții și absurdul cotidian, fiind considerat un precursor important al teatrului de avangardă.