#belsug

• a abonda — A exista din belșug, a se găsi în cantități mari sau în număr mare; a fi foarte bogat în ceva.
• abondare — Acțiunea de a abonda sau rezultatul ei; termen rar sau învechit utilizat pentru a descrie procesul de acumulare în cantități foarte mari sau de revărsare a ceva.
• abunda — A exista în cantități mari, a se găsi din belșug; a fi extrem de bogat sau bine aprovizionat în raport cu un anumit element, resursă sau calitate. În sens figurat și literar, verbul exprimă o prezență copleșitoare sau o emanație continuă de idei, metafore sau detalii în cadrul unei opere de artă ori al unui discurs, subliniind o stare de plenitudine conceptuală sau materială.
• abundant — Care există în cantitate mare, mai mult decât suficient; bogat, îmbelșugat, copios. Termenul se aplică atât în sfera materială (recolte, precipitații, resurse), cât și în cea abstractă (idei, argumente), sugerând o depășire a normei obișnuite în sens pozitiv, o revărsare generoasă a elementelor descrise.
• abundanță — Stare sau situație caracterizată printr-o cantitate mare, îmbelșugată, de bunuri, resurse sau valori spirituale, care depășește cu mult necesarul cotidian; belșug material sau conceptual considerabil. În sens economic și social, reprezintă disponibilitatea nelimitată sau facilă a materiilor prime sau a produselor de consum, fiind adesea asociată cu perioadele de prosperitate, fertilitate a solului și expansiune culturală.
• abundent — O variantă ortografică mai veche, parțial ieșită din uz sau adesea considerată o eroare de scriere (barbarism) în raport cu norma academică modernă a limbii române, care impune exclusiv utilizarea formei 'abundant'. Atunci când apare în texte istorice, traduceri vechi sau în uzul cotidian neoficial, adjectivul păstrează exact același spectru semantic, descriind fenomene, resurse sau cantități care se manifestă din belșug, copios sau îmbelșugat.
• abundență — Cantitate mare, îmbelșugată din ceva; existență a bunurilor materiale dincolo de necesarul strict; belșug, bogăție.
• abur — Starea gazoasă a unei substanțe care, în condiții normale de temperatură și presiune, se află în stare lichidă sau solidă, termenul făcând referire cel mai adesea la vaporii de apă rezultați prin fierbere sau evaporare. În limbajul curent și poetic, desemnează o masă cețoasă fină, o boare călduță sau emanația diafană ce se ridică de pe un corp cald ori umed, simbolizând adesea efemeriul, dinamismul industrial sau intimitatea spațiului domestic.
• alenșug — Variantă fonetică regională sau alterare grafică veche pentru cuvântul alenșig, utilizată în trecut în limbajul negustoresc din porturile dunărene pentru a desemna taxa de staționare (demurrage) sau penalizarea financiară impusă pentru întârzierea descărcării mărfurilor de pe corăbii. În unele comunități rurale, termenul a fost consemnat izolat și cu înțelesul secundar de belșug ori surplus obținut în urma unui schimb comercial favorabil.